În colecţia n’autor a editurii Nemira, a apărut recent o carte despre Timişoara, oraş pe care îl remarci ca personaj dintr-o galerie extrem de reuşită, expusă în „Povestiri din garaj” de Goran Mrakić.
Goran Mrakić, ce înseamnă pentru tine volumul „Povestiri din garaj” în şirul acesta: două volume de versuri, trei cărţi de aforisme satirice plus un volum de proză scurtă?
O evoluție firească. Proza e genul literar în care mă simt cel mai bine, fără să fi renunțat la celelalte. ”Povestirile din garaj” sunt, la propriu, o parte din mine.
Pe lângă o galerie de personaje pe care orice cititor va avea impresia că le ştie de undeva (iar asta vine probabil din naturaleţea scriiturii), cartea propune şi un personaj „special”: Timişoara. Eşti născut în Timiş şi legat de locul acesta de-o viaţă. Literar, cum te provoacă Timişoara şi cât de mult crezi că te influenţează?
Despre Timișoara s-a mai scris, dar nu suficient. E un microunivers fascinant, pe care am privilegiul să-l redescopăr în fiecare zi într-o altă lumină. Istoria Banatului este fascinantă dar nu și foarte cunoscută. Această carte este un omagiu adus spiritului Timișoarei și oamenilor care au contribuit la formarea, menținerea și promovarea lui. Daniel Silvian Petre spunea că am reușit să creez din Timișoara un personaj, iar acest lucru îmi umple inima de bucurie.
Mi s-a părut minunat începutul unei proze: „Dimineaţa miroase a Snagov şi cicoare”. E ca şi cum ai sări de la trambulină direct în atmosfera pe care vrei s-o descrii (e vorba despre decembrie 1989). Pe de altă parte, scriitura este una lucrată, cu ritm, fără stângăcii evidente. Cum s-au scris textele din cartea asta şi de câte rescrieri ai avut nevoie pentru a spune stop?
Cred că este evidentă fascinația mea față de anii `80 și `90. Motivele sunt atât de ordin personal, cât și universal. A fost o perioadă a marilor transformări, generația noastră având privilegiul (ca să nu spun norocul sau ghinionul) să fie martora unor mișcări tectonice pe plan geopolitic, a unor schimbări de paradigmă la nivel global. Am încercat să fac o disecție a mentalităților de la baza piramidei, cu tot ceea ce presupune tragicomedia calamburească a periferiilor balcanice. În același timp am încercat să refac, măcar la nivel de scriitură, mozaicul Timișoarei inspirative de odinioară. Textele din această carte au apărut în cel mai firesc mod cu putință, sunt o proiecție organică a spiritului meu. Au existat mici intervenții ulterioare, bineînțeles, dar în general nu prea cred în procedeul rescrierii. Dacă un text nu-mi place atunci când îl recitesc după o anumită perioadă, renunț la el.
Ce speri de la literatura pe care o faci? Cum ar trebui ea să funcţioneze: ca o carte de vizită pentru nişte locuri, pentru nişte vremuri?
Sper să trezesc sau măcar să răscolesc puțin emoțiile cititorilor. Mi-aș dori ca ”Povestirile din garaj” să ajungă în mâinile tuturor celor se află pe aceeași lungime de undă cu mine. Chiar dacă unele tonuri par sumbre și îmbibate de sarcasm, vibrațiile din jurul cărții sunt, totuși, cât se poate de pozitive.
Dacă ar fi să convingi un necunoscut (dar cititor pasionat) să arunce măcar o privire peste un text din cartea asta, cum ai proceda? Ce i-ai spune?
Prefer să mă recomande cei care au citit deja cartea, nu-mi place să mă bag singur în seamă.
Cum scrii? Versuri, aforisme, proză… Mi se pare că eşti genul care umblă cu un carneţel peste tot… 🙂
Aș vrea să fiu atât de pedant și de conștiincios. Nu am nicio metodă sau program de lucru în ceea ce privește scrisul, lucrurile vin de la sine, pur și simplu, ca și cum ai deschide un robinet într-o țară est-europeană: uneori este apă caldă, alteori nu. Am câteva schițe și notițe care așteaptă în niște sertare virtuale, încă nu știu ce se va alege de ele.
Ce urmează? Un roman?
Posibil.
scrie un comentariu