cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Instituția stării de fapt – despre „Fată întâlnește instituție” de Ioana Iuna Șerban

Descoperirea acestei lumi este continuă și fără nici o urmă de îndoială toate apar la momentul potrivit al fiecăruia, pentru că nu există momentul potrivit general, specific unei vârste. Despre descoperirea acestei lumi, noi ne-am învățat să instituționalizăm fiecare apariție care devine importantă, complexă, poate uneori de neatins. Așa am descoperit volumul Ioanei Iuna Șerban, Fată întâlnește instituție.


Susţineţi citestema.ro:

Pare oarecum bizar, dar noțiunea de „fată” pentru mine are o urmă de nesiguranță a ființei, de adolescentă descoperitoare a lumii, cu acea timiditate a pătrunderii în iubire, dar și îndrăzneală, iar „fată” este o caracteristică pe care atât de frumos o folosesc și cei în vârstă pentru ei înșiși. Există un moment în care vârsta nu mai instituționalizează nimic și nici nu dorește să te bage la grămadă cu ceilalți. Vrei să devii unic, ești unic, dar totul pare să te bage într-o oală comună.

De ce suntem luați ca personaj colectiv
când avem contract individual
și propria legătură cu aceste locuri?
legătura n-a apărut prin contract
ci prin ceva ce fiecare dintre noi avea

Ioana pătrunde în toate locurile de care dă, transformând în instituție orice: tata, bateriile, băieții, cântecele, lumea, anii. Totuși începe cu o prezentare a personajului principal, fata (Fată cu pierce, It Girl), apoi descrie contactul cu instituțiile de artă prin cele trei poezii Girl meets art institution I, II, III, personificând totul.

Instituția de artă o privește pe fată
prin toate lucrurile de care ea fuge
și-i oferă atâta spațiu, prea mult.
Sunt cei respectabili și sunt cei bogați.
Sunt cei etern începători și sunt cei respectabili.
Sunt cei care vor să pară bogați și sunt cei cărora li se rupe
cei care detestă să fie la mila cuiva
sunt și cei care detestă bogăția și totuși o au
sunt cei care vor să fie văzuți și știu că lumea îi vede
doar dacă sunt cu cineva

Ioana păstrează originalitatea și unicitatea fiecărui element pe care îl consideră instituție, vedem asta din titlul care nu folosește sintagma „instituții” ci „instituție”. Vorbim despre nevoia de a considera fiecare lucru ca fiind unic, al tău, cu un impact specific fiecărei ființe de care se atinge.

Volumul Ioanei per ansamblu rămâne o descriere simplă și clară a unei imagini înconjurătoare în care noi părem atât de mici, deși distanța dintre noi și ceea ce este în jurul nostru nu pare a fi mare, aici este ideea pe care merge poeta. Imaginile simple nu spulberă ideea de instituție, dar o apropie, încearcă să o îmbrățișeze, indiferent că este o descriere a unui eșec (Reușești să mai fii spuma discuțiilor). Un volum pe care îl văd ca pe „Alice în Ţara Minunilor” matură/adultă, unde poeta asistă la desfășurarea unei lumi privită prin prisma unei singularități aparte.

Reușești să mai fii spuma discuțiilor

Spui aceeași poveste unei noi audiențe
care, tocmai pentru că nouă, râde,
dar detaliul pe care-l cauți respunând-o simți că tot îți scapă.
Aceasta e canadiana pe care-ai purtat-o atunci
aceasta e pata de la banca pe care-ai stat și-ai decis
să fi fost mai cald și uscat în acea zi
pata de pe bancă și canadiana ta
nu s-ar fi întâlnit.

De fiecare dată spui povestea ca pe-un mystery
peste paharele audienței pregătești terenul
într-o zi îți vei vorbi doar despre paharele lor:
cristal vechi, ornamente cu struguri, cartoane reciclate
cu urme de ruj, o coajă de portocală din care pulpa a fost molfăită
nimic nu-ți livrează mai mult dezgust și nu te îmbibă
ca alcoolul vechi, învechit în amintire, demult eliminat
sau metabolizat în obișnuință nocturnă
un fel de căpăstru peste zile.

Înflorește în tine îndoiala:
dacă ei știu deja povestea și-ți ascund acel detaliu
poate din frica față de-un lucru pe care nici ei nu l-au înfruntat
la timp
ca o civilizație extraterestră mai avansată și mai
aproape de nimicire
au văzut acel foc în ochii copiilor lor: ochi mici și triști
de ce-ți tot repetă că timpul trece mai repede?
O știi.
Tu revezi golurile unui mare fotbalist
sponsorizat de tehnologia de ieri
cel care ți-o vinde la bâlci te măsoară din priviri
și-ți indică o parcare fantomă.

Ioana Iuna Şerban, Fată întâlneşte instituţie, Editura Vellant, anul publicării: 2024, nr. pagini: 128

Cartea poate fi cumpărată şi de la vellant.ro sau carturesti.ro.


Fotografie reprezentativă: Thanos Pal / Unsplash

despre autor

Constantin Buduleci

Constantin Buduleci (n. 1979, Cisnădie) este pasionat de scris și citit. În 2022 a apărut la editura Tracus Arte volumul de poezie „Orașul covoarelor”. A publicat proză în revista Iocan și versuri în revistele Oglinda literară, Revista de povestiri, Viața medicală și OPT motive (platformă online). În 2016 a luat Premiul I pentru proză acordat de revista Dor de Dor (Călărași). A participat în 2019 la cursul de scriere creativă ținut de Florin Iaru și inițiat de Casa de cultură din Cisnădie și în perioada 2020-2022 la Atelierele Mornin’ poets coordonate de Simina Diaconu și Andrei Zbîrnea. Scrie cronică literară în revista Planeta Babel și pe site-ul citestema.ro. De profesie este economist.

scrie un comentariu