Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul „Să ne fie la toţi la fel de rău” de Adrian Schiop, o incursiune brutală și profundă în lumea LGBT, apărut de curând la Editura Polirom, și în ediție digitală.
După bestsellerul Soldații. Poveste din Ferentari, Adrian Schiop revine cu un nou roman ce explorează tema homosexualității și a mizerabilismului în societatea păturii de jos. Adi se avântă într-o relație improbabilă cu Florin, un polițist de 42 de ani, divorțat și bețiv, care, din deformație profesională, dar și pentru că are o imagine de apărat, este foarte autoritar și mereu indecis în privința sentimentelor lui.
Povestea celor doi este întreruptă de pandemie, care îl obligă pe Adi, din motive sanitare, dar și financiare, să se mute pe durata stării de urgență la țară, la părinții lui, unde o regăsește pe vechea lui prietenă Andreea, o asistentă medicală rea de gură, transferată de la cabinetul școlar unde lucra la DSP.
Să ne fie la toți la fel de rău este o incursiune brutală și profundă în lumea LGBT, în care uneori aprobarea din partea societății este mai importantă decît propriile sentimente.
Fragment
„Când Dani a apărut în familia lor, prin 96, taică‑su renunțase de trei ani la serviciu și începuseră să adune datorii la întreținere. Copilul era al unei surori de‑a lui taică‑su, care murise de cancer – și niciunul din frați nu vroia să și‑l ia pe cap, iar taică‑su a zis Îl iau eu dacă vindeți casa părintească și banii rămân la mine, iar frații lui au zis Așa facem. De banii ăia s‑a ales praful – nu i‑a băgat măcar la întreținere, s‑au topit pe alcool, inflație și viață bună. Când l‑a văzut pe copilul ăla de patru ani, cu părul lung ca o fetiță, cum plimbă ochi mari de la unul la altul din cameră și nici măcar nu plânge, când l‑a văzut așa tăcut și speriat, nu știu, copilul ăla i‑a rupt inima. Şi cel mai mult îi plăcea ca seara, înainte să se culce, să‑l pieptene – lasă‑mă pe mine să‑i descâlcesc părul, îi zicea maică‑sii și apoi îl lua la el pe genunchi. […]
Când a ajuns să‑mi povestească despre cum a trebuit s‑o identifice la morgă pe maică‑sa, dispărută de acasă de trei zile, plângea țăndări de beat în pat, cu mâinile sub cap.
Şi că după moartea maică‑sii l‑au luat gândurile negre, dar a ținut în el și a dat în OCD, nu pleca din casă până nu verifica de trei ori gazul apa lumina, iar la muncă pistolul, să aibă piedica pusă. Nu, a ținut în el și n‑a povestit nimănui prin ce‑a trecut, să nu pățească ca băiatul ăla de la Circulație, căruia i‑au luat pistolul.
Am avut imboldul să mă ridic și să‑l iau de după umeri sau să‑l mângâi pe cap – și chiar am făcut‑o, timid și ezitant, și el m‑a mârâit să nu‑l mai mângâi pe cap, că nu e câine.
Şi, redevenind brusc lucid, a zis că nici să dea o cârcă de bani la psiholog nu‑i convine, ăștia te belesc de bani odată ce intri pe mâna lor. Plus că povestesc între ei mai rău ca femeile, o să spună la alt coleg care o să spună la alt coleg și uite așa o să ajungă și la urechile vreunui psiholog de la Inspectorat. Nu, el m‑a găsit pe mine pentru treaba asta și o să fim prieteni mult și bine, iar dator n‑o să‑mi rămână, o să mă fută pe săturate. […]
Ce‑a făcut tata pentru noi, zicea, a dat din cur să ne facă și apoi pa, ne‑a lăsat pe mine și pe mama să‑i creștem pe frații mei. La 6 mama ieșea din casă să ajungă în Băneasa să spele scări de bloc și apoi descurcă‑te, Florine: eu îi îmbrăcam și‑i spălam pe față dimineața, eu le dădeam să mănânce și‑i trimiteam la școală, eu îi întrebam seara de teme. Cine îneca cățelușii țiganilor de la case, două străzi mai încolo? Florin îi îneca. Lua noaptea Florin sacul de pânză, mergea la țigani, băga cățelușii și 10 lei în buzunar, zicea bogdaproste și se ducea cu sacul la lac. Lăsați tanti Vica, ziceam când o vedeam jos pe baba de la 4, vă duc eu plasele până la apartament și baba ce să facă, mă lăsa să i le urc și îmi dădea un leu. Du‑te Florin la vecina Lina și cere‑i trei ouă și Florin se ducea, că nu‑i era rușine să ceară pentru frați; dar omul îți dă o dată, îți dă de două ori, dar a treia oară îți zice că nu‑ți mai dau, tată‑to ăla are și el două brațe să muncească ca mine. Şi mama îmi zicea Bravo Florinel, pe tine mă bazez, că în nădejdea lui taică‑tu ne mănâncă păduchii.”
Puteţi cumpăra cartea de la:
Adrian Schiop (n. 1973, Porumbacu de Jos, județul Sibiu) a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Master în lingvistică la Facultatea de Litere a aceleiași universități. Și-a susținut doctoratul, avînd ca temă manelele, la SNSPA București, sub coordonarea profesorului Vintilă Mihăilescu. A lucrat ca profesor de limba și literatura română (1997-2001, Liceul Industrial Tehnofrig din Cluj-Napoca), zugrav (2002, Paintech LTD din Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004-2010, Evenimentul zilei, Prezent, România liberă). A debutat în revista Fracturi (2002) și a mai publicat trei romane, pe bune/pe invers (Polirom, 2004), Zero grade Kelvin (Polirom, 2009) și Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013, 2014, 2017; adaptare cinematografică în regia Ivanei Mladenović, cu Adrian Schiop și Vasile Pavel – Digudai în rolurile principale, scenariul semnat de Adrian Schiop și Ivana Mladenović; Premiul revistei Observator cultural și Premiul „Cea mai bună carte a anului” acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2014). Prezent cu traduceri în reviste din Belgia (DW B), Elveția (Heterographe), Cehia (A2) și Germania (Parsimonie). Este colaborator al platformei CriticAtac.
scrie un comentariu