Uneori poezia se (re)compune din mici cilindracși, iar ei comunică la nivel InfrasonoR, pe niște canale inaccesibile abordărilor prea analitice. Textele Antoniei Ilie, unul dintre cele mai noi nume pe care Casa de Poezie Light of Ink de la Suceava ni le propune, atacă zonele dark și hard-core încă de la primele pagini ale plachetei. Și ele nu sunt puține deloc și nu te lasă să respiri fără un puls crescut.
Volumul apărut la editura bistrițeană Charmides ne propune un alter-ego al poetei, care pare să preia frâiele întregului discurs disruptiv. Acest monolog acut se transformă într-un excurs și încearcă să țină vina blocată sub niște învelișuri din ce în ce mai subțiri, care par să intre în procesul invariabil de dislocare. Cu toate acestea, InfrasonoR-ul e un combatant brav, care nu se teme de funcționarea socială cu zâmbet aplicat pe chipul anxios. Chiar dacă asta înseamnă să ascundă sub preș rănile supurante.
„sunt omulețul Lego/ știu să fiu chitară bass/ să am frecvențe potrivite” (Pleasepleaseplease, p. 20)
Furie, revoltă, InfrasonoR
E multă durere mocnită în paginile acestei cărți, durere care de multe ori scapă de sub control, în niște versuri care de multe ori ies în decor (cvasi-rimă aproape intenționată). Totuși, după un luft sau două, poezia Antoniei Ilie așază notația la un nivel care poate anunța o zonă de progres în poemele viitoare. Pare o arie exersată și care se dezvoltă organic în secțiunea Short smokeS cea mai închegată a volumului de debut.
„corp dezbrăcat/ în camera ta paloare/ cunoscută am/ în mână/ ceva tare ieri avea/ un sens azi n-are” (Smoke33)
Dacă ar fi să rezum experiența lecturii din InfrasonoR în doar câteva cuvinte, aș spune că furia și revolta își construiesc un cod de comunicare în limba rusă, care păstrează tempoul unui rap satanist. Alter-ego face legea aici, sugrumă și chiar anulează adesea felul plăpând de a fi al eului poetic. E teribil de clar că alter-poeta Antonia Ilie nu o menajează pe poeta Antonia Ilie. De aici se generează forță, însă apar și stângăcii vecine cu teribilismul. Și asta nu e neapărat un lucru rău.
„îți culeg cireșe din pom/ cad de pe scara din grădină/ ca altă vietate/ proastă” (Viața la etaj, p. 65)
Chiar dacă nu ai crede, bad ass-ul poetic InfrasonoR are și bucăți de puzzle, care dacă ar fi aduse împreună ar genera forme de romantism instragramabil
„lași toată greutatea/ pe piept apeși plămânii/ nu e problemă ce simt/ sunt personajul fictiv/ dacă te uiți pe tavan” (LingueE, p. 16)
sau forme primare de ironie. Mi-ar fi plăcut să văd mai multe de felul acesta, dar e timp destul pentru așa ceva.
„probabilitatea ca ochii mei să mai/ întâlnească ochii tăi este nulă/ c’est NOT fini” (c’est NOT fini, p. 28)
Din InfraSuceavA, într-o demonstrație de forță și curaj, care mai târziu ar putea fi înlocuite de o prudență și de un stil conturat, Antonia Ilie merge pe cartea liricii de tip kamizake, fără a folosi o vestă antiglonț. Vestea bună e că debutul și experimentul sunt tărâmuri fertile pentru așa ceva. Până la o proximă întâlnire în Kooperativa Poetică, hai să abordăm smucit poezia din acest volum foarte greu de găsit și procurat.
Pe zebră (p. 15)
nu mă vezi nu mă cauți
nici pe coridoare nici
pe camera polaroid
corpul meu nu vede
alt corp printre țipete
printre întinderi de oase
cioară moartă pe trecerea
de pietoni rămășițe întinse
pe albul zebrei 5 minute
mai repede nu reușesc
performanța nu sunt
o cioară să-mi ciopârțească
mașinile corpul perfect
sânge care urmează
mișcări sacadate curcubeie
lângă umerii tăi

Antonia Ilie, InfrasonoR, Editura Charmides, anul publicării: 2023, 72 de pagini
[…] InfrasonoR – Antonia Ilie; […]