Când îți numești cartea Suicid știi clar că vor fi persoane care vor fi șocate de acest titlu și altele care vor fi atrase instant de el, iar când poemul care deschide cartea începe cu versurile: „Odată/ m-a violat un polițist” (p. 9), deja știi că nimic nu te poate pregăti pentru ceea ce va urma.
Eu fac parte din cea de-a doua categorie și pot spune că îmi vin în minte două situații: prima în care volumul funcționează cap-coadă și titlul este de fapt un accelerator al tuturor emoțiilor prin care cartea te va trece și a doua în care acesta poate să clacheze și să nu atingă intensitatea propusă. Ei bine, volumul Ancăi Zaharia se încadrează în prima categorie, pentru că îți cere să-l citești dintr-o răsuflare.
Volumul este format din patru părți: Odată, Doi, Trei și Traducere; are o tematică variată și foarte bine ancorată în viața de zi cu zi. De altfel, există o intensitate destul de acută în ceea ce privește raportul cu realitatea, pentru că temele abordate de Anca Zaharia sunt și din zona tabuului (gândurile suicidare, hărțuirea sexuală, inadecvarea cauzată de lumea exterioară, viol etc.). Să scrii despre teme greu de abordat este riscant, dar poemele Ancăi Zaharia au un limbaj simplu, curat, sincer și chiar brutal pe alocuri, ceea ce constituie un mare avantaj – anumite povești nu trebuie estetizate („mă mustră conștiința când trebuie s-o iau de la zero/ număr orele în unu plus unu plus unu/ fără atac de panică/ fără gând de suicid/ fără încercare și gest concret/ fără leșin din senin/ nu număr niciodată ce am, ci ce nu am/ adun ce sunt și mă bucur când suma indică ceva ce/ ai putea lua drept om întreg.”, p. 41).
Poate că sinceritatea poetei este inconfortabilă multora, chiar insuportabilă atunci când ești obișnuit să întorci privirea și să internalizezi diferite aspecte ale societății din jur, dar cred că fix aceste stări te fac să vrei să pătrunzi cât mai mult în realitatea propusă de poetă („tipul care m-a violat acum mulți ani/ îmi distribuie postările de pe Facebook/ de parcă ar vrea să demonstreze prietenilor lui că are/ cunoscuți cool/ oare dacă aș posta ce-am scris acum,/ ar distribui?”, p. 55). Refularea traumelor, a frustrărilor este ceva specific poeziei actuale, iar de multe ori poemele au și o funcție terapeutică atât pentru autoare/autori, cât și pentru cititoare/cititori. Temele inconfortabile, incomode, tabuurile despre care scrie poeta sunt foarte necesare în spațiul literar contemporan, pentru că doar așa le putem revendica și rescrie. Acest proces de revendicare și rescriere reprezintă o întreagă mișcare socio-literară, fiindcă schimbă punctul de vedere și oferă o varietate a perspectivelor asupra lumii pe care o cunoaștem și asupra multor gânduri sau stări pe care nu le discutăm, fiind condamnabile de normele sociale („stația de metrou Lujerului este închisă momentan din/ cauza unei persoane care s-a aruncat în fața trenului/ persoana nu a supraviețuit/ revenim cu detalii de la fața locului/ traducere: nici azi nu sunt eu”, p. 82).
Dezinhibiția, directețea și franchețea limbajului reprezintă un act revoluționar în literatură, în special în cazul literaturii scrise de femei, pentru că e vorba de o ruptură de normele tradițional-patriarhale. Discursul feminin, la fel ca identitatea feminină, este supus unei stereotipizări, iar acest lucru se reflectă și în literatură.
Anca Zaharia a zis că Suicid este un „volum mai hardcore decât Sertarul cu ură”, și este mai hardcore decât multe altele. Anca Zaharia spune că a scris Suicid „ca pentru ea”, chiar dacă se observă acest flux de informații, poeme care se aseamănă cu notații de jurnal, reușește să universalizeze experiențele multor femei și prin acest lucru le oferă o voce („Odată/ stăteam în gazdă la o babă/ când eram la liceu/ și fiul ei, un alcoolic de 50 de ani/ mi-a dat o palmă și mi-a spus cu dispreț/ că sunt curvă/ pentru că nu stau să mă pipăie”, p. 29). Furia este foarte bine dozată, refularea și intensitatea frustrărilor și traumelor prezentate au flux coerent și foarte bine definit. Chiar dacă poeta mizează pe șoc, e imposibil să nu te regăsești în multe dintre poemele ei („eram la primele menstruații, în clasa IV-a/ și prietenul meu de atunci mă urmărise cu alți băieți/ când am fost să cumpăr un absorbant […]/ că da, de-acuma îți curge sânge, îți trebuie bărbat,/ curvo, așa-i?”, p. 15; „Când afli că nu poți avea copii/ Adică chestiile alea pe care le urăști cel mai mult/ Pe lume/ Te deprimi./ Păi ce, eu sunt mai fraieră?” p. 33).
Mereu atrag atenția asupra importanței vocilor femeilor din literatura română, pentru că ele sunt cele care redefinesc paradigma și redau perspective noi asupra identității și experienței feminine. Volumul Ancăi Zaharia șochează, este dur și cinic de multe ori, dar reflectă și complexitatea identității feminine, care reprezintă reziliență și forță, care dincolo de traumele și frustrările acumulate reușește să învingă viața și să-și păstreze puterea („Odată/ mi-am dat seama/ că eu nu am fost un copil dorit/ și m-am bucurat/ poate asta înseamnă/ că pot fi și eu bună la ceva/ dacă tot am ieșit acceptabilă/ și fără intenție”, p. 22).
Anca Zaharia, „Suicid”, Editura Herg Benet, anul publicării: 2019, nr. pagini 88
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă George Hoza pe Unsplash
- Despre vulnerabilitate, speranță și putere în „Red Pilled Utopia” de Ada Eliane - 27 ianuarie 2023
- „Softness is Power” în „Tot mai multă splendoare” de Alina Purcaru - 22 decembrie 2022
- Despre feminism și maternitate: „vax” de Gabriela Feceoru - 16 noiembrie 2022
