evenimente

„Iluzia POPESCU” – un debut post-mortem

scris de Natalia Pîntea

Avea o poftă nemaipomenită de viață. Râdea tot timpul și n-a vorbit niciodată de tristețe sau supărare. Scria cu pasiune versuri și visa să publice o carte. Vorbim despre tânărul poet Alexandru Constantin Popescu, care a decis să-și încheie conturile cu viața în vara anului 2023, lăsând în sufletul celor care l-au cunoscut o mare durere.

Alexandru a frecventat mai mulți ani atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”. Poemele scrise acolo au văzut lumina tiparului în volumul intitulat „Iluzia POPESCU”, coordonat de poeții Dumitru Crudu și Șerban Axinte, mentori pe care i-a avut și în cadrul taberelor de literatură.

Volumul, apărut la Editura Junimea din Iași, a fost lansat recent la Librăria din Centru (Chişinău). Evenimentul a adunat colegi de la atelierul „Vlad Ioviță”, prieteni și pasionaţi de poezie.

Scriitorii Dumitru Crudu și Șerban Axinte, autori care au scris și pe coperta a patra a volumului, au apreciat talentul scriitoricesc al poetului, dar și calitățile umane prin care s-a evidențiat de-a lungul timpului:

„Pe Alexandru l-am cunoscut la tabăra de la Glodeni. Tot ce scria el prevestea un mare viitor. Cartea lui este un jurnal secret al unei acțiuni. O carte cutremurătoare”, a menționat scriitorul Șerban Axinte.

Dumitru Crudu a evidențiat calitățile lui Alexandru de poet și de fotbalist:

„Alexandru era un om care iubea foarte mult viața. Nu bănuiai la el vreo durere. Tot timpul îi asculta și îi încuraja pe cei din jurul său. Dacă erai trist, Alexandru găsea mereu cum să te înveselească. Îmi amintesc cum jucam fotbal și tenis de masă. Am pierdut un jucător iscusit și un mare poet.”

Amintiri despre Alexandru Constantin Popescu a depănat și Maria Ivanov, colegă de atelier. Poeta a amintit momente pline de veselie din cadrul taberelor, unde Alexandru era în capul mesei. De asemenea, scriitoarea a analizat tematica din poezia lui Alexandru, subliniind viața, moartea și războiul din Ucraina ca fiind subiecte centrale în creația poetului.

La sfârșitul evenimentului, moderatorul Emilian Galaicu-Păun le-a mulțumit părinților autorului pentru că au acceptat să publice manuscrisul.

Alexandru Constantin POPESCU s-a născut la 19 octombrie, 1996 în satul Băneştii noi, raionul Teleneşti. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A debutat cu poezii în revista „Timpul din România”, ediţia din Republica Moldova. S-a stins din viață pe 10 august 2023. 

despre autor

Natalia Pîntea

Născută la 15 mai 1996, în satul Măcărești, raionul Ungheni. A absolvit Facultatea de Litere, USM, specialitatea Limba și literatura română și limba engleză și un master la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, ale aceleiași universități, specialitatea Producție video și media promoting. Este membră a atelierului „Vlad Ioviță”, coordonat de Dumitru Crudu. Publică poezie, cronică de carte și interviu în reviste din Republica Moldova și România, ediții print sau on-line, printre care: Timpul din România, ediția din Republica Moldova, Argeș, Planeta Babel, Helis, Meridianul Timișoara, O mie de semne.

scrie un comentariu