Redactor-șef al Lepetitjournal.com la București și colaborator al Radio România Internațional, Grégory Rateau, cineast ca formare, s-a stabilit în România în 2014. De atunci, a străbătut ţara cu o curiozitate care, poate, multora dintre români le lipseşte. Aşa a ieşit o carte, care a apărut mai întâi în limba franceză şi care va fi publicată în curând şi în limba română, la Editura Polirom, în traducerea lui Nicolae Constantinescu.
O carte despre România, scrisă de un francez. Cum îi veţi convinge pe cititorii români să o cumpere?
Pentru început, trebuie să vă spun că ediţia în limba română este răspunsul meu la o solicitare a românilor care au citit deja această carte în limba franceză, întrucât ea circulă deja de aproape trei ani. În timpul sezonului Franța-România, în care cartea a fost prezentată, toți cei cu care am discutat mi-au spus că ar trebui să împărtășesc această privire asupra țării lor cu românii care nu vorbesc franceza, să merg direct la inima lor în limba lor maternă. În plus, cei de la Editura Polirom s-au arătat încântaţi de cartea aceasta şi m-au încurajat să o traduc. Însă trebuie să adaug că nu sunt un francez care scrie despre România și apoi trece la alte lucruri, scriu zilnic despre țară prin mijlocul ziarului online, Lepetitjournal.com de Bucarest.
Știți, există un termen peiorativ pentru România – Românica. Termenul exprimă un soi de criticism sau de luare în râs a unei mentalităţi ori a unui fel de a fi. Pentru dumneavoastră, România este mai mult neagră ori mai mult albă?
Nu sunt sigur că am înțeles acest termen, dar un lucru este sigur, scriu despre România, astfel încât cei de aici și cei de peste hotare să depășească eventuale prejudecăţi şi să privească această țară în complexitatea ei. Prin cultura, istoria, teritoriul său, dar și vitalitatea celor care luptă pentru a ajuta această țară să evolueze. Este important să fii mândru de cine ești și de locurile din care te tragi.
Locuiţi în București de câțiva ani, dar aţi luat și țara la pas … Cât de diferită este România de București?
Diferența este certă. În Maramureș, de exemplu, timpul parcă se opreşte, după cum se petrec lucrurile şi în locurile rurale la care mă întorc săptămânal, prietenia oamenilor şi deschiderea lor sunt diferite. Totuşi, nu mi se pare o chestiune care să merite comparaţia; trebuie doar să observi fără a judeca, de a lua ceea ce trebuie luat înainte de a se pierde. Din acest motiv scriu: să nu las lucrurile să rătăcească, să descopăr minunea copilăriei și să aplic cunoștințele și sensibilitatea adultului care am devenit. Descoperirea unei țări îţi cere să laşi orice judecată critică în dulap, pentru a reuşi să te cufunzi complet, pentru a observa ființele și lucrurile cu o altă acuitate și pentru a învăța uneori la fel de mult despre tine însuţi. Călătoria mea în România este, de asemenea, o căutare introspectivă.
Am citit într-un alt interviu că vă place Panait Istrati. Îmi puțeţi spune cel mai important lucru care v-a atras la felul său de a scrie?
Panait Istrati este un povestitor incredibil, dar atinge și o temă care îmi este dragă și care, din câte știu, nu este bine abordată în literatură, cea a prieteniei. Istrati era un „vagabond ocrotit de Dumnezeu”, care reuşea să-și părăsească țara într-o perioadă în care se călătorea puțin în străinătate, când lumea nu avea bani pentru aşa ceva. S-a dus să descopere lumea cu cărțile sale, fără un ban în buzunar, a fraternizat cu străinii, îmi amintesc de prietenia sa specială cu marele scriitor grec Nikos Kazantzakis sau cu „nobelizatul” Romain Rolland, care l-a încurajat să scrie și chiar l-a ajutat să fie publicat. Pentru mine puterea scriiturii sale este în perspectiva pe care o avea asupra României de la o anumită distanță. Spre sfârșitul vieții și după o lungă rătăcire, s-a întors acasă, dar se simțea ca un străin, toată lumea îl abandonase.
Am înțeles că veţi debuta cu roman anul viitor în Franța şi că este vorba despre un roman pe care l-aţi conturat la București. Probabil şi din acest motiv orașul în care trăiți acum va rămâne pentru totdeauna aproape de sufletul dumneavoastră. Aţi luat în calcul să trăiţi aici pe termen lung sau priviţi oraşul acesta doar ca pe o etapă, un pas?
Acesta este un prim roman în sensul în care comunității literare îi place să definească noţiunea, cu o poveste continuă, personaje, un complot care este adesea fictiv chiar dacă cred că este dificil să vorbim despre non-ficțiune, roman, eseu sau poveste. Da, cartea va fi lansată în ianuarie, iar acțiunea are loc în Liban, țară pe care o cunosc bine pentru că am mers acolo de mai multe ori și am făcut şi un film. Editura Maurice Nadeau o va publica, aceeaşi editură care l-a publicat în trecut şi pe scriitorul român Max Blecher și care l-a descoperit pe scriitorul american Henry Miller, dar care, totodată, a publicat și primul roman al lui Houellebecq. Sunt foarte mândru de asta. Pentru a răspunde la întrebarea dvs., România m-a ajutat să mă concentrez asupra scrisului, să mă dezvolt departe de cercul parizian și de viziunea sa limitată la buricul său. Cred că un oraș precum Paris întruchipează o viziune eronată a centrului lumii, precum New York sau Londra, iar când am plecat am putut să-mi lărgesc câmpul vizual, să găsesc un material indispensabil pentru a crea, a citi și a fi destul de disciplinat în ideea de a scrie zilnic. Logodnica mea este româncă, familia ei trăiește aici, suntem împreună de nouă ani, nu vrem să plecăm din țară în viitorul apropiat, aşa că, da, împreună ne vedem înaintând în vârstă aici, fără să uităm să căutăm cărări nebătătorite din restul lumii.
Citiți literatura română contemporană? Vă place un anumit scriitor român?
Ca să fiu sincer, am citit prea puțin literatură contemporană românească. Am încercat Mircea Cărtărescu și Norman Manea, dar nu se poate spune că am cunoștințe importante legate de acest subiect. Cu toate acestea, sunt un iubitor nebun al lui Cioran, Eliade, Blecher și Istrati, după cum ați observat. Am lucrat chiar mult timp pentru a colecta, pentru Gallimard, scrisorile pe care securitatea i le-a confiscat lui Cioran; șapte scrisori traduse de mine și de un prieten român au fost publicate anul trecut în revista NRF. Pentru Istrati sunt unul dintre fanii săi francezi, am totul despre el și am spus mereu că a fost un autor foarte important. Înţeleg de ce îl comparăm cu Gorki: şi el credea că adevărata şcoală a vieţii cuiva este strada.
Probabil aţi ajuns să cunoașteţi destul de bine modul de a fi românesc. Cum l-aţi rezuma și ce îmbunătățiri i-aţi aduce?
Nu mă simt încă român, însă găsesc că există multe asemănări între ei și francezi, le place să nu se grăbească, se bucură de convivialitatea unei mese bune, alături de prieteni, și nu îţi acordă încrederea imediat. Prietenia lor se câştigă în timp.
Cum veţi promova această carte în România? Aveți un plan?
Voi face tot ce se poate. Voi participa la festivaluri, voi merge la televiziuni şi voi încerca să apar în presă, în mass-media online, voi ajunge şi în librării pentru a vorbi cu potențialii cititori, voi face tot ce este nevoie pentru a duce această carte în inima românilor, împreună cu Editura Polirom, care a avut încredere în mine. Sunt sigur că mă vor ajuta, povestea mea cu România nu este foarte lungă, dar a fost intensă de la început. Această carte este darul meu, dau înapoi ceea ce mi s-a dat.
Despre Grégory Rateau
După un master în producție și scenaristică la Sorbona, a predat arte vizuale și a organizat un cineclub în mai multe cinematografe din Paris. Îi place să călătorească pentru filmele sale (Maroc, Algeria, Liban, Nepal etc.). Pasionat de excursii și de aventură, în 2014 a hotărât să se stabilească în România. În prezent este redactor-șef la Lepetitjournal.com la București și colaborator al Radio România Internațional. (sursa informaţiilor biografice: polirom.ro)
scrie un comentariu