Primul titlu publicat poate conta foarte mult pentru o eventuală carieră de scriitor. De aceea, am considerat oportună o anchetă cu voci importante ale lumii scriitoriceşti din România.
Horea Sibișteanu s-a născut pe 6 ianuarie 1987 la Bacău. A absolvit Facultatea de Construcții și Instalații a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași în 2010 și un master de Inginerie Seismică la Universitatea Waseda din Tokio în 2013.
A participat la Creative Writing Sundays, sesiuni de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri, i-au apărut texte în publicațiile Subcapitol, Revista de Povestiri, Ateneu, Iocan, Steaua, Echinox, Vitraliu, Laconic, în volumul colectiv Scrisori din Cipangu, Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016) și în antologia Plastic în carne, coordonată de Adrian Schiop (Triumf Amiria, 2022). De asemenea, a fost bursier al programului „Prima Carte“, inițiat de Fundația Friends for Friends. A debutat în anul 2004 cu volumul de proză scurtă A șaptea viață (Editura Psihelp), iar cel de-al doilea volum de povestiri al său, Fetiș, a fost publicat în colecția n’autor a Editurii Nemira în mai 2019. În septembrie 2022, a publicat romanul mozaic Întinde mâna, Tiberiu, tot în colecția n’autor a Editurii Nemira.
- L-am trimis la Nemira pentru că Raluca Nagy debutase acolo, îmi povestise foarte încântată de toată experiența cu Eli și mi-am dorit și eu experiența asta;
- A influențat clar debutul modul în care am privit lumea literară;
- Unii cititori vor să știe ce faci, ce mănânci, ce comentezi, cum te îmbraci, de exemplu, sau, în orice caz, trebuie să fii mai prezent. Iar expunerea asta are și un revers al medaliei;
- Îmi doresc ca volumele mele să ajungă la cât mai mulți oameni, nu neapărat în cât mai multe cronici.
Când aţi debutat în volum şi cât de mult aţi aşteptat acest moment? A fost un debut „pe speze proprii” sau unul care s-a petrecut la capătul unei selecţii de manuscrise de către o editură?
Eu sunt nenorocosul cu două debuturi. Spun asta pentru că am ajuns să îmi reneg primul debut, de la 15 ani, din clasa a 10-a, când am publicat un volum de proză scurtă fantastică la o editură din Bacău. Volumul se numește „A șaptea viață” și, sincer, nici nu îmi amintesc mare parte din el. Al doilea debut e cu „Fetiș”, publicat în colecția n’autor acum patru ani. Fetișul a avut un drum lung, a fost scris la întâlnirile de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri pe parcursul a câțiva ani, apoi o parte dintre texte au fost discutate și editate cu Florin Iaru și Marius Chivu în cadrul bursei „Prima Carte” oferită de Fundația Friends for Friends, ca după aceea să fie editate încă o dată cu Eli Bădică, după ce mi-a acceptat manuscrisul pentru publicare. L-am trimis la Nemira pentru că Raluca Nagy debutase acolo, îmi povestise foarte încântată de toată experiența cu Eli și mi-am dorit și eu experiența asta.
Cumpărând o cafea virtuală, ajutaţi proiectul citestema.ro:
V-aţi sfătuit cu cineva înainte de a trimite manuscrisul spre publicare? Vi l-au citit prietenii sau poate un sfătuitor/îndrumător sau poate colegii de la vreun curs de scriere creativă?
Pe lângă cele pe care le-am povestit mai devreme, trebuie să precizez că am fost împins de la spate de două prietene bune (care încă n-au debutat), Veronica Stănică și Nicoleta Balaciu, să aplic pentru bursa „Prima Carte”, ceea ce a contat mult. Decizia asupra editurii am luat-o singur, impresionat de experiența Ralucăi.
V-a influenţat debutul modul în care aţi privit ulterior lumea literară din România? Poate v-aţi făcut prieteni printre scriitori sau poate că, dimpotrivă, aţi remarcat mai uşor reacţii nepotrivite…
A influențat clar debutul modul în care am privit lumea literară. Înainte să fiu scriitor, am fost (și sunt) cititor, și întâlnirile de la atelierele de scriere creativă mi-au dat șansa să cunosc scriitori pe care îi admiram sau să descopăr scriitori noi. Apoi, după ce am debutat, dinamica s-a schimbat puțin și mi-am permis sa fiu mai comunicativ și să mă avânt în discuții cu scriitorii pe care îi apreciez. Încerc să merg la cât de multe evenimente literare pot. Înainte de publicare mergeam doar la Serile Japoneze organizate la Humanitas Cișmigiu împreună cu Centrul de studii Japoneze „Angela Hondru”. Pe lângă experiența asta generală, mai e și cea din cadrul colecției: Eli organizează întâlniri publice și private între n’autori, întâlniri unde discutăm despre ce citim, ce scriem, despre filme sau împărtășim experiențe de viață.
Nu cred că am observat vreo reacție nepotrivită, răutăți mai există, dar sunt conștient că nu pot să fiu pe placul tuturor nici ca autor și nici ca om. În zilele noastre, ești mult mai expus decât erau scriitorii în trecut. Unii cititori vor să știe ce faci, ce mănânci, ce comentezi, cum te îmbraci, de exemplu, sau, în orice caz, trebuie să fii mai prezent. Iar expunerea asta are și un revers al medaliei.
Aţi fost mulţumit/ă de felul în care a fost primit debutul de către cei care scriu despre cărţi în revistele tipărite sau online?
Am fost impresionat de modul în care volumul de debut a fost primit. Nu m-am așteptat niciodată la o primire așa călduroasă în online, de exemplu. Pe de altă parte, nefiind un debut propriu-zis, a trecut pe sub niște radare. Dar e prețul plătit pentru un debut prematur. Pe mine mă bucură la fel de mult recenzia unui om care scrie despre cărți ca mesajele și pozele pe care le primesc pe Facebook sau Instagram de la cititori. Îmi doresc ca volumele mele să ajungă la cât mai mulți oameni, nu neapărat în cât mai multe cronici. Dar o cronică (pozitivă) îmi gâdilă orgoliul, recunosc.
Cum v-aţi promovat debutul? Sau cât credeţi că ţine de autor din ceea ce înseamnă promovarea unei cărţi? Este munca de promovare o datorie a editurii sau se poate implica şi scriitorul în vreun fel în acest proces?
Nemira e o echipă tânără și dinamică, care înțelege foarte bine mecanismele publicului țintă. Fetișul a fost promovat în reviste, pe bloguri și pe rețelele de socializare, așa cum a fost promovat și offline. Pe lângă asta, am scris și eu conținut original cât de mult am putut sau am distribuit postările altora, am acceptat, printre altele, fiecare invitație venită spre mine, fie că era la un club de carte sau la un alt tip de eveniment, dincolo de turneul organizat de editură. Am avut și tricou cu coperta volumului, de exemplu, cu care am mers la un moment dat la un mare festival de muzică. Pe scurt, cred că autorul trebuie să ajute pe cât posibil la promovarea cărții/cărților.
Ce sfat aveţi pentru cei care ar vrea să publice, dar nu ştiu când şi cum?
Să aștepte. E păcat să nu aștepte momentul potrivit. Să nu se grăbească, pentru că își sapă singuri groapa. Un debut ratat e mult mai rău decât unul obscur. Și, când sunt gata, sigur știu cum și unde să debuteze, dacă urmăresc cu atenție piața de carte autohtonă.
scrie un comentariu