elefant.ro

Romanul Clovnul a fost publicat în colecţia Fiction Ltd. a Editurii Polirom.

„Latura burlescă a Răului la concurență cu derizoriul, din care se naște angoasa, este specialitatea lui Iulian Ciocan, căpătând noi înfățișări prin interpretarea mitului faustic, cu toate avatarurile sale rusești, în Moldova eternă, în Chișinăul cunoscutului primar Denis Cartof: rolul lui Mefisto este jucat de un Clovn dispus să cumpere păcate de la amatori, iar Cimpanzeul sau Marele Oligarh, alias Coordonatorul guvernării, poate fi o altă grimasă a Clovnului. Nu există însă redempțiune, cerurile nu se deschid decât pentru a mai lăsa să treacă câte un stol de ciori, invadând încet, în ralanti, dar sigur, întreaga metropolă. Câți dintre muritori sunt pregătiți?” (Dan Gulea)

Iulian Ciocan, născut pe 6 aprilie 1968 la Chișinău, Republica Moldova, este prozator, publicist și critic literar. Comentator al postului de radio Europa Liberă. Romane publicate: Înainte să moară Brejnev (Editura Polirom, 2007; ediție cehă la Dybbuk, 2009; ediție engleză la Dalkey Archive Press, 2020; ediție sîrbă la Sluzbeni Glasnik, 2021; în curs de apariție ediția italiană la Bottega Errante); Tărîmul lui Sașa Kozak (Editura Tracus Arte, 2011; ediție slovacă la Kalligram, 2015; ediție franceză la Belleville, 2017, Premiul Coup du Cœur la Salon du Livre des Balkans); Iar dimineața vor veni rușii (Editura Polirom, 2015; ediție cehă la Dybbuk, 2021), Dama de cupă (Editura Polirom, 2018; ediție franceză la Belleville, 2019; nominalizare la Premiul Jean Monnet, 2020; ediție bulgară la Foundation for Bulgarian Literature, 2019; ediție cehă la Dybbuk, 2020; ediție olandeză la Pegasus, 2020). A publicat proză în reviste și antologii din SUA, Germania, China, Cehia, Bulgaria, Belgia și Brazilia. Invitat la New York, la festivalul PEN World Voices (2011) și la Noaptea Literaturii, Amsterdam (2016). În 2018 a publicat, la Editura Muzeelor Literare Iași, Povestea lui Nicolae Gane.


FRAGMENT

„La un moment dat, individul ciudat se opri în dreptul geamului verzui al unei cafenele, își apropie fața de sticlă și privi înăuntru. Detectivul se ascunse îndată după un stâlp, ițindu-și apoi capul cu precauție. În clipa următoare, Clovnul Nagîț își ridică mâna dreaptă, cu degetul arătător ațintit spre geamul verzui, și izbucni în hohote de râs. Escrocul râdea cu mare poftă, râdea nechezat, râdea atât de tare, încât îi țâșneau lacrimile din ochi, iar șapca roșie îi sări din cap, făcându-i pe câțiva trecători să-și întoarcă speriați privirile spre el. Descumpănit de-a binelea, Roman Arici încerca să înțeleagă ce anume generase această veselie deșănțată. Păi, ce naiba putea fi în cafenea? Că doar nu era cafeneaua o comedie, nu? Clovnul râse din toată inima vreo trei-patru minute, cu pletele murdare fluturându-i în vânt, apoi o zbughi, călcând prin băltoace. Ros de curiozitate, Roman Arici hotărî să se apropie și el de geamul cafenelei înainte să fugă după farsor.

Ceea ce văzu dincolo de sticla geamului, în cafeneaua cochetă, cu lustră minimalistă, îl făcu să încremenească, să uite cu desăvârșire de Clovn, de misiunea pe care o avea. Soția sa Adela, critic literar și cercetător științific la Institutul de Filologie, o femeie de cincizeci de ani, dar încă apetisantă, stătea la o masă pe care trona o sticlă de vin, față-n față cu un tânăr spilcuit și infatuat. Tânărul acela avea o figură virilă și părul dat cu gel și, probabil, spunea ceva foarte spiritual, deoarece Adela, cu buzele strident rujate și fardată excesiv, părea plină de admirație, râzând și bătând din palme. Frapant era totul, dar mai cu seamă buna dispoziție a soției, strălucirea ochilor ei.

Roman Arici n-o văzuse niciodată atât de însuflețită! Mai exact, o văzuse, dar foarte demult, în tinerețe, când se iubeau și se întâlneau la sucuri și ceaiuri. În ultimii ani însă, Adela devenise o femeie morocănoasă, plictisită, preocupată numai de manuscrisele ei de critică literară și detectivul nu o mai credea capabilă de asemenea transfigurări. Era ca și cum Adela întinerise, ca și cum avea o viață paralelă, secretă, diferită de traiul lor searbăd, uniform. Păi, soția sa îl sorbea realmente din ochi pe tânărul dichisit, ale cărui gesturi trădau siguranța omului obișnuit să fie adulat. Și Roman Arici simți deodată cum îi năvălește sângele în cap, cum îl ia în stăpânire un sentiment amestecat, compus din revoltă, disperare și o gelozie incredibilă, sfredelitoare. Era frig, ploua tot mai tare și hanoracul i se îmbibase de apă, dar detectivul, cu fruntea lipită de geamul verzui al cafenelei, continua să privească înăuntru, mușcându-și până la sânge buzele. Într-un târziu găsi totuși puterea să plece acasă.

În curtea blocului lor stătu în mașină o vreme, cu capul sprijinit de volan, timp în care realiză că nu era vorba de o coincidență. Clovnul știa că e urmărit, știa cine e Adela, știa că Adela era în cafeneaua aceea împreună cu tânărul spilcuit și se oprise intenționat în dreptul geamului verzui al localului. Râzând homeric, cu degetul arătător ațintit spre geamul cafenelei, Clovnul își bătea joc de urmăritor, îi dădea de înțeles că e un detectiv nătâng, un mocofan care habar n-are cu ce i se ocupă soția. Fir-ar să fie! Era ceva incredibil! Cum naiba aflase Clovnul toate astea? „Dar dă-l încolo de Clovn spurcat! Acum trebuie să înțeleg de ce Adela s-a întâlnit cu acest tânăr țâfnos și de ce era… atât de entuziasmată. Și, de fapt, cine e individul?“, își zise Roman Arici după ce își mai adună gândurile și deschise portiera.”

Editura Polirom, 2021, nr. pagini: 208

Puteţi cumpăra cartea de la:

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here