elefant.ro

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Iarnă la Kremlin. Rusia și a doua venire a lui Vladimir Putin de Robert Service, traducere de Adina Avramescu.

Vladimir Putin domină politica rusă de mai bine de două decenii. Înainte de el, ţara a traversat o perioadă de relaxare şi dezvoltare odată cu perestroika lui Mihail Gorbaciov – perioadă despre care unii au afirmat că ar fi primăvara rusă. După prăbuşirea regimului sovietic în 1991 şi alegerea lui Boris Elţîn ca preşedinte a început vara: Rusia avea o economie de piaţă şi spera să joace în continuare un rol important pe scena lumii. Elţîn i-a cedat însă conducerea prim-ministrului său, Vladimir Putin. Cu el, a venit iarna la Kremlin: Putin a redus libertăţile democratice şi civice, a relaxat controlul asupra serviciilor de securitate şi a permis un cult oficial al superiorităţii sale. În paralel, a încercat să reimpună Rusia ca mare putere armată, ordonînd anexarea Crimeei şi intervenţia în războiul civil sirian. Dar, deşi este hotărît să-şi impună voinţa nu doar în cercul restrîns al puterii şi asupra societăţii ruse, ci şi pe plan mondial, Putin nu are un viitor sigur cît timp ţara sa se confruntă cu probleme economice şi în relaţiile internaţionale. Bun cunoscător al Rusiei, Robert Service face un portret al omului care o conduce şi ne arată ce s-ar putea întîmpla în viitorul apropiat.

Robert Service este membru al Academiei Britanice şi al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care şi elogiatele Stalin: A Biography, Russia: Experiment with a People, Trotsky: A Biography (Premiul Duff Cooper, 2009) şi Comrades: A History of World Communism. De acelaşi autor, la Editura Polirom a apărut volumul Lenin. O biografie (2020).


Fragment

Războiul civil din Siria se desfășura de patru ani când, în septembrie 2015, rușii au trimis avioane de luptă pentru a susține șubreda administrație a lui Assad de la Damasc. Acțiunea a luat întreaga lume prin surprindere, la fel cum o făcuse și anexarea Crimeei cu un an și jumătate în urmă.

Până în acel moment, președintele Obama îi sprijinise diplomatic și financiar pe rebeli, evitând o intervenție în forță, iar președintele Assad părea să fie aproape învins. Mișcarea lui Putin a început să schimbe întreaga scenă militară. Ea arăta totodată că Rusia contesta politica externă americană din Orientul Mijlociu, fapt care i‑a șocat pe observatorii străini, deoarece de curând, între aprilie și iulie, rușii colaboraseră cu Statele Unite, Uniunea Europeană și China pentru a determina Iranul să abandoneze cercetările care puteau fi folosite la fabricarea armelor nucleare. În schimb, iranienilor li s‑a promis ridicarea sancțiunilor economice. În plus, cu doi ani în urmă, rușii și americanii conveniseră asupra unor măsuri care să asigure distrugerea completă a stocului de arme chimice al Siriei. Putin însă își exprimase deschis opinia că America era de partea greșită în războiul civil sirian, iar ordinele pe care le‑a dat forțelor sale aviatice au transformat cuvintele în acțiune.

Americanii nu au primit niciun semnal prealabil din partea Moscovei. Când secretarul de stat Kerry i‑a cerut explicații ministrului de Externe Lavrov – „Serghei, voi bombardați acum în Siria și faceți mișcări de trupe? Ce se întâmplă?” –, acesta a părut surprins, pălind și grăbindu‑se să dea un telefon. El spusese în repetate rânduri că intervenția militară în războiul civil sirian reprezenta o încălcare a regulilor și politicii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Dacă Lavrov nu juca teatru, a conchis Kerry, era foarte probabil ca Putin să nu‑l fi informat. La fel ca în cazul Crimeei, Ministerul de Externe rus a contat forte puțin la Moscova când s‑au luat decizii de importanță strategică.

Putin și oamenii săi de încredere au considerat că riscurile erau minime. Niciodată nu fusese mai ușor pentru trupele rusești să aibă un impact asupra Orientului Mijlociu: aveau echipament cu care nicio forță de luptă siriană nu se putea compara și Putin voia să testeze îmbunătățirile aduse de Statul‑Major planificării strategice și instrucției militare. La fel de important era faptul că Obama, îngrijorat de numeroasele intervenții militare în Afganistan, Irak și Libia, ezita să extindă puterea americană mai mult în regiune. Predecesorul său de la Casa Albă, George W. Bush, îi lăsase sarcina de a gestiona situația din Irak, unde erau staționate multe trupe americane, iar el grăbise pregătirile pentru ca guvernul de la Bagdad să‑și asume întreaga responsabilitate a țării și pentru retragerea personalului, tancurilor și avioanelor americane. A urmat o perioadă de haos și de dispute sectare, probabil o consecință inevitabilă a răsturnării regimului lui Saddam Hussein: când au început alegerile democratice, majoritatea șiită, care fusese multă vreme supusă persecuțiilor, s‑a răzbunat pe regiunile sunnite, iar Irakul a căzut pradă unui război civil crunt.

Puteţi cumpăra cartea de la:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here