Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite de Dan Lungu, apărut de curând în colecția „Junior” a Editurii Polirom, în ediție cartonată, cu ilustraţii de Radu Răileanu. Volumul poate fi comandat cu autograf, exclusiv pe siteul editurii, reducere 40% (100 de exemplare numerotate).
Vârsta recomandată 12+.
La aproape 13 ani, Leep este un vlogger deja faimos, cu foarte mulţi follower-i. Sînt vremuri de pandemie, foarte asemănătoare celor pe care le traversăm noi acum, dar activitatea lui online este efervescentă. Poveştile lui îi ţin pe prietenii virtuali cu ochii în ecran. Acum Leep are o problemă, una mare de tot: cum îşi va aniversa el ziua de naştere, cu atîtea restricţii? Pentru că un vlogger ca el nu-şi poate aniversa ziua de naştere oricum, ci, aşa cum spune chiar el, trebuie să fie ceva „wow!”. Cu atît mai mult cu cît toată lumea aşteaptă asta de la el. Leep cere sugestii în stînga şi-n dreapta, iar în mintea lui se coace un plan îndrăzneţ. Unul în care colegii lui de şcoală & cartier, cu care acum se întreţine online, inventînd animale fabuloase, pe care unchiul Vladimir încearcă să le creeze în laborator, au un rol esenţial. Astfel, Pixie, Griffo, Pikaciuu, Skelly şi enigmaticul Pleosk sînt atraşi într-o aventură. Una pe care toţi follower-ii lui Leep o vor urmări cu inima cît un purice, şi noi odată cu ei. Dar totul e bine cînd se termină aproximativ rău!
Fragment
„Din pricina unora ca ei, Ceimari, care îți intră în cameră în cele mai nepotrivite momente, poți rata împușcarea bestiei sau poți pierde o groază de bănet. Când mă pregăteam să sar spectaculos peste un pod distrus de armata de rozătoare intergalactice, hop!, mama a deschis ușa să vorbească cu mine.
Fix atunci, vă dați seama!
Normal că m‑am defocalizat și am sărit aiurea.
Normal că am căzut în cap.
Am aterizat grămadă.
M‑am transformat intr‑o moviliță de rahat, bleah!
Din cauza ei am pierdut o viață.
O VIAȚĂ!
Dar ea habar n‑are ce înseamnă o viață pentru noi. Ea crede că un sendviș și un pahar cu suc de fructe proaspete sunt mai importante decât o viață.
A deschis ușa ca să‑mi spună ce? N‑o să vă credeţi urechilor: că a venit pe la noi mătușa Anastasia.
Wow, mătușa Anastasia! De parcă mie de baba aia nesuferită îmi ardea! De parcă visul vieții mele era să mă ciufulească și să‑mi sufle în nas acid clorhidric Nasty woman, strămoașa preistorică.
M‑am redresat imediat după ce-am căzut în cap și mă pregăteam să fac din nou saltul, că‑s foarte bun la tastat. Îmi merg degetele ca mașina de cusut, așa zice tata, când își amintește de mine și trece prin cameră. Își amintește de mine sau doar intră să închidă fereastra pentru că e curent, nu‑mi dau seama.
Când să fac un nou salt de zile mari, bagă capul în cameră și mumia Nasty, de după ușă, și‑mi vorbește. Spune o banalitate, normal. Nici nu mi‑am bătut capul să țin minte cuvintele ei stupide. Dar m‑a derutat complet, vă dați seama! Să‑ți vorbească o mumie cu perucă cu un glas mieros, grețos, cleios nu ți se întâmplă în fiecare fracțiune de secundă. Așa că am căzut din nou în cap, m‑am făcut clătită pe asfalt. M‑am lăbărțat ca gemul pe felia de pâine cu unt. Îmi venea să‑i fac tastatura guler, dar țin prea mult la ea. La tastatură, sure!
Am pierdut a doua viață în mai puțin de un minut, eu, care de dimineață doar câștigasem. Totuși, în cele din urmă am acceptat să mă ciufulească. Asta doar pentru că Nasty, strămoașa mea preistorică, are un obicei foarte frumos, transmis din generație în generație, de la peșteră și până la apartamentele de bloc: să-i lase nepotului câteva bancnote noi, cu valoare considerabilă.
Nu m‑am înșelat, s‑a întâmplat fix cum mă așteptam. După ce și‑a apropiat de capul meu obrazul străbătut de o mie de albii de râu secate, mi‑a întins și banii plăcut foșnitori. Cu ei puteam să‑mi iau ceva credite pentru jocurile viitoare, așa că, una peste alta, a meritat să mor a doua oară. Game over.
— Cum se spune? m‑a întrebat Mom.
M‑am făcut că n‑aud.
— Cum se spune? a repetat ea.
N‑am avut încotro și am spus „mulțumesc“.
Nu mă mândresc cu asta, dar, vedeți voi, viața la 13 ani nu e chiar așa de simplă cum li se poate părea celor de 12 ani sau mai mici.”
Puteţi cumpăra cartea de la:
Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cărți ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieți de gașcă (ed. I, 2005; a II-a, 2013) și Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008), precum și romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012); Sînt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017); Cum să uiți o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011); În iad toate becurile sînt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014); Fetița care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018) și Pîlpîiri (2018). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008, în colaborare); Str. Revoluției nr. 89 (2009, în colaborare); Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (2014, în colaborare) și Cartea copilăriilor (2016, în colaborare). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez.
scrie un comentariu