Universul Palatului Kretzulescu, cuprins într-o carte cu de toate: fotografii, hărți vechi, portrete de familie, istorie arhitecturală și detalii descoperite în urma unei riguroase munci de cercetare depuse de Cezara Mucenic, doctor în istoria artei.
Editura Vremea anunță cu mare bucurie publicarea unui studiu amănunțit despre oamenii din spatele Palatului Kretzulescu – de la membri ai familiei Kretzulescu, până la oamenii care și-au adus aportul, din punct de vedere arhitectural, la înălțarea splendidei clădiri. În egală măsură, cartea intitulată sugestiv de simplu „Palatul Kretzulescu” cuprinde și date istorice foarte interesante despre grădina Cișmigiu, despre spațiul urban în centrul căruia se află clădirea ce dă titlul cărții, despre construcțiile-emblemă din jurul palatului.
Un capitol aparte îl constituie istoria funcțiilor pe care le-a deținut Palatul Kretzulescu de-a lungul timpului. Sunt povestite și etapele de reparații prin care a trecut clădirea, din a doua jumătate a secolului XX până în prezent.
O carte care nu poate lipsi din biblioteca nimănui, căci are marea calitate de a se adresa atât celor care caută informații serioase, făcute de un cercetător cu experiență, cât și celor care, fără să fie specialiști, sunt interesați de istoria bucureșteană. Fascinant, dar accesibil, alert dar atent la detalii, stilul cărții invită la o lectură agreabilă, care educă și întreține în același timp.
FRAGMENT
Ziua de 18 mai 1902 a fost deosebit de agitată la Primăria comunei București, la poliția orașului, dar, mai ales, la reședința doamnei Elena Kretzulescu din strada Știrbei Vodă nr. 39 din culoarea de Verde a Capitalei. Arhitectul‑inspector al Serviciului Tehnic al Primăriei a fost informat, prin mijloace pe care istoria nu le‑a consemnat, că la adresa sus indicată se încalcă dispozițiile legale privitoare la execuția construcțiilor în Capitală.
Drept urmare, se prezintă la domnul Procopie Dumitrescu, primarul capitalei (aprilie 1901 – noiembrie 1902) și, după ce îi raportează cele aflate, se întocmește Nota de servici a Primarului către Prefectul poliției Capitalei cu următorul cuprins: Rog binevoiți a ordona oprirea lucrărilor de reparații și construcții ce se făceau (sic) în curtea caselor nr. 39, str. Știrbei Vodă, proprietate Kretzulescu, nefiind autorizate. Sigur, a fost trimis un „sergent” la fața locului pentru a constata și a duce la îndeplinire ordinul primit de la mai marii săi.
Cele relatate s‑au petrecut probabil la primele ore ale începerii activității, pentru că în aceeași zi, tot 18 mai 1902, s‑a înregistrat la Primărie următoarea cerere: Domnule Primar, subsemnata, proprietară în strada Știrbei Vodă nr. 39 vă rog să binevoiți a dispune să mi se dea autorizațiunea de: 1) a clădi un corp de dependințe cu grajd, remisă, bucătărie și odăi de servitor … pe locul actualei curți de serviciu și aflată lângă parcul caselor mele. 2) a dărâma actualele dependințe, în afară de pavilionul portarului, ce formează ultima piesă spre stradă (Știrbey‑Vodă). 3) a prelungi grila de… (sic) din strada Știrbey‑Vodă până în pavilionul portarului, căci bucata de zid împrejmuitor care a rămas neînlocuit în partea aceasta produce un efect dizgrațios spre stradă. Textul scris de o altă mână este semnat: Hélène Kretzulescu.
Cererea, prin care s‑a intrat în legalitate, împreună cu planurile care o însoțeau, este cuprinsă în angrenajul referatelor și avizelor Serviciului Tehnic care au durat între 28 mai‑11 iunie 1902.
Peter Paul Peretz, unul din referenții „Tehnicului” acceptă reconstruirea dependințelor, cu obligația de a dărâma clădirile vechi, ce au aceeași funcție, deoarece sunt crăpate. Dar pentru noul gard – grilajul de fier – el va trebui mutat pe noua aliniere a străzii. Mai mult, „Pavilionul portarului” de care proprietara nu voia să se atingă, ieșind din aliniere, va trebui demolat. Soluția nu convine doamnei Kretzulescu, care contestă corectitudinea aplicării în teren a planului de aliniere. Drept care, șeful secțiunii „Alinieri”, inspector Al. C. Popescu scrie: Am mers din nou în localitate fixând alinierea conform axei pichetate și planului decretat… până la proprietatea vecină. El se referă la Înaltul Decret Regal din 17 aprilie 1896, sus‑amintit, în care s‑a aprobat alinierea străzii Știrbei Vodă. În cazul proprietății Kretzulescu era vorba, după cum se schițează chiar pe cerere, de o retragere variată între 0,60 și 3 metri, pentru a permite lărgirea și reorientarea străzii. Aceasta însemna să se cedeze domeniului public cca 20 metri pătrați, metraj ce era considerat o obligație cetățenească legiuita retragere, deci pentru care Primăria nu acorda despăgubiri. Dar a da era greu de acceptat pentru doamna Kretzulescu.
Se mai face vorbire în acest referat și de faptul că în 1901 s‑a dat voie de construcția chioșcului, deoarece se considera posibilă punerea pe aliniere necesară când se v[or] retrage și proprietățile de vizavi. Referatele încheiate, planurile au fost examinate și avizate de arhitectul Ștefan Ciocârlan. La 11 iunie 1902, Rogero Raimondi semnează: Am primit autorizația, planul și recipisele pentru plata taxelor de autorizare a construcțiilor. Raimondi este desigur unul dintre zecile de constructori și antreprenori de construcții care lucrau la acea vreme în București.
Dar abia primită autorizația, doamna casei vrea să facă schimbări mari. Astfel se înaintează, la 28 iulie 1902, la Serviciul Tehnic al Primăriei o nouă cerere a doamnei Hélène Kretzulescu prin care solicita autorizația de construcții pentru a face o reparațiune și transformare radicală a caselor mele conform planurilor aici anexate. Planurile atașate poartă pe ele semnătura arhitectului proiectant: arh. Petre Antonescu.
Palatul Kretzulescu, opera arhitectului Petre Antonescu
Transformarea casei bătrânești Văcărescu/Kretzulescu într‑o reședință nouă se va dovedi de la început o obligație dificilă pentru arhitectul Petre Antonescu. Pe de o parte comanditarul, doamna Hélène Kretzulescu, pornește la realizarea lucrării cu reținere, hotărând încetul cu încetul modificările pe care le dorește, ceea ce‑l obligă pe arhitect să‑și modifice soluțiile din mers. Cauza nu este fireasca etapizare a unui demers de asemenea grandoare, ci oscilația proprietarei în stabilirea amplorii și deci a costurilor ce dorește să le acorde acestei intervenții. De aceea apar cererile succesive de autorizare a lucrărilor, ca și cum doamna Kretzulescu se întrece cu altă construcție pe care vrea să o depășească. Pe de altă parte, dificultățile sunt cauzate de nevoia de a realiza un racord logic arhitectural și constructiv între cele două clădiri. În plus, dacă mai era necesară o complicare a programului de construcție, arhitectul trebuie să‑l adapteze terenului de amplasare, situat în pantă pronunțată, ceea ce determină diferențe de aproape un etaj între latura nord și latura sud.
La aceste multiple întrebări, Petre Antonescu a răspuns cu îndrăzneala tânărului. Planul ține cont de vechea structură pe care se înalță, după cum s‑a dovedit în modul cel mai concret, dar îmbogățește și diversifică spațiile. Cuprins între această stradă [Știrbei Vodă] și Cișmigiu, terenul în mijlocul căruia se ridica vechea casă prezintă o pronunțată declivitate, coborând de la stradă înspre grădină. Acest profil a permis amenajarea unui adevărat parter corespunzător nivelului și în continuarea pivnițelor pe care este fundamentată casa. Arhitectul înglobează pivnița veche în cea nouă, pe care o extinde astfel ca să ocupe întregul teren de sub construcție.
Practic dublează unele ziduri, deși cele originale erau suficient de viguroase pentru a susține noua încărcătură, realizând astfel suficiente spații pentru bucătărie, spații tehnice și pivniță. Așa cum singur mărturisește, O etajare și o deschidere mai largă înspre grădină a apartamentelor, care aveau vederea în această direcție, au dictat și arhitectura clădirii care se adăuga și se suprapunea la construcția vechilor case. De aceea, spre Cișmigiu și‑a permis La înălțimea terasei dinspre grădină, adică aceea a subsolului… corespunzător pivnițelor din față s‑a amenajat o sufragerie de vară cu un fumoar alăturat.
Parterul propriu‑zis s‑a păstrat aproape neschimbat față de proiectul inițial, fiind menit a cuprinde apartamentul de recepție. Planul este aproape cel al vechii case românești: intrare prin vestibul într‑o galerie centrală, care te conduce până în partea opusă a casei, spre deschiderea ce comunică cu grădina.
Pe stânga și dreapta sunt camerele. Noutatea constă pe de o parte în unele nivele de separare a acestui spațiu central denumit acum, după limbajul vremii, hol, și a cărui ultimă parte, cea spre grădină, capătă funcțiunea de birou cu bibliotecă. Camerele sunt și ele concepute, ca amploare și concepție a circulației interioare, în raport cu funcțiuni specifice epocii în care se construiește și evident fiind legate și de interesele comanditarei – doamna Elena Kretzulescu.
Editura Vremea, anul publicării: 2021, nr. pagini: 184
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu