Fără a fi un fan al prozei scurte și fără a o cunoaște pe autoarea celor 10 texte cuprinse în volumul de debut „August”, am plonjat în literatura Elenei Vlădăreanu cu interesul pe care ți-l dă noul și aventura descoperirii. Titlul oferă promisiunea unei vacanțe (fie ea și literare!) și mirajul de a fi transportat pe un țărm însorit, înconjurat de zgomotul valurilor și acompaniat de reverberațiile vocilor unor personaje extrem de puternice.
Deşi decorul estival pare, cumva, implicit, el este uneori înlocuit cu fundalul unei cabane de schi sau chiar cu banala terasă a unui bloc oarecare. Ce pare omniprezent este aerul de relaxare și de calm al unei binemeritate perioade de vacanță. Dar dincolo de această fata morgana a stării de bine, se insinuează, ca sub influența unui val înghețat, disperări, neliniști, anxietăți, infidelități, frustrări aparent bine sigilate în inconștient, dar gata să reapară, pe scurt, drame incipiente sau demult consumate, care izbucnesc cu și mai multă forță într-o perioadă de acalmie, cum este concediul.
Elena Vlădăreanu ne trece prin toate registrele peripețiilor vacanței, punându-ne față în față fie cu disperarea abruptă a mamei pe cale de a-și pierde copilul într-un accident stupid, fie cu drama femeii abuzate, într-o toaletă, de Revelion, ori cu cea a mamei debusolate, golite de conținutul propriei vieți, al propriului rost și care-și găsește alinarea în drumul fără întoarcere al valurilor mării.
Alteori decorul se schimbă, astfel că terasa unui bloc poate revela apariția fulgurantă a unei epileptice a cărei dramă ne este explicată, la final, concis, fără drept de apel: abandonată la casa de copii, trăiește într-un concubinaj promiscuu alături de un bătrân.
Există, pe alocuri, și sclipiri ale unui posibil happy-end, un fel de repoziționare într-un făgaș mai dezirabil al vieții, așa cum este cazul textului „Giovanni 3:16”, dar excepția aceasta pare să confirme regula că aproape toate destinele sunt marcate de drame, de tragedii, mai mici sau mai mari.
Dincolo de limbajul sugestiv și concis, pe alocuri dur, ca lama unui cuțit, forța acestor miniproze e dată și de cadența interioară lipsită de pasaje inutile sau de ocolișuri decorative, ceea ce le conferă aerul unor scurtmetraje cu final neașteptat.
Poate că la această impresie concură și tehnica mânuirii cadrelor, dată fiind experiența autoarei ca dramaturg și a colaborării acesteia cu prolificul Robert Bălan, (printre altele) coordonatorul minunatei apariții literare „Cartea cu tați”.
Deși a scris poezie, proza Elenei Vlădăreanu nu e deloc poetică, ci socialmente angoasantă, căci nimic nu este ceea ce pare, oamenii de bine sunt o iluzie, iar viața, mai ales cea domestică, o zbatere. Iar în vacanță, departe de agitația treburilor profesionale ori a alergăturilor zilnice, rareori găsești refugiul sperat…
Elena Vlădăreanu, „August”, Editura Nemira, anul publicării: 2021, nr. pagini: 160
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Dave Hoefler pe Unsplash
Savurez cu aceeaşi plăcere o ceaşcă de cafea şi o lectură bună, recunoscătoare că există cărţi, că s-au inventat semnele acestea, numite litere, pe care oamenii talentaţi le folosesc pentru a scrie poveşti…
Îmi place, în egală măsură, să citesc, dar şi să discut cu alţii, pasionaţi ca şi mine de lectură, despre impresiile şi sentimentele stârnite de o carte. Iar dacă numărul celor cu care pot să discut despre cărţile citite este mai mare ca simplul meu cerc de prieteni, cu atât mai bine… Bun venit în lumea mea, prieteni!
- Nu-i ușor să scrii un roman de dragoste – despre „Nu-i ușor să fugi de fericire” de Laura Frunză - 2 noiembrie 2023
- Începutul modest a ceva măreț – despre „De la zero” de Tembi Locke - 12 octombrie 2023
- Scrisul e precum olăritul: umple goluri și creează conținut – despre „Calul de lut” de Anuradha Roy - 7 septembrie 2023
