fragmente recomandări

„Ieșirea din Pustie”, un nou roman de Eugen Uricaru, la Editura Polirom (fragment)

scris de citestema.ro

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Ieșirea din Pustie de Eugen Uricaru, recent apărut în colecţia Fiction Ltd.

Republica Populară Română, cu granițele temporale situate între momentul abdicării forțate a Regelui Mihai I și moartea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, este cadrul în care Costi Condurat, un tînăr cu un bagaj impresionant de lecturi și o memorie remarcabilă, ajunge să se maturizeze. El reprezintă un punct de legătură între generația care regretă România veche, cu sens, acum dispărută, și noul „Repere”, care lucrează la construirea socialismului și se asigură că toți dușmanii poporului sînt înlăturați. Diversele personaje cu care interacționează băiatul – un unchi întors din prizonierat după 16 ani, un altul ce se ascunde pentru că a fost pilot în Aviația Regală, un tată arestat preventiv pentru faptele fraților săi, o iubită care e fiica directorului adjunct al Secției Speciale, un proaspăt „absolvent” de Aiud – și toate relațiile ce se ramifică pornind de la aceste personaje îl ajută pe Costi – și totodată pe cititor – să descopere și să înțeleagă dedesubturile istoriei dincolo de informațiile din manualele aprobate de Partid.


Fragment

Pentru Costi Condurat cel mai important lucru la un examen era să înţeleagă întrebarea. Dacă era o întrebare corectă, ştia răspunsul. Dacă întrebarea era neclară, nu avea scăpare, examenul era pierdut. De aceea a şi ales o facultate unde lucrurile erau clare, precise. Oricât ar părea de ciudat, cu toate că în geologie se mergea mult pe deducţii, ca în reconstituirea unui animal preistoric, de mult timp dispărut, pornind de la un oscior, de la o vertebră sau de la o amprentă conservată în mâlul pietrificat, erau deducţii logice, pentru că în natură totul se înscrie în raporturi matematice ori în vecinătăţi obligatorii. Unde este sare există şi petrol, unde există straturi de argilă există zăcăminte de gaz ori lacuri subterane cu apă necirculată şi intactă. Încă din şcoala generală prinsese gustul colecţionării de roci, cristale, pirite, pe care le ţinea în cutii de carton. Cutiile le lua din lada de gunoi a prăvăliei pe care o ţinea un evreu bătrân, care nu plecase nici în ’49 şi nici în ’59 şi pe care îl chema Aizic Motălă. Aşa scria pe firma de tablă – „Pantofi şi ghete de la Aizic Motălă“. Doar numele atrăgea atenţia, bătrânul era unul absolut obişnuit. Stătea pe scăunel în faţa intrării şi citea de la deschidere până la închidere ziarul Partidului, Scânteia. Destul de des intra în discuţii cu el, discuţii lungi şi interesante, de fapt Aizic Motălă îl întreba şi el răspundea. Întrebările erau precise, bine formulate şi era o plăcere pentru el să răspundă. „Cine a reuşit să ducă la capăt lucrarea Canalului Suez?“ Era bine informat deoarece învăţa la liceul cu acelaşi nume, Ferdinand. Constructorul era alt Ferdinand, de Lesseps. Mai fuseseră şi alte încercări. Îi răspundea cu amănunte, câţi ani a durat, câţi oameni au murit, cine a participat la inaugurare, să nu uităm de soţia lui Napoleon al III‑lea, ce adâncime, ce lungime are şi ce lucrări de întreţinere sunt necesare anual din pricina nisipului adus în canal de furtunile sahariene. „Şi de ce, mă rog, s‑au băgat israelienii în războiul englezesc contra lui Gamal Abdel Nasser?“ Era o întrebare neclară, în războaie, oricât de mici, de neînsemnate ar fi, adevărul era ascuns ca şi în războaiele mari. Chiar şi în războaiele mondiale. „Nu cred că ştiu, nenea Motălă, poate din cauza contrarevoluţiei de la Budapesta. Deoarece ruşii erau prinşi cu stinsul focului la Budapesta, nu mai puteau să le dea ajutor egiptenilor, cu care începuseră o poveste de amor. Iar israelienii s‑au gândit că războiul acesta era unul care putea fi câştigat. N‑aveau nimic cu Nasser, dar participarea la un război alături de englezi şi francezi îi scotea la lumină, erau luaţi în seamă. Pentru israelieni a fost un război preventiv, dinainte câştigat. Eu aşa cred. O să mai fie războaie cu Egiptul. Nu putem şti cine le va câştiga. Dar acesta se trece la numărătoare că e câştigat de Israel.“

„Măi, nu cumva şi tu eşti ovrei? Că prea eşti deştept. Dacă mai vrei cutii, vezi în spate, că nu toţi clienţii mei pleacă cu încălţăminte în cutie. Cei mai mulţi pleacă de la mine cu încălţăminte în picioare. Cele vechi sunt bune doar de aruncat. Oameni săraci ori oameni fără minte. Mai treci pe aici, mai am câteva întrebări bune pentru tine. De unde ştii tu toate răspunsurile?“

„Ei, de unde… Ştiu, nenea Motălă, asta‑i tot. Ştiu.“

Editura Polirom, 2021, nr. pagini: 432

Puteţi cumpăra cartea de la:


Eugen URICARU s-a născut în 1946 la Buhuși. Debutează în revista Ateneu, în 1965. Fondează în 1968, împreună cu Marian Papahagi, revista Echinox. Între 1971 și 1989 este redactor la revista Steaua. Din 1990 este redactor-șef adjunct la Luceafărul (seria Laurențiu Ulici) și consilier cultural în MAE la Atena și Roma. Din 1995 este secretar, apoi vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar între 2001 și 2005 președintele acesteia. În prezent este președintele COPYRO. A fondat revista de studii Punctul Critic. În 2002 a înființat Festivalul Internațional „Zile și nopți de literatură”, Neptun. Este autorul a 19 volume de proză, printre care Supunerea (2006), Cît ar cîntări un înger (2008), Plan de rezervă (2011), Beniamin (2014), apărute la Editura Cartea Românească, și Permafrost (2017) și Grădina Paradisului (2020), apărute la Editura Polirom. A scris două scenarii de film (Rug și flacără – Marele Premiu la Santarém; Stare de fapt – Marele Premiu la San Marino). A tradus din Italo Calvino, Curzio Malaparte, Aleksandr Soljenițîn. A primit de două ori Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor și de două ori Premiul pentru roman „Ion Creangă” al Academiei Române. Laureat al Premiului Național pentru proză „Ion Creangă”. Romanele sale au fost traduse în Franța, Germania, Ungaria, Serbia, Macedonia, China, Vietnam, Italia, Rusia.

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu