elefant.ro

Despre Jeni Acterian, „fata greu de mulţumit”, cel mai mult vorbeşte ea însăşi. Obiectiv, tăios, precis ca o intervenţie chirurgicală, fără dorinţa de a ascunde nimic, ci dimpotrivă, cu plăcerea morbidă a precocilor blazaţi înainte de vreme, care-şi afirmă paradoxal superioritatea analitică prin disecarea încă unei hibe personale. Jurnalul ei, adesea comparat cu nu mai puţin remarcabila confesiune a lui Sebastian, acoperă, cronologic vorbind, o perioadă de mari tulburări istorice – la fel şi corespondenţa. Ambele însă – şi ce dezamăgire pentru prozaicii încercând să reconstituie din scrierile ei o epocă – o privesc în mod exclusiv pe Jeni şi contextul social imediat, în care apar uneori vagi ecouri ale evenimentelor istorice.

La scurt timp după apariţia versiunii necenzurate a Jurnalului lui Jeni Acterian, Editura Vremea vine cu o completare fundamentală, o extensie naturală a însemnărilor diaristice: corespondenţa acesteia, purtată între 1936 şi 1947 cu diverşi prieteni sau membri ai familiei.

Pentru prima dată, cititorii români se pot bucura de versiunea ne-editată a acestor scrisori – ele au fost publicate anterior, însă mereu sub cenzura atentă, deşi iubitoare, a lui Arşavir, ultimul rămas dintre fraţii Acterian.

Jeni Acterian

Scrisorile reunite în acest volum au drept destinatari sau expeditori nume azi celebre, dar care pentru Jeni purtau pecetea familiarului cotidian – prieteni cu care se intersecta firesc la evenimente culturale sau mondene: Emil Botta, Emil Cioran, Mircea Eliade, Clody Bertola, Alice Botez.

Este impresionant să citeşti părerea unui Cioran, de exemplu, despre o tânără care abia după jumătate de secol avea să devină un nume în lumea literelor româneşti, dar care, se vede bine din scrisori, reprezenta în cercul ei un reper al lucidităţii discrete.

„Mi-a părut rău că la Bucureşti n-am putut vorbi mai multe. Tu ai atins un grad de luciditate aproape inconceptibil la o fată. Şi pe lângă asta, în… România! […] Destinul tău de fată deşteaptă în Balcani mi se pare mult mai crud. În afară de dragoste şi beţie, ce se mai poate întreprinde în acel inavuabil Sud-Est?” (Emil Cioran către Jeni Acterian, 1940)

La fel Mircea Eliade, care se recunoaşte parţial în deznădejdea patologică a lui Jeni:

„Criza ta de deznădejde, pe care o combaţi victorios cu humour, o cunosc şi eu periodic, de când mă bat vânturile Atlanticului.” (Mircea Eliade către Jeni Acterian, 1943)

Mai prozaic (după cum se întâmplă adesea cu cei care te ştiu de pe vremea codiţelor), deşi tot admirativ în esenţă, rămâne Arşavir:

„Soro dragă, trebuie să-ţi spun ceva serios: eşti cam nebună! Eu, care te cunosc întrucâtva, şi totuşi rămân uluit de proporţiile de coşmar pe care le dai unor realităţi contingente.” (Arşavir către Jeni, 1944).

Desigur, ştia Arşavir ce ştia. Jeni însăşi, cu adevărat lucidă până la disperare, mărturiseşte:

„Mi-e scârbă de mine însămi până la refuz, şi sunt atât de obosită de eternele mele nelinişti încât, dacă n-aş fi eu, aş căsca plictisită văzându-mă.”

Ah, eternele angoase ale superiorilor!

Jeni Acterian, „Corespondenţă”, Editura Vremea, anul publicării: 2019, nr. pagini: 104

Cartea este disponibilă în librăriile Humanitas și CLB, dar poate fi comandată cu reducere de preț direct pe site-ul edituravremea.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here