Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Sunt prețul libertății voastre, semnat de Mila, o adolescentă de 16 ani. Cartea a fost tradusă de Nicolae Constantinescu.
La 16 ani, hărţuită pe reţelele de socializare pentru libertatea de gândire, de a alege, precum şi, în general, pentru felul ei de a fi, o liceană ripostează criticând islamul şi ridiculizându-l pe Profet. Din acea zi din ianuarie 2020, viaţa Milei devine un coşmar: în câteva ore, primeşte mii de ameninţări cu moartea, tortura şi violul din lumea întreagă, dar şi din propria şcoală. Şi astfel, este silită să trăiască ascunsă, sub protecţia poliţiei, prizonieră în propria ţară – un stat care este totuşi secular. Pentru ea, s-a terminat cu şcoala, cu prietenii, cu râsetele şi lipsa de griji. Astăzi, Mila povesteşte prin ce a trecut. Descrie violenţa acestor vremuri intoxicate de reţelele de socializare, îşi denunţă călăii protejaţi de anonimatul oferit de internet şi îşi îndeamnă ţara să aibă tăria şi curajul de a lupta pentru principiile pe care s-a clădit.
Mila s-a născut în departamentul francez Isère. În momentul când a izbucnit „scandalul Mila” (18 ianuarie 2020), avea 16 ani şi era elevă la liceul Léonard de Vinci din Villefontaine. În prezent, trăieşte împreună cu părinţii ei sub protecţia poliţiei.
Fragment
„Nu aveţi acces la acest cont”
Mesaj privat primit la 15 decembrie 2020.
Salut, Mila, sunt KOBZ. Vreau să‑mi cer scuze pentru tot ce ţi se întâmplă, e în mare parte vina mea. […] Am publicat deci datele tale, pe scurt, ştiu că nici cuvintele n‑o să‑mi îndrepte greşelile, dar ai tot sprijinul meu. Dacă ai nevoie de date personale despre cineva, sunt aici. Încă o dată, îmi pare rău…
Pe 7 ianuarie 2020, cu unsprezece zile înainte să înceapă totul, mă trezesc şi descopăr cu spaimă că mi‑a fost spart contul de Snapchat. Încerc prin toate mijloacele să‑l recuperez, dar datele personale mi‑au fost modificate.
Cu o seară înainte, un individ pe care nu‑l cunoşteam şi care avea un cont pe Instagram cu numele „INSA Event” m‑a contactat spunând că e student la INSA, o şcoală de ingineri din Lyon. Ca să promoveze un proiect de seri studenţeşti, el şi echipa lui căutau mici influenceri ca mine şi mi‑au propus o şedinţă foto la Lyon, pentru care mă plăteau cu peste 100 de euro. Foarte încântată, i‑am răspuns că sunt interesată şi le‑am spus chiar şi părinţilor, care nu au fost împotrivă. Îmi amintesc că mi‑a trimis un link pentru mai multe informaţii, dar care nu funcţiona.
A doua zi, când tot nu aveam acces la contul meu, m‑au contactat din nou ca să vadă ce mai fac. Le‑am explicat că aveam să mă gândesc mai târziu la invitaţia lor, deoarece contul meu de Snapchat fusese spart.
Acest cont era important pentru mine. Adunasem de ani de zile toate fotografiile şi videoclipurile din călătorii, de la prieteni, proiectele, machiajele şi ţinutele mele, delirurile mele şi o mulţime de alte chestii din viaţa mea în albumul privat care se numeşte „amintiri”. Dar de altceva mă temeam îngrozitor. În această arhivă se mai găsea un album, cu fotografii în care apăream goală. Trebuia să tastezi o parolă ca să le poţi vedea. Nu le trimiteam nimănui, le păstram pentru mine.
Nu cunoşteam identitatea hackerului şi mă temeam să nu dea peste aceste fotografii şi să le publice ca să‑mi facă rău. Am descoperit că‑şi însuşise contul meu redenumindu‑l „Thomas” şi schimbase profilul avatarului, care era acum de sex masculin, cu pielea neagră şi codiţe africane. Din fericire, localizarea contului meu de Snapchat era activată. Avatarul meu a fost deci uşor localizat geografic de prietenii mei în centrul oraşului, lângă şcoala privată unde urmasem anii de gimnaziu.
Persoana din spatele contului INSA Event mi‑a propus atunci să mă ajute să‑mi recuperez contul de Snapchat şi mi‑a spus că are un prieten care putea să‑l pirateze la rândul lui. Eram disperată, aşa că am acceptat. Am fost pusă în contact cu acest al doilea individ. Îmi amintesc că mi‑a cerut mai multe informaţii legate de telefon, cum ar fi fostele mele parole sau adresa de e‑mail de recuperare, dar mi‑a recomandat şi să anulez dubla autentificare a contului meu de Instagram. Nu am înţeles care era legătura şi la ce ar fi folosit asta, dar am făcut‑o, împinsă de îngrijorare.
Câteva ore mai târziu, mi‑a spus că „reuşise” să‑mi recupereze contul de Snapchat. Îl localizase pe hacker, îi găsise identitatea, după toate aparenţele un tânăr de 17 ani, şi îi accesase camera video, pe care din păcate era lipită o bucată de scotch. Nu i se putea vedea faţa.
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de George Pagan III pe Unsplash
scrie un comentariu