În apa întunecată a coşmarurilor – despre „Păsări în gură” de Samanta Schweblin

Adevărul e că aveam sentimente amestecate cu privire la Samanta Schweblin şi la scriitura ei întunecată, apăsătoare şi, dincolo de aceste note sumbre, cifrată, greu de înţeles. „Vis febril”, pentru care ea a fost nominalizată la Premiul Man Booker International, mi se păruse ciudată, deşi oarecum atrăgătoare, însă trebuie să recunosc că nu i-aş fi dat o nouă şansă atât de repede dacă nu aş fi văzut că noua ei carte de la Editura Litera este o colecţie de proze scurte.

„Păsări în gură” mi s-a părut un titlu suficient de intrigant ca să încerc măcar o proză din cele 18. Iar prima proză, despre un cuplu care ajunge la un bar, unde e chelner un tip straniu, într-o situaţie uluitoare – prea mic de statură, nu ajunge la frigiderul cu băuturi, iar soţia lui nu-l mai poate ajuta (veţi vedea în carte de ce), m-a convins să merg mai departe.

Iar cele 18 proze s-au scurs una după alta, cu situaţii care mai de care mai greu de crezut sau de digerat. Cartea e ca un tren care-ţi trece lent prin faţa ochilor, iar la fiecare vagon vezi chipuri împietrite de groază, vezi lucruri care te uluiesc şi pe care nu ai cum să ţi le explici.

Proza care dă titlul cărţii e despre o tânără care mănâncă păsări vii. Când constată oripilaţi lucrul acesta, părinţii îşi dau seama şi că, dacă nu îi alimentează pasiunea bolnavă, fata lor intră în depresie. În altă proză, Schweblin descrie efortul unui bărbat de a face faţă unui interviu special pentru un job de mafiot: trebuie să se arate capabil de a ucide fără ezitări un câine. În alta, un soţ îşi omoară soţia, o înghesuie într-o valiză şi o duce la un doctor, nu se înţelege prea bine de ce, dar de aici încolo crima devine operă de artă, iar criminalul expus lumii ca un mare artist.

Există ceva absurd şi ceva suprarealist mai în toate prozele de aici şi e chiar frumos când, dincolo de notele comune, mai dai şi de câte un text chiar amuzant, precum „Moş Crăciun doarme acasă la noi”. Bine, e vorba de umor negru, nici nu avea cum să fie altfel la această scriitoare, dar forţa scrisului său se simte în fiecare situaţie, în fiecare tăietură de frază care te face să înţelegi fără a mai fi nevoie de explicaţii în plus.

Mi-a plăcut chiar şi un text în care este vorba despre o naştere inedită. „Conserve” este despre o femeie care, după un tratament special, în care sunt implicaţi inclusiv bunicii viitorului copil, dă naştere (pe gură!), unui făt nu mai mare de o migdală.

Subiectele alese sunt stranii, iar unele elemente par comune şi repetitive: barul, copiii, părinţii, drumul, puţul, câinii apar periodic, traversând prozele Samantei Schweblin precum vasele de sânge un corp în suferinţă. Deşi întunecată, încântătoare, deşi deprimantă, extrem de bine scrisă.

Pentru prima dată după mult timp, îmi par perfect acoperite citatele de marketing de pe coperta a patra – unul din publicaţia La Vanguardia, celălalt, un extras din ce a spus J.M. Coetzee despre carte: „Fraţii Grimm şi Franz Kafka fac o vizită în Argentina în poveştile pline de umor negru scrise de Samanta Schweblin, despre nişte oameni care par să fi căzut într-o realitate alternativă”.

Este lumea unei scriitoare care priveşte totul cu alţi ochi. O mare povestitoare care vede dincolo de primul strat al realităţii şi se scaldă ca nimeni altcineva în apa întunecată a coşmarurilor. Prozele ei par visuri teribile povestite cu măiestrie. Nu ai cum să mai priveşti lumea la fel după ce o citeşti pe Samanta Schweblin.