Editura Humanitas vă propune un fragment din „Balada necunoscutului”, de Cristina Vremeş, roman nou apărut în colecţia 821.135.1 – SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI.
Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul sărbătoresc al prințeselor Disney? Figura tatălui oscilează între un Lear tiran și un Lear suferind. Care ipostază luminează mai tare după o lungă explorare în necunoscut?
FRAGMENT
Nu m‑am mai întrebat dacă se întâmplase sau nu dansul acela pe acoperișul unui bloc din cartierul comunist, periferic, în care crescusem, de unde se vedeau balta și sfârșitul Bucureștiului, antenele satelit și clădirile scorojite, cu urme lăbărțate de rugină și bucăți de tencuială lipsă, ce deveneau neașteptat de fermecătoare în lumina concentrată a soarelui care apunea. Dansasem acolo, cu Dinu și cu Beti? Până la urmă, care era diferența dintre ceva trăit pe pielea ta și ceva ce ai fi vrut să se întâmple? Era bucuria într‑un caz mai mare decât în celălalt?
Nu văzusem niciodată etajul de deasupra apartamentului nostru, și trăiam cu impresia că dincolo de tavan se află cerul. Am urcat la acel etaj mai strâmt decât cele de dedesubt, am mers printr‑un culoar cu praf și chiștoace, delimitat de o balustradă cu dinții rari, prin care treceam mâna ca să‑i testez lățimea. De multe ori mă opream în dreptul balustradei și priveam jos de tot, până la parter, și mă întrebam dacă aș fi putut să cad prin desenul spiralat al scării, așa cum se vedea de sus. Dinu și Doina m‑ar fi cules bucățele de la subsolul blocului.
Dar de data aceea nu m‑am oprit, trecând degetele rapid printre segmente, de unde le‑am retras pline de unsoare neagră. De afară se auzea vântul puternic, de parcă era singura sursă de zgomot de pe lume. Era un sunet pe care îl auzeam rareori, trăind mereu în rumoarea de fundal a traficului urban, cu claxoane, motoare și țigănci care cumpărau sticle goale. Când îl auzeam șuierând pe la ferestrele cu rame slăbite, cu lemnul șubred ce începea să se separe de geam, pocnind din loc în loc în fracturi infime, pe unde se strecurau, vara, gâze și mușuroaie de furnici, auzeam ceva mai mult – șoapte ale lumii de la început de tot, când nu existau vorbe sau ideologii, mișcări mecanice sau ambalaje de plastic. Crescând într‑un bloc cu vedere la șosea, în zgomotul unei lumi deformate, departe de acel punct originar, șuieratul vântului era printre puținele vestigii ale unei lumi nedefrișate, în care lucrurile aveau nevoie de un timp blând pentru a evolua. Îi dădeam un chip când îl auzeam desfășurându‑se nevăzut, afară, intrând prin ferestrele desțelenite, strecurându‑se prin unghere, săltând în aer ghemotoace de pulbere, arătându‑se mijlocit, prin intermediul organismelor care i se subjugau. Un chip de zmeu, cu fața de sidef, descărcări electrice, atunci când se înfuria. Era o față fără gură, fără nas, cu ochi imenși, bulbucați, care apăreau și dispăreau în funcție de cât de tare sufla. Sunetul vântului aducea magia înapoi, învăluită de pulberea cea de toate zilele, și îl auzeam pe coridorul îngust de la ultimul etaj al blocului nostru, dincolo de ușa pitică de tablă vopsită în nuanțe crem‑maioneză. În despicăturile subțiri dintre ușă și cadru vedeam lumina de afară, mai orbitoare ca oricând.
CRISTINA VREMEȘ (n. 1986) este scriitoare și mediator cultural la Paris, unde locuiește câteva luni pe an, ducând o existență nomadă în restul timpului. Prima ei carte, Trilogia sexului rătăcitor, a primit premiul Filialei București Proză a Uniunii Scriitorilor și Premiul Sofia Nădejde, la categoria Proză de debut, alături de alte nominalizări. A participat la programul literar european CELA, în cadrul căruia i s-au publicat fragmente traduse din roman, dar și povestirea scurtă Câteva minute în derivă în limbile cehă, neerlandeză, polonă, spaniolă etc. Și-a prezentat opera la festivalul Passa Porta, Bruxelles. A participat la mai multe ateliere de creative writing anglofone, precum The Other Writers Group sau The Wednesday Group, coordonat de Shannon Cain, la Paris. Este licențiată în filozofie și istoria artei la University College London și absolventa unui masterat în filozofie la University of Cambridge, Newnham College. Balada necunoscutului este al doilea roman al ei.
Fotografie reprezentativă: Sean Mungur / Unsplash
scrie un comentariu