„Freud Museum” de Ioana Scoruş este publicat de Editura Polirom în Colecţia „Ego. Proză”.

Editura Polirom; anul publicării: 2019; nr. pagini: 336

Aflat în pragul vîrstei a treia sau chiar în mijlocul ei, fiecare narator din volumul de povestiri al Ioanei Scoruș face o confesiune, fie autoironic, fie cinic, deseori înflăcărat, dar mereu însoțit de o mult mai tînără femeie, căci nedreptatea îmbătrînirii poate fi amăgită doar alături de o parteneră în floarea vîrstei. Uneori, totul se face țăndări, precum cupa de cleștar a unui împărat al Japoniei, păstrată într-un muzeu londonez și furată pentru a-i oferi iubitei un ceai verde japonez. Alteori, viața continuă chiar și în urma unei tragedii: din disperarea morții soției însărcinate se naște o carte semnată de autor cu un pseudonim feminin. Dar ce te faci cînd pseudonimul prinde viață și afli că femeia respectivă chiar există? Și ce te faci cînd știi totul despre Pound, cînd regizezi un mare spectacol pentru a-ți impresiona iubita, ea însăși scriitoare, dar nu ai reușit să-i înțelegi cartea? Povestire cu povestire, Freud Museum explorează relația de unu la unu, singura capabilă să revitalizeze interesul pentru viață.

Fragment

Încă mă iubeşte. O ştiu pentru că o văd şi o simt. Dar mai ştiu şi că toate astea se vor sfârşi nu peste mult timp. Deocamdată, se învârte toată ziua în preajma mea, încercând să-mi fie de folos cu orice preţ, chiar dacă ştie că lungi perioade nu am nicio nevoie. Dintotdeauna a fost excesivă, cu atât mai mult acum. Azi este excesivă dintr-un apăsător sentiment de vinovăţie, pe care încearcă să-l diminueze pe măsură ce presiunea lui creşte, iar ea nu găseşte calea de a-l descărca eficient. La un moment dat însă, şi sentimentul acesta va dispărea sau se va transforma în ceva ce nu va mai avea nicio legătură cu mine. Şi atunci o voi pierde. Dar chiar dacă urăsc iubirea din vinovăţie, este tot ce mai am.

Din ziua aceea nu am mai dormit împreună şi, chiar dacă atunci am resimţit-o ca pe o ofensă, azi am convingerea că a luat decizia corectă. Adevărul este că nu-mi era deloc uşor să stau treaz noapte de noapte lângă trupul ei adormit, să-i aud respiraţia egală fără să-mi pot apropia nasul de gura ei întredeschisă, aşa cum făceam înainte, într-un perpetuu eşec de a încerca s-o respir, s-o iau cumva înlăuntrul meu. Nu-mi era deloc uşor să-i privesc ore-n şir obrazul acoperit cu puf argintiu şi jumătate din frunte luminate de razele lunii care pătrundeau prin perdeaua transparentă, să văd viaţa săltându-i ritmic pieptul, să-mi amintesc moliciunea catifelată a braţului care se odihnea inert şi alb pe plapuma matlasată. Decizia de a ne separa a fost una corectă, diminuând din chinul de a suporta priveliştea trupului ei fenomenal de frumos şi total intangibil, în partea dreaptă a patului.

Excesivă era şi când îmi relata câte ceva cu care nu era de acord. Un taifunic spirit justiţiar se revolta atunci în zeci de argumente enunţate pasional, cu sufletul la gură, gesticulând agitat şi nervos, într-un consum uriaş de energie care încerca să restabilească, imaginar, o dreptate ce i se părea că fusese încălcată. Degeaba îi tot aminteam că oamenii nu se nasc egali, că nimeni nu împarte dreptatea în doze juste şi că, pur şi simplu, tocmai această strâmbătate este viaţa însăşi. Nemulţumirea ei delicioasă, împreună cu privirea veşnic întrebătoare, slobozită de sub sprâncenele negre, dese, frumos arcuite şi perfect pensate, ce contrastau cu cel mai blond păr care există pe lumea asta, gropiţele din obraji, zvâcul care-i străbătea trupul, toate astea mă făcuseră să mă îndrăgostesc de ea sau cel puţin asta crezusem până nu demult, când, într-o noapte de insomnie şi de gânduri inutile, mi se revelase adevărul: nu despre gropiţele ei era vorba, nu despre trup, privire şi toate celelalte, ci despre faptul de netăgăduit că apela la mine ca la o instanţă superioară capabilă să elucideze neliniştile ei existenţiale, să le pună în ordine şi să le rezolve şi tocmai asta era ceea ce mă gratifica, făcând-o pe ea magnifică. Nimeni nu părea să aibă mai multă nevoie de mine decât Daphne.


Cartea este disponibilă pe elefant.ro şi pe site-ul editurii.


Ioana Scoruș (n. 1968) este psihanalist. A semnat rubrica „Scriitornicul” din suplimentul cultural LA&I și a publicat numeroase articole, interviuri, cronici de carte și poezie în revistele Dilema, România literară, Convorbiri literare, Timpul etc. A publicat o plachetă de versuri (Iubiri imperfecte), două romane (Povestea unei sinucideri; Un an din viața Liubei B.) și o carte de interviuri (Paradoxurile psihanalizei în România). La Editura Polirom a mai publicat, împreună cu Ion Vianu, volumul În definitiv… (2018).

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here