elefant.ro

Vă invităm să citiți un fragment din romanul Hipodrom de Nora Iuga, apărut în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, disponibil în curând și în ediție digitală.

Copilăria, tinerețea și senectutea sunt cele trei borne pe care este construit bildungsromanul Norei Iuga, povestea unei vieți ce a gravitat mereu în jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bucurii, dar și al marilor tristeți. Aici începe povestea fetiței Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, cu lecții la școala Ursulinelor și sași care își păstrează tradițiile cu strictețe și, mai ales, cu Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoțit gândurile toată viața. Tot aici revine mai târziu ca tânără profesoară la o școală cu predare în limba germană în timpul regimului comunist și devine feblețea elevilor, ceea ce o ajută să treacă peste toate neajunsurile epocii. La vârsta senectuții, deși locuiește la București, gândul i-a rămas la același oraș al copilăriei. Hipodrom, un roman cu puternice accente autobiografice, aduce în fața cititorilor o viață încercată, dar presărată cu momente luminoase, precum și slăbiciunea autoarei pentru Sibiu și locuitorii lui, pe care i-a purtat în suflet mereu.

Editura Polirom, colecţia Fiction Ltd., anul publicării: 2020, nr. pagini: 432

Cartea poate fi cumpărată de la:


Fragment

„Nesupuşii, zurbagiii, repetenţii clasei a VII-a B sunt prieteni la cataramă. May Dieter e un băiat blonziu, pirpiriu, sărăcuţ după hainele vechi şi decolorate, de altfel curăţel şi tăcut. Pare complet nesociabil, dar eu ştiu că timizii pot deveni cei mai violenţi cînd nu sînt lăsaţi în pace. N-are decît un singur prieten, pe Schossal Karl, de care e nedespărţit. Schossal e cu trei ani mai mare decît colegii lui de clasă, fiindcă a rămas de trei ori repetent, ceea ce explică şi porecla „Tarzan“, pe care şi-a cîştigat-o datorită luptelor corp la corp, la care nu are rival! În recreaţie îi văd mereu pe May şi pe Schossal împărţindu-şi pîinea neagră cu marmeladă şi trăgînd ascunşi după arţarul din fundul curţii ultimul fum dintr-un muc de Mărăşeşti uitat în buzunar. Calcă ultimul rest cu bocancul fără şiret şi scuipă vîrtos, lungindu-şi privirile după fundul obraznic al Gretei Vogel. Aşadar, în recreaţie nu-mi pot lua ochii de la ei, nu ca să-i prind trăgînd fetele de păr sau scăpîndu-i premiantului un pumn, ci fiindcă, de cîte ori îi văd sprijiniţi de gard într-o discuţie aprinsă, îi am în faţă pe Naphta şi pe Settembrini… nu ştiu cum să-mi explic simpatia care se născuse brusc între noi. De cîte ori îmi duceau catalogul sau caietele de teză, mă luau de braţ la urcatul scărilor pînă-n cancelarie cînd se întrerupea curentul. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că deveneau brusc atenţi cu mine ca să-mi cîştige simpatia. Odată am ajuns în faţa cancelariei după lăsarea întunericului şi uşa era încuiată. Numa’ ce-l văd pe Schossal Karl că scoate din buzunar o brichetă şi o aprinde, ca să găsesc mai uşor gaura cheii. Mă surprinde naturaleţea cu care băiatul ăsta atît de necioplit foloseşte bricheta, ca un bărbat care aprinde ţigara unei doamne.

— Ce caută bricheta aia la tine-n buzunar? îl întreb.

— Mama vine de la serviciu după 2, cînd trebuie să fiu la şcoală, şi am nevoie de brichetă ca să-mi încălzesc mîncarea.

La lumina flăcării îi văd degetele uşor îngălbenite.

— Karl Schossal, pe cine duci tu de nas? Cînd îţi aprinzi ţigara, te dai bărbat. Atunci fii bărbat pîn’ la capăt. Nu-mi veni cu vrăjeli de-astea, că aş putea să-ţi fiu soră, nu bunică. N-o să te pîrăsc la director şi nici n-o să-ţi scad nota la purtare, fiindcă ştiu cîţi elevi şi eleve fumează pe-ascuns la WC. Ai vrut să vezi cum e şi ţi-a plăcut. Plăcerea nu-i o vină, atunci de ce să n-o recunoşti? Şi chiar atunci cînd e vină, vreau să nu minţiţi! Cine trasează graniţa între rău şi bine?… Înţelegeţi?! Eu vreau să fiţi puternici nu fiindcă aveţi muşchi, ci pentru tăria de a vă transforma în propriii voştri judecători total imparţiali. Sigur, ştim toţi că cea mai mare slăbiciune a noastră e că nu putem iubi nimic mai presus decît pe noi înşine. Cred că şarpele a apărut pe lume odată cu această nemotivată iubire, în numele căreia se comit cele mai multe crime!

Pentru cine vorbesc eu acum, că nu ţin prelegeri… copiii ăştia oricum nu înţeleg nimic. Ce judecători, care şarpe? Vorbesc pentru mine. Ei nu mai sînt acolo!”


Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club. A publicat volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Opinii despre durere (1980), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piața cerului (1986), Dactilografa de noapte (1996, 2010), Spitalul manechinelor (1998, 2010), Autobuzul cu cocoșați (2001, 2010), Petrecere la Montrouge (2012), Cîinele ud e o salcie (2013), ascultă cum plîng parantezele (2016). Volumele sale de proză și poezie au fost traduse în mai multe limbi. A tradus peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller etc., dar și cărți pentru copii. În anul 2007 a primit Premiul „Friedrich-Gundolf”, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, Darmstadt. La recomandarea președintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, în anul 2015 este decorată cu ordinul „Crucea de merit” în grad de cavaler. În anul 2017, președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor. La Editura Polirom a publicat romanele Sexagenara și tînărul (2004, 2012), Săpunul lui Leopold Bloom (2007), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Harald și luna verde (2014, 2016) și Lebăda cu două intrări (2016, 2017).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here