carturesti.ro

Se poate trăi fără suflet?! Întrebarea aceasta, pe care mi-a adresat-o fiul meu, este exact cea stârnită de lectura memoirului lui Joan Didion, „Anul gândirii magice”, un răvășitor recviem adus pierderii omului drag, sufletului pereche. Citindu-i jurnalul, ai senzația că Didion și-a pierdut propriul suflet, că lumea obișnuită, așa cum exista ea, înainte, a dispărut, în locul ei insinuându-se, rece și abstractă, o lume nouă și străină.

Deși viața și moartea par, în genere, două realități extrem de diferite și de îndepărtate,  uneori – exact cum ne descrie Didion – ni se relevă faptul că între micul dincoace și Marele Dincolo (cum, atât de nimerit, le numește Isabel Allende)distanța poate fi de doar o bătaie de inimă.

„Te așezi la masă și viața, așa cum o cunoșteai, se sfârșește.

Într-o bătaie de inimă.

Sau în absența ei.

Memoirul lui Joan Didion descrie cu obiectivitate aproape jurnalistică, anul de după dispariția soțului său, mort subit în fața ochilor ei, cu prilejul unei cine care părea la fel de banală ca toate celelalte de dinainte. Citindu-l, ai sentimentul scufundării într-o mare de durere, căreia nu ai cum să i te opui și pe care nu poți decât să o îmbrățișezi, într-o vocație a neantului, stârnită de golul imens lăsat de cel plecat dincolo.

E atât de mare această durere încât cuvintele par să nu o poată cuprinde. Mintea rămâne blocată în realitatea de dinaintea dezastrului, derulând în sens invers secvențele de viață și încercând să imagineze rute alternative de învins destinul, de transformare a ireversibilului în reversibil.

„Cu toate astea, eu nu eram deloc pregătită să accept vestea asta ca definitivă: la un anumit nivel credeam că ceea ce s-a întâmplat rămăsese reversibil. De aceea aveam nevoie de singurătate. […]

Aveam nevoie să fiu singură pentru ca el să se poată întoarce.

Acesta a fost pentru mine începutul anului gândirii magice.”

Încercarea lui Joan Didion de a-și recupera viața anterioară, prin rememorarea aproape cronologică a momentelor trăite împreună cu soțul ei, e dublată paradoxal de eforturile disperate de evitare a locurilor sau situațiilor familiare, care, prin forța lor de a atrage amintirile, o proiectează în trecutul atât de iubit și atât de dureros. Acestui calvar i se adaugă acela de a trebui să asiste la lupta pentru viață a fiicei sale, aflată, o bună bucată de vreme, în stare critică. Te întrebi, legitim, câtă durere i-a (mai) rezervat destinul acestui suflet…

Poate că ar merita să reconsiderăm clipa obișnuită și bucuriile ei mici. Ne clamăm, iluzoriu, dreptul la fericire, ignorând faptul că starea de bine e, de cele mai multe ori, doar un accident al existenței…

Joan Didion, „Anul gândirii magice”, Editura Pandora M, anul publicării: 2017, nr. pagini: 174, traducere: Virginia Costeschi


Cumpăraţi cartea de la:

Fotografie reprezentativă: Kristina Tripkovic pe Unsplash

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here