Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Fragil de Simona Goșu, recent apărut în colecția „Ego. Proză”.
„Cu aceste remarcabile proze de debut, Simona Goșu nu datorează nimic tradiției literare de la noi. Subiectele ei sînt pe cît de actuale, pe atît de inedite, subsumate temei vulnerabilității fără să facă vreo concesie așteptărilor sau sensibilității cititorilor: familii monoparentale depășite de situație, maternitate nedorită sau frici neînțelese, copii lăsați la cheremul instinctelor sau al hazardului… Dramatismul situațiilor fiind egalat doar de finețea cu care se desfășoară, căci sînt mult calm în așteptarea cruzimii și multă subtilitate în preajma răului. Cît despre limbaj, rareori cineva a reușit să «taie» atît de adînc, lăsînd urme atît de puțin vizibile. Uimire, plăcere și admirație – asta am simțit citind, recitind și povestind și altora aceste povestiri, printre cele mai bune scrise la noi în ultimii ani. Un debut memorabil, care – cred – va marca proza scurtă românească.” (Marius Chivu)
Simona Goșu (n. 1976) este traducător, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-română la Universitatea din București și un master de lingvistică aplicată și predarea limbii engleze. În 2016, a urmat un curs de scriere creativă, organizat de Revista de Povestiri, sub îndrumarea lui Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat proză scurtă în Iocan, Familia, Steaua și pe revistadepovestiri.ro. Fragil este cartea sa de debut.
Fragment
Din noaptea aceea, în care o văzuse pe mama ei întinsă pe jos, părinţii îşi vorbeau puţin şi rar. Gina dormea cu Adela şi, în fiecare seară, fata spera că va găsi un moment potrivit să‑i vorbească. Dar treburile din casă o ţineau ocupată toată seara pe Gina. Adela ar fi vrut să rămână trează, să se lipească de spatele mamei, să‑i simtă şi ea sânul întărit. Dar, pe lângă treburile nesfârşite, femeia avea multe de vorbit cu soţul ei – doar seara părinţii păreau să se împace. La început vorbeau în şoaptă, apoi glasurile creşteau, al lui Pavel îl acoperea pe‑al Ginei, cu întrebări pe care Adela nu le desluşea, urmate de pauze lungi, care se încheiau tot cu vocea lui ridicată. Poate că mama ei nu îl auzea, căci se plimba cu paşi repezi din bucătărie în baie şi înapoi, iar Pavel îşi răspundea mereu singur. În somn, o vedea pe mama ei aplecată la chiuvetă, cu obrazul nemişcat, ca şi cum era singură în casă. Apoi, uşa de la sufragerie se trântea şi se făcea linişte. Nu îşi dădea seama cât trecea până când Gina venea în pat. Dacă ar fi luat‑o măcar o dată în braţe, i‑ar fi descoperit umflătura din sân. Într‑o noapte, se străduise să rămână trează. Încercase atunci să‑şi amintească de câte ori o pupase mama ei, dar o luase somnul. Gina era farmacistă, ştia mai bine, poate de aceea nu suporta pupăturile. „Când le mai văd pe unele cum îşi pupă copiii pe faţă, pe mâini. Nu e bine să le sufli atâta‑n gură, nici nu‑ţi dai seama câte boli le dau părinţii“, îi spunea Gina soţului ei.
— Un pupăcios, o liniştea pe Adela când era mică şi i se plângea că Pavel „o udă cu pupăturile“. Un mare pupăcios, ar putea să ne desfunde chiuveta, glumea şi o trimitea pe fetiţă să se spele pe obraji.
Ea nu se spăla, se ştergea cu umerii bluzei şi îi sărea iar tatălui în braţe. Îl ruga să o facă avion. Bărbatul o ridica, o ţinea cu o palmă sub piept şi alta sub picioare, îi zicea să‑şi întindă aripile şi aşa alergau de la un capăt la altul al apartamentului, până le bătea vecina în calorifer. Pavel nu se oprea, îşi continua turele gălăgioase prin casă, urmărind‑o pe Gina cu tot cu ea în braţe. Când o prindeau din urmă, tatăl ei o plesnea uşor peste fund.
— Ah, ferea, că trece pupăciosu’! ţipa el şi Adela se temea că o scapă din braţe.
Îşi schimba traseul în funcţie de drumurile mamei prin casă, de parcă distracţia era să îşi plesnească soţia peste fund. Adela îi striga îmbufnată mamei să se dea la o parte, că îi încetinea. Nu îndrăznea să zică ce scârbos i se părea sunetul degetelor lipindu‑se de colanţii mamei. Dinţii i se strepezeau, îşi acoperea urechile şi de‑aia rămânea fără aripi de avion, şi‑atunci care mai era jocul? Acum, când părinţii abia îşi vorbeau, îşi dorea să îi mai vadă aşa veseli.
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu