libris.ro

Florina Ilis a publicat la Editura Polirom prima sa carte de proză scurtă. „Pandemia veselă şi tristă” te şi bucură, dar te şi întristează. O carte ca viaţa şi ca lunile acestea dificile pe care le traversăm.

Dragă doamnă Florina Ilis, m-am îndrăgostit de scriitura dumneavoastră odată cu „Cruciada copiilor”. Să tot fie vreo 15 ani de atunci, timp în care aţi publicat trei romane. Totuşi, sunt uimit să constat că „Pandemia veselă şi tristă” este doar prima dumneavoastră carte de povestiri. Noroc cu pandemia, aş zice. Câte proze scurte mai aveţi „la sertar”?

Privind în urmă, îmi dau seama că am scris numai cărți cu foarte multe pagini. Cruciada copiilor, romanul pe care l-ați menționat, apoi, Cinci nori colorați pe cerul de răsărit, Viețile paralele și Cartea numerilor sunt romane de mari întinderi. Mă bucur, însă, că m-am întors, cumva, la povestiri. În copilărie și adolescență îmi plăceau foarte mult povestirile. Mi-aș dori să pot continua seria povestirilor vesele și triste din pandemie. Mai am în sertar două povestiri, dar sper să am răgazul și inspirația să merg mai departe cu această serie…

Timpul nostru nu ia în serios nici comicul, nici tragicul

Cartea aceasta, pentru că despre ea aş dori să povestiţi mai multe în acest interviu, este, aşa cum spune şi titlul, şi veselă, dar şi tristă. Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult la ea a fost îmbinarea de umor şi dramă, niciun text nefiind doar una sau alta. Ele fie virează înspre dramă de la un punct încolo, fie lasă tristeţea ca o prezenţă permanentă pe fundal. Cu ce v-a fost mai greu să trataţi, cu comicul sau cu tragedia?

Ați remarcat foarte bine că există în prozele din acest volum o îmbinare de registre care s-ar vrea fără un accent prea puternic în direcția tragicului sau în cea a comicului. Poate că realitatea nu e defel echilibrată când o trăim. Și că accentuăm fiecare dintre noi, în funcție de propriile trăiri și sentimente sau de capacitatea de a le exprima, supralicitând, o stare sau alta. Cred, însă, că literatura, spre deosebire de viața trăită, face ca întâmplările să dobândească acel sens care să le confere coerență, iar sensul e dat și de alegerile pe care le face narațiunea în raport cu ritmul curgerii ei. Am impresia că timpul nostru nu ia în serios nici comicul, nici tragicul. Chiar dacă e plină lumea de azi atât de comic, cât și de tragic. Cel mult, aceste situații ne pot excita, entuziasma sau îndurera. Dar, timpul nostru e atât de saturat de comic și tragic încât fabrică mereu alte și alte situații noi care se înlocuiesc rapid unele pe altele. Nici nu știu, așadar, dacă e bine să te iei la întrecere cu timpul nostru pentru a crea în sens tragic sau în sens comic. Ceea ce este, însă, cu adevărat complicat este să dai un sens întâmplărilor și să le ordonezi în coerența dată de acel sens dobândit prin imaginarul povestirii. Și asta, consider eu, o face numai literatura. În această direcție mă străduiesc și eu…

Prozele din cartea aceasta sunt memorabile, cred eu, şi datorită personajelor. Nu-l voi uita nici pe cel care pleacă sâmbăta de acasă pentru că nu-şi mai suportă nevasta, dar nici pe cea care vine tocmai din Japonia şi află, după multe zile de agonie din cauza virusului, că toţi cei dragi au fost afectaţi de Covid. Sunt pură ficţiune „cazurile” prezentate de dumneavoastră sau v-aţi documentat special pentru a scrie aceste proze?

Am un defect îngrozitor și, uneori, de la acest defect pornesc multe idei… Când cineva îmi spune o întâmplare sau o poveste adevărată, trăită sau auzită de la alții, mă gândesc imediat cum ar putea fi „reprezentată” ficțional, în ce formă narativă, cine să spună povestea, dacă poate fi dezvoltată epic… Dacă reprezentarea îmi izbutește, la modul imaginar, atunci, brusc, capăt un interes deosebit pentru istorisire, pun întrebări celui care mi-o spune, mă interesez de protagoniști, vreau să știu mai multe și, în mintea mea, dezvolt totul într-o nouă suită. Dacă, însă, nu pot să-mi reprezint imaginar povestirea, atunci, îmi pierd imediat interesul chiar dacă, din punctul de vedere al „cazului” relatat, poate să fie o istorisire reală foarte captivantă sau chiar neobișnuită. E greu de explicat ce anume declanșează acest mecanism al imaginării… Atunci când, însă, reușesc să pun evenimentele într-un cadru, să ordonez întâmplarea, să dau o coerență nouă întâmplării auzite trăiesc un sentiment minunat. E ca și cum aș fi păstrat în viață ceva condamnat să dispară destul repede în marea de povești a lumii, învechindu-se, fiindcă altceva nou îi va lua rapid locul. Eu cred că literatura are acest rol remarcabil de a face ca lucrurile să rămână, să dureze…. De aceea, literatura nu va putea fi înlocuită niciodată de televiziune unde acest ritm al înlocuirii vechiului cu noul face ca totul să fie atât de trepidant. Toate povestirile din acest volum s-au născut din cauza acestui defect, pornind, așadar, de la o frântură de realitate…

„Virusul ăsta, părinte, e de la Dumnezeu! (…) Ca să se pocăiască oamenii! Să-şi amintească românii de Părintele din Ceruri. Să nu mai trăim ca şi cum n-ar exista şi cealaltă lume!” Sunt cuvintele unui pictor către părintele paroh al bisericii pe care trebuie să o picteze, cuvinte pe care cred că le-aţi preluat din cultura populară. „E lumea rea”, se zice în popor când se întâmplă ceva rău, fie că plouă excesiv, fie că e secetă ori că sunt incendii şi alunecări de terenuri sau inundaţii.Totuşi, nu am găsit în aceste proze genul de contre des întâlnite între cei care cred sau nu în Covid. Nici nu ştiu dacă mai există cineva care să creadă că virusul nu este adevărat. Cum vă raportaţi dumneavoastră la ce se întâmplă de câteva luni? E o pedeapsă de la Dumnezeu sau un fapt dat, pe care trebuie să îl suportăm, folosind ca metodă de protecţie chiar şi literatura?

Epidemia de ciumă din anul 1348 reprezintă punctul de plecare al scrierii de către Boccaccio a romanului Decameronul. În Florența acelui timp, dar și în Europa, ciuma era o boală care făcea multe victime, reprezentând o amenințare reală și imposibil de oprit cu mijloacele medicale și sanitare de atunci. Astăzi mai vorbesc despre ciumă doar istoricii care fac istoria Europei medievale, istoricii medicinei, precum și istoricii literari, atunci când îl analizează pe Boccaccio. Într-o zi, la fel se va vorbi și despre SARS-CoV-2, ca despre un virus ce va fi intrat în cărțile de medicină, dar și în fondul imaginarului literar al acestui început de secol. Foarte mulți oameni cred că este o pedeapsă de la Dumnezeu, alții cred că e un scenariu elaborat la scară planetară și, din cauza incertitudinilor care planează în jurul noului virus, e firesc să se nască atâtea controverse, iar incapacitatea de a-l opri să genereze spaime mitologizante la nivel mondial. Mijloacele de comunicare de astăzi nu fac decât să alimenteze aceste spaime și să le amplifice. Dar, nu am nicio îndoială că, mai devreme sau mai târziu, noul virus își va găsi leacul și va fi izolat în laboratoarele de cercetare farmaceutice sau în laboratoarele imaginarului literar.

Cum şi când aţi scris cele şase proze din această carte? Aţi gândit din start un astfel de volum sau el a apărut în timp, „datorită” prelungirii stării de urgenţă şi a incertitudinilor cauzate de virus?

Am început să scriu povestirile în timpul stării de urgență și, apoi, în starea de alertă. În luna august erau deja trimise la editura Polirom. Au fost scrise, așadar, în perioada primului val al pandemiei. Cu siguranță, povestirile din „valul al doilea” vor fi diferite… Nu pot spune, însă, în ce fel.

Îmi place teribil să scriu cu creionul

Şi pentru că tot v-am adresat întrebarea anterioară în legătură cu cartea dumneavoastră recentă, spuneţi-mi, vă rog, aveţi obiceiuri legate de scris, lucruri de la care nu vă abateţi? Poate cana de cafea de lângă laptop, poate stiloul de lângă caiet… Sunt chestiuni fixe care vă ajută ori vă stimulează atunci când scrieţi?

Am obiceiul de a începe să scriu dimineața devreme. Cea mai bună zi pentru scris o consider duminica dimineața. Scriu la laptop, dar îmi fac și însemnări într-un caiet. Atunci folosesc, de obicei, creionul. Îmi place teribil să scriu cu creionul. Cu stiloul scriu doar atunci când trec ceva în curat. Cred că acest nărav îmi vine din copilărie și este legat de faptul că foloseam pe vremea aceea stilouri chinezești cu cerneală și, fiind cam neatentă, izbuteam, în drumul de la călimară la caiet, să stropesc cu cerneală pagina unde îmi scriam temele. Așa încât am fost învățată să fac, mai întâi, tema cu creionul pe un alt caiet, apoi să trec în curat totul. Tot în acest caiet îmi scriu și cuvinte de tot felul, din vocabularul de bază al limbii, dar folosite mai rar în vorbire, fraze, expresii sprintene. Încerc sintagme noi, mă joc cu cuvintele. Fac metafore sau îmi însemnez întâlnirile mai sprințare dintre substantive și adjective. Aceste exerciții stilistice le scriu cu ce am la îndemână: creion, pix, stilou. Pe masa de birou se găsește mereu o cană de ceai. Cafeaua o beau înainte de a mă așeza la birou.

Personal, mai am de recuperat din ce aţi publicat, însă sunt şi curios să aflu la ce lucraţi acum. Recunosc, mi-ar plăcea să veniţi tot cu proză scurtă, pentru că am citit pe nerăsuflate cartea legată de pandemie. Aveţi un plan cu privire la viitoarele apariţii?

Da, s-ar putea să vină un volum nou de povestiri vesele și triste… Dar nu știu când. Mi se pare că, de când a început pandemia, am chiar mai puțin timp pentru scris decât înainte. Acum, din păcate, fiindcă totul se întâmplă de acasă, on-line, granițele dintre lumea intimă a scrisului și lumea socială sunt mult mai greu de păstrat. În anul 2004, când am scris Fenomenul science fiction în cultura postmodernă. Ficțiunea cyberpunk, studiu în care am analizat și romanul Neuromancer (1984), de William Gibson, viitorul imaginat de science fiction, în care oamenii nu se desprindeau de consolă, trăind cuplați în rețea – cum se spunea pe atunci,  mi se părea atât de îndepărtat. Dar, astăzi, realizez că prezentul nostru este deja trecutul acelui viitor…

Editura Polirom, colecţia Fiction Ltd, anul publicării: 2020, nr. pagini: 160

Puteţi cumpăra cartea de la:

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here