Hoodoo – Cosmin Leucuţa

0
12

“Am auzit mai demult o vorbă care zice așa: Scrie cartea pe care vrei să o citești. La început nu am prea înțeles-o și eram atât de tânăr încât nici nu îmi mai aduc aminte exact unde am auzit-o. Dar după câțiva ani am început să îmi spun propriile povești și să îmi scriu propriile cărți. Condus de combinația asta de cuvinte, mereu am căutat să scriu lucruri care să mă încânte în primul rând pe mine, iar apoi pe alții.

Editura Polirom; anul apariţiei: 2018; nr. pagini: 480.
Editura Polirom; anul apariţiei: 2018; nr. pagini: 480.

Ce mi-am dorit mereu să scriu a fost o poveste imensă, cu multe personaje și o intrigă complexă, ceva în stilul Războiului sfârșitului lumii, de Mario Vargas Llosa. Atât de tare m-a impresionat cartea aceea încât ani de zile nu mi-am putut lua gândul de la ea. Nu mă compar cu Llosa, evident, dar toți avem idolii noștri și influențele noastre. Da, aveam doar 17 ani când am citit cartea lui și poate am luat titlul puțin prea literal, dar cred că în toată perioada dintre lectura Războiului și scrierea romanului Hoodoo nu am făcut altceva decât să mă pregătesc pentru propriul meu război al sfârșitului lumii.

În romanul Hoodoo, povestea de bază este una foarte simplă: o mamă tânără va face tot ce îi stă în putere (și chiar și ce îi este imposibil) pentru a-și proteja viitorul copil de lumea din jurul ei. Nu am vrut să limitez povestea doar la acest subiect, iar Hoodoo este un roman care explorează numeroase alte teme. Recunosc faptul că atunci când l-am trimis editurii Polirom pentru evaluare, mi-a fost puțin teamă. Din câte cărți am răsfoit, știam că autorii români (mai ales cei tineri) nu au cărți atât de îndesate. Probabil de aceea am ținut cartea în sertar 3 ani de zile. Am stat cu sufletul la gură câteva săptămâni și când am primit răspunsul pozitiv din partea editurii, aproape că nu mi-a venit să cred.

M-am străduit să creez o poveste masivă populată cu cele mai pestrițe personaje, fiecare din ele mânat de propriile sale motive ascunse, o combinație care să susțină ferm o cursă lungă spre un final care, odată scris… ei bine, recunosc că m-a surprins și pe mine. Iar asta nu mi se întâmplă foarte des. Da, când am început să scriu acest roman, mi-l închipuiam că se va termina altfel decât o face. Dar povestea mi-a arătat că poate prinde o viață proprie și poate să devină o surpriză de proporții chiar și pentru cel care o scrie. De fapt, toți cei care au citit cartea până în prezent, fie că le-a plăcut sau nu în ansamblul ei, toți au fost de acord că finalul este unul care merită timpul.

Nu vreau să dau mai multe din casă în acest moment. Pe scurt și la final, Hoodoo este o poveste muzicală, amuzantă, pe alocuri violentă și dramatică despre aproape toate aspectele importante ale vieții. Și despre sfârșitul lumii.

Acestea fiind spuse, sper să te distrezi la fel de mult citind-o pe cât de mult m-am distrat eu scriind-o!” – Cosmin Leucuţa

 

Romanul Hoodoo poate fi cumpărat de la librăriile online: libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro şi libhumanitas.ro.

Cosmin Leucuța s-a născut în data de 3 octombrie 1986, la Arad.
În anul 2009 a absolvit Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu o diplomă în drept. Este scriitor cu normă întreagă, iar în timpul liber lucrează la o multinațională.
A început să scrie povești la vârsta de 14 ani. A publicat povestiri, nuvele și fragmente din romane în reviste precum EgoPhobia, LiterNautica și Hypocrisia.
La vârsta de 23 de ani a scris romanul Laptele negru al mamei, care este câștigătorul Concursului de Debut organizat de Editura Adenium în anul 2013.
Un alt roman de-al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediția a VI-a (2013), organizat de Editura Humanitas.
În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar „Incubatorul de Condeie” și, pentru că a făcut treabă bună, din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural „Semne Bune”, unde contribuie cu articole, recenzii și editoriale pe teme variate.
În octombrie 2017, Editura Casa de Pariuri Literare i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora.
Locuiește în Timișoara, împreună cu cele două pisici ale sale.

Credit foto: Marian Dobrean

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here