Cartea #ÎnTimpCeTuDormeai (Editura Trei, 2018) reprezintă debutul literar al unui jurnalist cărunt – Horia Ghibuțiu.
De-a lungul unei cariere ce cochetează cu trei decenii, Horia Ghibuțiu a trecut prin cam toate speciile și specializările jurnalistice, ajungând să și conducă publicații influente, între care se numără și ziarul cu cele mai multe pagini din istoria presei române. Dar cum, ca istoric al clipei, a avut acut sentimentul efemerului, și-a legat numele de ceva trainic, așa cum tiparul de carte știe atât de bine să fie.
Editura Trei; anul publicării: 2018; nr. pagini: 256
„Stimate cititor, dacă știu bine, sunt peste 190.000.000 de cărți cu ISBN. Și totuși, dintre toți autorii de pe lumea asta, defuncți, cât se poate de vii ori pereni, eu îndrăznesc nu doar să te tutuiesc fără să ne cunoaștem, ceea ce fac rar, ci să te și îndemn să mă citești. În primul rând, fiindcă eu am scris-o – „#ÎnTimpCeTuDormeai” (Editura Trei, 2018). N-a sărit de la standul de Noutăți la Bestseller, e posibil să nici n-o facă, dar e o carte frumoasă, după cum se vede și de pe copertă, unde apare silueta unui bărbat care aș putea fi chiar eu, în drumul spre serviciu. Fiindcă aici voiam să ajung: aceste neliniști matinale despre condiția media din evul digital camuflate în postări pe Facebook au fost scrise în drumul meu spre serviciu, în toiul nopții. Poate unii au o situație, au posibilități, eu sunt nevoit încă să muncesc la aproape 50 de primăveri, ceea ce e greu de tolerat, dar știți voi – chirie, loisir, un spumant de Revelion, banii se duc.
Se citește așa cum a fost și scrisă, repede, cu mențiunea că viteza așternerii rândurilor e o altă pistă falsă – destule texte sunt îndelung elaborate. Ce vreau să subliniez cu asta e că am avut ceva în cap când m-am gândit la notițe ce aveau să se transforme într-o carte. E despre un jurnalist, eu însumi. Fac asta, adică presă, de aproape trei decenii și vei găsi, pe rând, indicii ale facerii și devenirii mele gazetărești, mă rog, mie mi se pare interesant.
Tonul pe care l-am folosit e dulce-amărui. Am apelat cu bună știință la ironie, blajin când mă refeream la alții, mușcător când era vorba despre mine. Stilistic, așeaaa, nu e vreo sfârâială, că măcar atât am deprins și eu în atâția ani – să nu risipesc spațiul tipografic cu „floricele”, acuma, na, vezi și tu.
Cred că te-am plicitisit deja, așa că încerc să te ispitesc cu câteva rânduri din postfață: Am citit pe nerăsuflate avest volum deopotrivă sincopat și rotund, fragmentar și sferic. Horia Ghibuțiu este un îndrăgostit de cuvinte și de idei, trăiește prin ele, respiră prin ele. În acest volum, pe care l-am devorat în mai puțin de o dimineață, jurnalistul strălucit (îmi măsor cuvintele!) este înlocuit de scriitorul autentic, cel care simte o nevoie vitală de a ne spune cum este ca vreme de luni de zile, când noi dormim duși, să porți, în zori de zi, povara lumii pe umeri. O carte despre sine și despre cosmosul mediatic în care autorul trăiește de decenii, despre cum poți rămâne pur și tânăr chiar atunci când te confrunți cu vitregii politice și idioție morală. O carte stenică despre timpuri astenice, un manifest pentru bucuria vieții în adevăr. – Vladimir Tismăneanu, scriitor, politolog, profesor de științe politice la Universitatea Maryland din Statele Unite ale Americii.
Cam asta e.”
scrie un comentariu