invitaţi

Întâmplări cu un înțelept creștin al Ardealului

scris de Marian Ilea

De vreo patru ori pe parcursul a trei ani de zile, un înțelept al creștinismului ortodox, un învățat în linia marilor gânditori creștini, Teofil Părăian, a poposit în redacția televiziunii Axa din Baia Mare. Am stat de vorbă la acea vreme și am filmat împreună câteva emisiuni.

Dincolo de înțelepciune și filosofie creștină, Teofil Părăian avea hâtroșenia moștenită de la ai săi. Hâtroșenia transilvăneanului ce nu știe să facă din țântar armăsar ci, cu un umor debordant, mai repede face din armăsar țânțar.

La catedrala băimăreană, înțeleptul creștin a ținut câteva conferințe legate de drumul fiecăruia prin viață, de responsabilitatea pe care „omul sub vremurile lui” și-o asumă și de felul în care rezolvă dificila ecuație a propriei vieţi până la bătălia finală.

Cu Teofil Părăian m-am împrietenit încât am stabilit împreună să încercăm, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, să scriem o carte. N-a fost să fie.

„Pe când te vei hotărî să vii la mănăstire nu voi mai fi în chilie, ci în curtea mănăstirii, la odihnă veșnică”, mi-a spus înțeleptul. Așa a și fost!

„Sunt oameni, mulți, care se chinuie o viață scurtă, cât li se dă, să-și caute rostul. Asta se întâmplă cu cei care trăiesc în lumea orașelor, îi vezi că luptă pentru îmbogățire, pentru bani în bănci, crezându-se importanți dacă reușesc ori neîmpliniți dacă sărăcesc. Vai lor, habar n-au cât de săraci au fost, sunt și vor fi. Acest lucru mă întristează”, spunea Teofil Părăian.

Când vorbea unei mulțimi de oameni avea darul de a certa, de a se încrunta, de a se relaxa și de a trimite mesajul important cu bucurie. Lumea creștină se aduna buluc ca să-și vadă și să-și asculte înțeleptul.

Mi l-am amintit astăzi văzând „sărăcia” celor care pufăie în politică și se screm în cariere financiare lamentabile, suferind cumplit de câte ori le rămân conturile goale.

„Vai lor, însă speranțe sunt multe pentru poporul nostru, nicio dramoletă din asta, cu bogătași săraci nu se poate trăi în sat! Acolo, în înțelepciunea poporului nostru, acolo e speranța neștirbită de unde oricine poate învăța cum trebuie să trăiască”, ar fi spus Teofil Părăian.

Din poveste în poveste, am ajuns, într-o zi a anului 2008, să-l invit pe Teofil Părăian la Pizza H (în Baia Mare) la o shaorma! A fost prima lui shaorma, a mâncat-o cu poftă! „E bună, Zaharie, o să mai mâncăm și la Sibiu ori Făgăraș”, i-a spus înțeleptul creștin ucenicului său, celui care-l însoțea deoarece Teofil Părăian n-avea vedere, cu toate că „vedea” mai bine decât noi toți la un loc.

La local, în vreme ce stăteam de vorbă, a venit un domn care s-a apropiat, l-a salutat pe înțelept, i-a sărutat mâna dreaptă și i-a mulțumit, spunându-i: „Anul trecut am fost la mănăstire, la Sâmbăta de Sus, ca să mă las de fumat și de atunci nu mai fumez, e mare bucurie ca să vă revăd aici și n-am putut să nu vin și să vă mulțumesc”, a spus băimăreanul. Înțeleptul l-a binecuvântat în timp ce omul s-a îndepărtat, emoționat, plecând în drumu-i.

„Ce i-ai spus ca să se lase de fumat?”, am întrebat eu. „I-am spus Lasă-te de fumat!”, mi-a răspuns, hâtru de parcă era un țăran din satul de altădată, Teofil Părăian. Și a prins să râdă, un râs sănătos, venit parcă din stomac.

Ucenicul său, Zaharie, a venit după moartea lui Teofil Părăian în Baia Mare. Am povestit cu el. „Am dorit să vă întâlnesc, să vă spun cum a plecat la cele veșnice și sfinte preafericitul. Era în spital la Sibiu, cu inima, se simțea rău, am stat lângă el până la sfârșit. În noaptea dinainte de plecare, de fapt era seară, a deschis ochii și mi-a spus: Măi Zaharie, da’ ce fac eu aici, că bolesc și-s slăbit, ia să ne gândim noi ce-ar zice domnu’ Ilea uitându-se la mine, eu cred c-ar zice Du-te și mănâncă un șnițel cu cartofi pai și o salată, că ai drum lung de făcut și, slab cum ești, n-o să-l poți face dacă nu mănânci bine. Așa a zis, domnule Ilea! M-am dus, am cumpărat șnițelul. L-a mâncat și, către dimineață, s-a dus. Am dorit să vă spun asta”, mi-a zis ucenicul lui Părăian.


Sursa foto: https://www.ganduridinierusalim.com

despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor “Liviu Rebreanu”), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014), „Herina” (Cartea Românească/Polirom, 2016), „Grăsane făcând baie cu uşile larg deschise” (Cartea Românească, 2017). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

scrie un comentariu