polirom.ro

Editura Polirom vă oferă un fragment din povestirea „Berbecuţul”, care face parte din din volumul Bărbatul din spatele ceţii de Florin Irimia, apărut în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, și în ediție digitală.

Băiețelul introvertit, dar foarte curios în privința tainelor vieții din Misterul mașinuțelor chinezești se întoarce în noul volum semnat de Florin Irimia. Acum, povestire după povestire, se conturează maturizarea lui, cu suișuri și coborâșuri, cu pierderi dureroase, dar și mici sclipiri de lumină. Viața personajului devine o călătorie care pornește odată cu găsirea unei cărți misterioase într-un vagon cu maculatură și îl poartă din lumea reală în lumea viselor și înapoi, din Macedonia, unde a petrecut o vacanță în copilărie, la Berlinul iubit al maturității. Bărbatul din spatele ceții construiește, cu fiecare episod, un bildungsroman emoționant, povestea unei vieți aflate mereu la răscruce, dar care merită trăită, pentru a-și împlini menirea.


Berbecuțul – fragment

„Într-o zi, pe când eram mic și-mi duceam naiv existența, ziua pedalând de zor nevoie, iar seara uitându-mă la serialele vremii, am găsit pe o alee mai puțin umblată de lângă bloc un berbecuț de plastic, galben cu negru, cam de mărimea unei nuci. O jucărioară. Nu știu cum l-am văzut, nu zăcea chiar în mijlocul drumului, ci undeva mai într-o parte, aproape de un tomberon, laolaltă cu alte câteva jucării de care cineva pesemne se descotorosise. Nu știu ce-a fost în capul meu când l-am ridicat de pe jos, de obicei nu făceam asemenea gesturi. Mă gândesc că poate de vină au fost culorile care-l scoteau în evidență sau faptul de a nu-mi fi dat seama ce era până nu m-am apropiat suficient de mult, moment în care mi s-a părut nu știu cum să nu-l culeg de pe jos, cert e că l-am găsit suficient de interesant ca să-l iau cu mine acasă. Acolo a fost spălat conștiincios cu apă și săpun, ba chiar dezinfectat cu puțin spirt, cum mă-nvățaseră ai mei, apoi așezat pe-un raft al bibliotecii, alături de un elefănțel indian de plastic, de un câine de sticlă căruia îi lipsea o ureche și de o balerină ridată din porțelan. După care aproape c-am uitat de el. Nu pentru mult timp însă. Nu știu dacă trecuseră două sau trei săptămâni de când îl adusesem în casă, ca pe un pui orfan de pisică, când, într-o zi, în timp ce citeam dintr-o carte, am avut clar sentimentul că ceva era în neregulă cu el sau, mai bine zis, cu mine din cauza lui. „Ești bine, berbecuțule?“, țin minte că l-am întrebat, mai în glumă, mai în serios, luându-l în palmă și mângâindu-l pe capul lui mic și tare, dar lipsit de coarne. N-a zis nimic, deși, în mod bizar, parcă tocmai primisem o comandă pe care nici n-o înțelesesem prea bine, dar pe care trebuia acum s-o execut. O stare neplăcută, o combinație de frică, furie și necaz a pus din ziua aceea stăpânire pe mine. Ori de câte ori se-ntâmpla să stau ceva mai mult la mine în cameră, privirea mi se muta fără să vreau spre raftul pe care-l așezasem, de parcă o mână nevăzută îmi lua capul și mi-l ținea îndreptat într-acolo. „Ești bine, berbecuțule?“, l-am întrebat din nou într-o zi, știind deja foarte bine că nu era. „Ce spui tu acolo, berbecuțule?“ „Omoară-te, pulă, omoară-te!“ Aș minți dacă aș spune că am auzit clar și răspicat cuvintele astea, dar aș minți și dacă aș spune că nu le-am auzit. Un berbecuț atât de simpatic ca el, unealta Diavolului? Cum se putea așa ceva? „Pe cine să omor, berbecuțule?“, l-am rugat să repete. „Pe tine, bouleanule! Omoară-te acum, ce mai stai!?“ N-am stat, într-adevăr, prea mult pe gânduri. Am luat berbecuțul, l-am înfășurat rapid într-o bucată de hârtie igienică și i-am dat drumul în veceu. După care am tras apa. De două ori, ca să fiu sigur.

Au trecut câteva zile, timp în care nu-mi venea să cred ce mi se-ntâmplase. Alor mei nu le-am zis nimic, mă temeam să nu mă creadă într-o ureche. Apoi, ca orice copil la vârsta aceea, m-am luat cu joaca, cu temele, cu bicicleta și cu serialele vremii și cu tot ce mă mai luam eu pe vremea aceea și am uitat de berbecuț. Probabil nici nu mi-aș mai fi amintit vreodată de el dacă deunăzi, ieșind din bloc să duc gunoiul, n-aș fi observat un berbecuț identic cu acela care-mi ieșise în cale cu douăzeci și ceva de ani înainte. Era ud, afară plouase. „Ia-mă acasă la tine“, i-am auzit vocea tânguitoare, vorbindu-mi în cap. „Mi-e foame și frig. Și mi-e teamă.“.”

Editura Polirom, 2021, nr. pagini: 304

Puteţi cumpăra cartea de la:


Florin Irimia s-a născut în 1976 la Iași. Este cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Scrie cronică literară din 2001, în calitate de colaborator al revistelor Dilemateca, Noua literatură, Observator cultural, România literară și Suplimentul de cultură. În 2009 debutează ca prozator în revista Noua literatură (sub pseudonimul Eduard Tăutu), iar în 2011 publică la Editura Brumar romanul Defekt, laureat al Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, 2013. La Editura Polirom i-au apărut romanele O fereastră întunecată (2012) și Cîteva lucruri despre tine (2014), precum și volumul de povestiri Misterul mașinuțelor chinezești (2017).

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here