Între 6 decembrie 1916 şi 12 noiembrie 1918, Bucureştiul s-a aflat sub ocupaţie. Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman), dar în special Germania feldmareşalului von Mackensen au ţinut sub control oraşul, au impus norme, au arestat, au judecat, au rechiziţionat, au jefuit şi, în general, au supus bucureştenii şi nu numai unui tratament obişnuit pentru o stare de război.
Constantin Bacalbaşa, cunoscut mai ales pentru cele patru volume de radiografiere a Capitalei, Bucureştii de altădată, a reuşit în Capitala sub ocupaţia duşmanului. 1916-1918 să fotografieze felul în care s-au schimbat lucrurile în acei ani atât pe plan social şi economic, cât şi în privinţa mentalităţii.
Ei bine, la război ca la război. Nemţii au furat tot ce au putut (fiecare soldat neamţ putea trimite acasă pachete de câte cinci kilograme cu alimente), iar bulgarii s-au dovedit extrem de violenţi (în carte scrie că agresau până şi copiii şi preoţii). Femeile, unele dintre ele, au ştiut să se descurce. Bacalbaşa oferă chiar şi un exemplu amuzant, cu o cunoscută artistă de operetă care „a fost imparţială cu invaziunea” şi a avut patru amanţi: un german, un austriac, un turc şi un bulgar.
Interesant este că sosirea ocupanţilor în Bucureşti a fost chiar un prilej de bucurie şi de sărbătoare pentru mulţi. Evreii, cetăţenii străini ori alţi oportunişti, între care şi susţinătorii partidelor germanofile, s-au bucurat de această situaţie. Chiar dacă regulile impuse ulterior nu aveau să fie deloc uşoare.
Fără să-şi exprime opţiunile şi părerile, Bacalbaşa survolează cele mai importante evenimente şi le detaliază acolo unde i s-a părut că acest lucru ar merita atenţia peste ani. El a reuşit să ofere astfel un instrument util celor pasionaţi de istorie, dar şi un text captivant pe alocuri datorită faptelor diverse. De aici afli cum au furat bulgarii moaştele Sfântului Dumitru, cum se rechiziţionau clopotele bisericilor, dar şi cum, dacă o femeie avea o problemă şi mergea în audienţă la o anumită instituţie, germanul în măsură să „o rezolve” o invita seara la domiciliu, pentru o analiză mai amănunţită.
Nimic nu se schimbă şi nu s-a schimbat timp de 100 de ani în ceea ce priveşte felul de a fi al românului. Bacalbaşa a urmărit atent evoluţia de pe scena politică şi a redat pas cu pas ce s-a întâmplat pe acest plan în perioada ocupaţiei. Concluzia lui, cea a unuia care nu a fugit de ocupaţie şi a mai stat şi în arest vreo 30 de zile, este tristă şi pentru România de atunci, dar mai ales pentru cea de azi, pentru că îţi dai seama că, între timp, nimic nu s-a schimbat. După cum a notat şi Bacalbaşa:
„Nu s-a schimbat din biata noastră ţară nimic.
Aceleaşi obiceiuri, aceleaşi ticăloşii, aceiaşi vânători de slujbe, de mandate pentru Cameră şi Senat, aceiaşi transfugi ca în toate vremurile dinainte.”
Cartea lui Constantin Bacalbaşa, apărută iniţial după vreo doi ani de la terminarea războiului, este o combinaţie foarte reuşită de patriotism echilibrat şi de analiză a moravurilor. Dacă dai la o parte pasajele strict informative, foarte utile unui documentarist, dai peste un om care a privit atent către ce se întâmpla în jurul său şi a notat cu interes şi dragoste faţă de soarta ţării cam ce a crezut el că ar interesa şi peste ani.
Un moralist ar fi fost ceva mai ascuţit şi mai înverşunat, însă Bacalbaşa şi-a păstrat constatările cu diplomaţie într-o zonă de echilibru, în special în raport cu cei care făceau jocurile politice ale vremii. E limpede cum s-a poziţionat faţă de evenimentele povestite (i-a şi criticat pe nemţi pentru jafurile comise, dar i-a şi lăudat pentru, să zicem, harul lor administrativ) şi, deşi nu ajunge prea des să se prezinte pe sine în raport cu ocupaţia, unul dintre aceste momente este elocvent pentru cum era şi cum gândea Constantin Bacalbaşa:
„De multe ori m-am gândit la acest lucru că, deşi e foarte uşor să fii om de treabă, om onest, nu cetăţean, mulţi oameni preferă să fie tocmai dimpotrivă. Pe mine nu mă costă nimic ca să-mi iubesc ţara, iar detenţiunea o înduram ca pe un minim de sacrificiu. Mai erau şi alţii ca mine. Şi totuşi vedeam oameni care nu se ruşinau să se umilească la cele mai nedemne intervenţiuni spre a obţine libertatea de a circula într-un oraş ofensat de ocupaţia duşmană.”
Capitala sub ocupaţia duşmanului. 1916-1918 este foarte interesantă pentru orice cititor care doreşte să ştie mai multe despre Bucureştiul de acum 100 de ani şi despre mentalitatea românească de atunci. Se citeşte uşor, pentru că nu e sufocată de date istorice care ar plictisi cititorul neavizat, şi reuşeşte să lumineze nu doar ce se întâmpla în Bucureştiul acelor ani, ci şi cum se orientau şi schimbau frontul şi concentrarea de forţe în Primul Război Mondial.
Constantin Bacalbaşa, „Capitala sub ocupaţia duşmanului. 1916-1918”, Editura Vremea, anul publicării: 2017, nr. pagini: 232
Cartea este disponibilă pe libris.ro şi pe site-ul Editurii Vremea.
scrie un comentariu