Dacă e cineva completamente îndreptățit în țara asta să încerce (sau) să facă critică literară queer, eu sunt aceea (adică m-am auto-numit, până vine cineva și-mi distruge iluzia, pentru că făcea asta de dinainte să mă numesc pe acest post), având în vedere că sunt parte din comunitate. Pe de altă parte, să nu vă așteptați la un discurs queer prea rafinat, pentru că încă mi-l construiesc.
Acestea fiind spuse, volumul pe care azi îl am în vedere este stilizări, ap., volumul de debut al lui Alexandru Adam. Tot ce știu despre autor este faptul că face parte din Cenaclul X, acest Mecca de la Cluj-Napoca al scriitorilor queer, și că studiază filosofie. Și de aici începe prima mea critică, foarte non-queer. Dar am învățat că, dacă ești și un pedagog bun, nu doar un performer superb ca profesor, te legi mai mult de aspectele pozitive și, evident, nu începi cu cele negative.
So… Îmi place lejeritatea stângace a cuiva care posedă o sexualitate care nu este acceptată de societate. Și o vezi destul de clar ca cititor (dacă ești queer sigur o vezi, nu știu ce să zic despre heterolăi), cel puțin în prima plachetă a volumului, „beauty routine, zealous”. Și se vede pentru că avem parte de glimpses despre ce înseamnă să fii gay ca bărbat, să te confrunți cu primele dăți ale unui bărbat care se construiește în relație cu alți bărbați/experiențe homosexuale:
„dar chestia nu se făcea erectă. era din cauză că eram urât sau/ pentru că aveam părul meu superb Maria Dragomiroiu./ mi s-a spus că trebuie să renunț la el dacă vreau să fiu futut des și cu/ înverșunare/ […] nici până în ziua de azi nu știu dacă m-a penetrat și dacă m-a penetrat/ a fost foarte lame./ cred că pe lângă faptul că eram urât a mai contat că am spus că e/ prima dată./ după asta i-au căzut fața și puța./ […] poate că totuși prima experiență e când îți amintești penetrarea./ […] am urcat. mi-a povestit de iubitul lui după care suferă mult, i-am/ povestit cum nu mă fute nimeni că sunt urât./ […] sting lumina și a fost un sex chiar superb, al gay-lor urâți și suferinzi./ a zis să-i scriu./ am scos capul pe geam, la aer./ și i-am dat block.” (pp. 10-11).
E ceva foarte tender and endearing (but also heartbreaking) în această stângăcie a oamenilor marginali care caută să se definească, dar caută și afecțiune în același timp. Și nu-mi pare rău că nu-mi pare rău, dar suferința heterosexualului nu e aceeași cu cea a unui gay când vine vorba de acceptare, dar mai ales afecțiune. A nu se înțelege că poezia lui Alexandru Adam is a tear jerker, pentru că nu e deloc. Doar încerc să subliniez un anumit tip de sensibilitate, pe care heterosexualii n-o s-o aibă vreodată.
Și pentru că tot insist cu sensibilitatea queer, care nu e aceeași cu cea a unui heterolău, există o tensiune inerentă între spațiul privat și spațiul public când vorbim despre queer people, care poate fi regăsită și în unele poeme ale lui Alexandru Adam: în poemul citat anterior, a doua experiență sexuală e plasată în contextul unei suburbii a Bucureștiului, la un hotel, iar partenerul este făcut verișor, dar asta nu e singura instanță:
„ies în spațiile comune pentru a face paste ragu” (p. 13), „în spațiile comune socializarea lovește agresiv./ colega mea a adunat povești în ultima oră cât pentru două săptămâni.” (p. 14), „am avut și un coleg care avea fetișul de a face sex în patul altuia – la/ mine nu putea./ am avut totuși niște skill-uri de supraviețuire./ ce ar fi fost să aduc și eu tipi?/ ce ar fi fost să mă ling și eu în fața altuia?/ ce ar fi fost să încep să mă fut cu ușa descuiată?/ ce ar fi fost să mă fut în duș cu ceilalți în cameră?/ acestea sunt capricii ale burgheziei heterosexuale de cămin.” (p. 17).
Firește că ne putem întreba ce este spațiu privat și ce este spațiu public, mai ales că heterosexualii sunt extrem de interesați și deranjați de spațiul privat al gay-lor, dar ar fi o discuție interminabilă în care s-ar lăsa cu casualties în colțul heterosexual. Ceea ce este cert e faptul că, cel mai probabil, lupta pentru un spațiu privat din partea queer people este o constantă, nu știu dacă în scrierile lor, dar în viața lor, cu siguranță.
Cu toate acestea, intimitatea se poate construi, oricât de fragil ar fi rezultatul final:
„suntem în cadă/ privesc spre corpurile noastre/ păstrate în aspic/ mă piș și îmi amintesc/ cum am știut că avem/ toate șansele să ne iubim/ […] îmi zâmbești și îmi spui:/ eu fac pipi și în chiuvetă/ eu râd și îți iubesc actul rebel/ și îți spun că te piși în chiuvetă/ pentru că ne pișăm cam simultan” (p. 31), „uneori intimitatea îmi taie genunchii/ și nu mai rezist/ mă pun în pat cu fundul în sus/ mă pregătesc să fiu frumos/ mă excită gândul că stau astfel/ mă excită gândul la mine/ mă excită cuvântul excită/ tragi apa și știu că mă voi excita real” (pp. 36-37).
Nu cred că e întâmplător că în poemele lui Alexandru Adam există predispoziția spre spații liminale, la margine, această intimitate care mereu își schimbă liniile de demarcație. Dar nu doar asta compune fluiditatea atât de specifică identității queer. Iar după această primă parte, urmează „queer aeterna”, care e vădit politică:
„aici poemul își permite o clasică ieșire din firea normală a/ apartamentului și se aventurează pe aripile unei călătorii, precum/ Dante, Faust sau Anton/ conține mai multe cânturi și reprezintă o încercare de răspuns la ce/ înseamnă să fiu queer. căci oricum totul a devenit vădit politic de la/ început.” (p. 41)
(În treacăt fie spus, probabil pentru că am luat-o rău de tot pe ulei de când sunt profă de română, dar verbul „a deveni”, care presupune procesualitate, în combinație cu „de la început”, care înseamnă că e un dat, este anulat; și nu doar aici există chestii de construcție a poemului care m-au zgâriat pe retină, dar hai să nu.)
În partea a doua, există multe referințe queer coded for some reason care n-aș fi capabilă să le explic rațional pentru un heterosexual (adică de ce sunt în mod clar queer, eu doar am început să încep să le recunosc prin expunere și faptul că le mai frec la icre pe prietenele mele gay cu întrebări), dar avem o grămadă de nume de soprane, fie că sunt albe sau de culoare (Maria Callas, Jessye Norman, Leontyne Price, Lily Pons, Grace Bumbry, Christa Ludwig și lista mai continuă), le avem pe Björk și Kate Bush, Bravo, ai stil! (e mai mult sau mai puțin o prejudecată cât se poate de validă că queer people se pricep la modă mai mult decât heterolăii). Dar nu e vorba doar despre asta, pentru că a fi queer înseamnă, oricât de buzzword ar fi, și intersecționalitate, și de-aia are sens faptul că apar și soprane/ cântărețe de operă de culoare. Personal, m-am simțit extrem de răzbunată de următoarea secvență, apropo de intersecționalitate:
„marea literatură italiană/ trei nefutuți/ trei violatori// trei bărbați libidinoși/ respinși de fete minore/ priviți renașterea” (p. 45).
Nu mă prind care e al treilea, dar probabil pentru că sunt incultă (ceilalți doi sunt, evident, Petrarca și Dante, în cazul în care cineva se întreba).
Aș mai avea destule de spus, dar ca să nu mă mai lungesc, mai vreau să mă leg de ceea ce chiar m-a deranjat, și anume ultimele 2 părți, adică „vorbim unul cu celălalt doar când unul dintre noi doarme” și „outro” pentru că, nu-i așa, aici sunt conservatoare și boomer și zic că pur și simplu nu vreau să citesc eseu de filosofie a limbajului când citesc poezie, lo siento. Dădusem peste o memă mai demult despre cum filosofia continentală + mult alcool = poezie (sper că nu mă înșel). No, poetul n-a băut destul în acest segment de emisiune. Cu atât mai mult mă deranjează cu cât, dacă și-a propus o progresie de la estetic spre politic-filosofic (sau poate poezie conceptuală, deși mă cam îndoiesc), nu mi se pare că i-a și ieșit (sau își are rolul său) partea de dismantling the heteronormative language.
Per ansamblu, cred că e un volum care rezistă, dincolo de minusurile de construcție și faptul că mie nu-mi place să văd filosofie în poezie. Poate altora le place.
Alexandru Adam, stilizări, ap., frACTalia, anul publicării: 2022, nr. pagini: 85
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: LeeAnn Cline / Unsplash (crop)
- Playlist cu diverse moace sau Cum se prezintă primul debut în poezie girat de Radu Demetriades - 5 septembrie 2023
- Cinemaul din Abbas Kiarostami - 30 iunie 2023
- verde devine cel mai trist cuvânt – despre „Orlando Postuman” de Nóra Ugron - 21 aprilie 2023
