„Te rog, nu lăsa ca hazardul să se transforme în destin, fiica mea, fiindcă viața e iluzorie, va spulbera mereu orice ordine a lucrurilor și-și va râde de orice soluție pe care o vom găsi, și tocmai de aceea este atât de nepăsătoare în fața pierderilor noastre.” – Destin, Zeruya Shalev
Cărțile pe care le scrie Zeruya Shalev sunt descântece asupra trecutului, sunt povești nemuritoare despre relațiile dintre oameni, despre cum se construiește și destramă iubirea, despre cum convingerile puternice îi separă sau îi alătură pe cei care, într-un alt moment al istoriei, nu și-ar fi vorbit și nu s-ar fi întâlnit.
Destin (Humanitas Fiction, 2023) e o astfel de compoziție care alătură trecutul violent al unui teritoriu care încerca să se elibereze de sub forțele armate britanice în cel de-al Doilea Război Mondial de un prezent în care urmele acțiunilor nu se șterg, iar generațiile noi poartă amprenta unor decizii luate cu mai multe decenii în urmă. La intersecția unor linii nevăzute, personaje-cheie se reîntâlnesc pentru a regăsi liniștea în mijlocul incertitudinii.
Atara privește, fără să intervină, cum cea de-a doua sa căsătorie pare că se destramă, cum cei trei copii, mari acum, au internalizat divorțurile provocate de întâlnirea dintre ea și Alex, soțul din prezent. Își vede fiul din cea de-a doua căsătorie, pe Eden, transformat în urma anilor alături de trupele armate israeliene. Rememorează răceala, brutalitatea și lipsa de iubire a propriului tată și pornește pe urmele unui trecut pe care încearcă să-l descifreze pentru a înțelege mai bine prezentul, pentru a reuși să adâncească o ancoră care să îi sprijine pe toți ai ei.
O va întâlni pe Rahel, cea care, aflată acum aproape de finalul vieții, fusese luptătoare în organizația Lehi pentru eliberarea Israelului de sub forțele britanice. Se țes, pe două planuri, trecuturi care se întâlnesc: Manu, tatăl Atarei, văzut de fiică și Manu, ca soț al lui Rahel, cea care și-a văzut iubirea înfrântă de un ideal pentru care luptaseră împreună în anii tinereții. Odată cu prima vizită a Atarei, Rahel privește și mai mult spre ceea ce nu reușise niciodată oricum să lase cu adevărat în urmă, punând acum la îndoială cât a fost hazard și cât a fost destin:
„Pentru că vede acum, pentru prima dată. Și zelul excesiv, și disprețul față de valoarea vieții umane, cât de mult a fost realitate și cât de mult a fost condiționare interioară? N-a avut niciodată vreo îndoială în legătură cu justețea luptei, și nici acum nu se îndoiește de asta, ci se întreabă ce anume îl motivează pe om să se dedice întru totul unei idei, să-i fie mai credincios decât celor mai dragi lui.”
Dacă îţi place articolul:
Cei care fuseseră ca ea, mânați de același ideal, „purtau cu ei un sentiment al măreției și transcendenței, îmbătați de capacitatea lor de a manevra volanul istoriei, complet orbi în fața orbirii lor”. Rana cea mai mare a fost decizia celui iubit de a se retrage din viața ei, refăcându-și viața incapabil să-și iubească propria fiică, cea care va purta și numele celei care piere în urma unui atac.
Femeile Zeruyei Shalev sunt eroine, sunt forțe ale unei lumi aflate într-o continuă luptă. Frământările interioare construiesc aici trasee subterane în care ne descoperim propriul suflet și propriile temeri. Pe un teritoriu nesigur, Atara oscilează între dragostea pentru copiii ei și pentru soț, între timpul pe care, își va da seama mult prea târziu, nu l-a oferit în mod egal. Durerea, separarea, alegerile greșite sau cele pe care Rahel și Atara nu le pot accepta, vindecarea și iubirea sunt toate prezente într-o operă care le integrează fără cusur, totul pe fundalul social al unui stat cu un trecut plin de frământări.
Nimic nu-i scapă celei care pune adeseori în titlu cheia romanelor sale, lăsându-și protagoniștii să deslușească natura umană a celuilalt, fără ca asta să-i ajute să se salveze în fața durerii:
„Cât de ușor se lasă târâtă de el în locul acela, pe terenul în care se joacă suspiciuni pe jumătate imaginate, dorințe pe jumătate împlinite, speranțe pe jumătate spulberate, jucării pentru copii stricate.”
La fel, Atara ghicește în Eden tot ceea ce nu poate fi rostit de niciunul dintre ei:
„Ei chiar n-au știut nimic, nici înainte, nici după, și doar din privirea lui goală își dădeau uneori seama prin ce a trecut și de unde vine, întrevedeau locul în care nu există nici zi, nici noapte, nici ezitări, nici întrebări, în care există însă un singur lucru, și anume sanctitatea misiunii, care e mai presus decât viața însăși.”
Iubirea Atarei e lucidă, dar măsurată, umbrită de tot ceea ce e omenesc, firesc și imperfect în orice relație:
„Uneori are impresia că au fost sudați unul de celălalt spate în spate, condamnați să vadă mereu fragmente diferite ale realității, ea privind către est, iar el către vest, ea privind către nord, iar el către sud, și mai rău decât atât, să se vadă unul pe celălalt doar foarte, foarte rar.”
Și, în cele din urmă, înțelegerea a tot ceea ce ar fi putut să fie diferit vine când este mult prea târziu. Rămâne doar speranța că „adevărata fericire nu neagă tristețea, ci crește din ea, transformând-o în bucurie”, mesaj pe care Rahel și Atara l-ar putea prinde ca pe un colac de salvare, l-ar putea folosi pentru a vindeca, pentru a repara și pentru a-și lăsa liberi copiii adulți.
Regăsim în Destin o amplă analiză a profunzimilor vieții, a felului în care alegem, a ceea ce ne transformă fără să știm. Uneori, la mijloc se află hazardul. Alteori, destinul face ca femei precum Rahel și Atara să se întâlnească pentru ca, prin povești, să vindece și prezentul deopotrivă. Armele scrisului sunt întotdeauna oglinzile pe care, nu fără teamă, le așezăm în față pentru a ne privi cu adevărat. Salvarea pe care Zeruya Shalev o oferă vine dintr-o morală țesută cu migală în profunzimile textului. Nu o vedem, ci o simțim. Nu o putem defini, dar o putem ghici, spre final, în interiorul nostru, parte din ceea ce o astfel de scriitoare lasă moștenire.
Zeruya Shalev, „Destin”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2023, nr. pagini: 352, traducere: Ioana Petridean
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Brooke Cagle / Unsplash
scrie un comentariu