„În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic” de Anna Erelle

O jurnalistă din Franţa şi-a construit un cont fals de Facebook şi a intrat în legătură cu unul dintre liderii Statului Islamic. Cu un curaj nebun, la limita inconştienţei, dar şi a profesionalismului unei meserii căreia unii îi cântă prohodul, jurnalista, după ce a adoptat numele Mélodie, a intrat în jocul jihadistului Abu Bilel şi „a dansat” cu acesta, chiar şi atunci când discuţiile purtate pe Skype au ajuns într-un punct extrem de sensibil. Nu a durat mult, iar Abu Bilel a cerut-o de soţie. Ca un puşti la prima îndrăgostire – incredibil pentru un tip care se lăuda zilnic cu privire la faptele sale sângeroase – Abu Bilel, de două ori mai în vârstă faţă de Mélodie, a început să verse complimente după complimente şi să-i spună lui Mélodie că o aşteaptă în Siria, unde va fi tratată ca o prinţesă şi va avea parte de toate avantajele unei soţii de emir.

Acoperită în faţa camerei video a calculatorului, lăsându-şi numai ochii la vedere, conform preceptelor islamiste, jurnalista a intrat în joc, nu fără strângere de inimă, însă motivată de ideea de a cerceta şi de a face publică procedura prin care multe fete din occident aleg să-şi lase viaţa comodă pentru a se înscrie în Statul Islamic. Altfel spus, cum sunt convinse, în special prin reţelele de socializare, să-şi mute existenţa sub drapelul unei organizaţii teroriste, care pretinde că slujeşte binelui prin crime. De altfel, într-un moment de climax al tupeului jurnalistic, Mélodie ajunge să-l provoace pe Abu Bilel, aidoma unui copil care-i adresează o întrebare încuietoare adultului: Îmi spui în fiecare zi că aştepţi un singur lucru: paradisul. De ce nu execuţi şi tu o operaţiune kamikaze? În sinea mea, am zâmbit citind modul efectiv deştept în care Mélodie îl conducea pe Abu Bilel. Am zâmbit pentru că îmi era atât de uşor să stau relaxat şi să citesc un dialog şocant de pueril! Dincolo de asta, credulitatea teroristului a fost mereu la limita infantilismului şi abia, abia, într-un târziu, a părut să detecteze ceva putred…

Totuşi, lucrurile au avansat, ca şi visurile lui Abu Bilel, nimeni altul decât mâna dreaptă a temutului lider ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi. În schimb, Mélodie a deţinut controlul permanent, chiar şi după ce şi-a dat seama că încercările sale de a găsi ceva umanitate în Abu Bilel nu aveau sens. Se spune că ochii sunt ferestrele sufletului. Al său nu are nimic din plenitudinea resimţită la adevăraţii credincioşi. Scânteia fugară pe care am întrezărit-o reflectă în realitate ceea ce caută în străfundul lui: răzbunarea.

Scurtând povestea, pentru a nu vă răpi în totalitate plăcerea lecturii, iată situaţia prezentă: despre Abu Bilel, informaţii contradictorii spun că ar fi murit, în timp ce Mélodie şi-a ales pseudonimul Anna Erelle şi trăieşte, deşi n-o confirmă, într-o frică permanentă. În contextul atacului din Paris, de la sediul publicaţiei Charlie Hebdo, poliţiştii, care-i asigură supravegerea, i-au spus că ar fi bine să-şi lase căţeluşa în altă parte, pentru că ar fi uşor de identificat. Într-un interviu realmente copleşitor din The Guardian, fără să se plângă, ea se arată conştientă de faptul că şi aceasta este doar o etapă. Valul creat odată cu publicarea cărţii sale va intra în reflux la un moment dat. Şi în liniştea aceea, în anonimatul acela, se poate întâmpla orice. De altfel, chiar şi Anna Erelle se gândeşte că n-ar fi exclus ca Abu Bilel să fi fost ucis de ai lui din cauza naivităţii dovedite în relaţia cu Mélodie. Iar ei sunt capabili de multe.

Anna Erelle, În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic, Editura Polirom, 2015, traducere de Nicolae Constantinescu

---

Cartea poate fi cumpărată de la:

---

Sursa foto: todoliteratura.es.