Există pe lumea asta oameni pentru care viața reprezintă de fapt moartea trăită, și nu fac decât să își trăiască această moarte din plin, prin viață. Da, pare că are o tentă religioasă ce spun acum, dar există pe lumea asta oameni care trăiesc fiind convinși că sunt morți.
„Sindromul Cotard”, volumul lui Andrei Petrea, este câștigător al Concursului de Debut în Poezie „O mie de semne”, ediția 2022. Autorul este născut la Brașov în 1996, este masterand la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și frecventează diverse activități literare, printre care Cenaclul „Corpul T”, condus de Dan Țăranu și Virgil Borcan.
Interesul autorului și pentru artele vizuale și muzică se demonstrează prin recomandarea muzicii de fundal pentru întregul volum. Cele două părți ale volumului sunt însoțite de muzica reprezentativă care într-adevăr te introduce în lumea volumului, menținând parcă ritmul citirii volumului. Scanarea codului QR într-o carte de poezie unește două lumi care par să se separe tot mai mult, trecutul/clasicul prin carte și accesarea informației prin telefon/viitorul.
Dacă îţi place site-ul citestema.ro (Citeşte-mă! / Citeşte, mă!):
Cartea este împărțită în două părți. Prima, „sindromul cotard; poeme șterse”, ne introduce în lumea vie prin care moartea își face simțită prezența și face referire chiar la acest sindrom care transformă moartea în viață.
m-am întors
dar nu înseamnă nimic
m-am întors
ca un trup ieșit din ghilotină
Întregul volum rămâne cu încăpățânare în prezent, fără nici o ezitare spre trecut sau viitorul care nu există.
Partea a doua a volumului (care îmi place cel mai mult) reprezintă patruzeci și una de ipostaze ale unui cimitir care EXISTĂ, pentru că toate poeziile din această parte încep cu „există”. Astfel, un cimitir unic se transformă într-o planetă a celor plecați și celor rămași, în care își găsesc casă și naziștii, și copii avortați, și sechestrații, și narcomanii, și profeții, și virginele. Aceste ipostaze simplu scrise de către Andrei Petrea transformă lumea toată într-un cimitir și demonstrează clar că de fapt Sindromul Cotard nu este de fapt o boală rară, ci chiar realitatea în care ne zbatem spunând că ne trăim viața.
Introducerea în lumea morții din prima parte, începând cu scufundarea kurskului, apoi diversele situații precum „jocurile de ghinion”, „serile ademenitoare”, „explozia unei grenade în tunelurile din okinawa”, așează de fapt trăirile peste partea a doua, „cimitirul”, în care nu se mai găsesc poeme șterse (de ce ar fi?), ci numai descrieri existențiale ale morții. Pentru că până la urmă Sindromul Cotard reprezintă confundarea/unirea morții cu viața.
Un volum de debut cu o structură și atmosferă frumoase, deși subiectul nu este unul care să pară aducător de frumusețe, dar până la urmă ce este și moartea, o frumusețe neștiută decât dintr-un singur unghi.
38
Există un cimitir care-mi este drag un cimitir unde sunt îngropați mai mulți poeți. Când mă plimb prin el îmi place să cred că are ceva special ceva ce nu se găsește în altă. însă cu cât stau mai mult încep să pun la îndoială această perspectivă. într-o zi citeam lângă mormântul unui poet când s-a oprit lângă mine o doamnă foarte aranjată cu un buchet de flori în mână. mi s-a adresat întrebându-mă dacă l-am cunoscut apoi fără să-mi aștepte răspunsul a adăugat stai nu-mi spune ți-a desfundat și ție veceul?
Andrei Petrea, „Sindromul Cotard”, Editura Cartier, anul publicării: 2022, nr. pagini: 85
Cartea poate fi cumpărată de la:
scrie un comentariu