Scriitorul Ioan T. Morar şi-a lansat cel de-al doilea roman, „Negru şi Roşu”, la librăria Bastilia din Bucureşti.
Când te prezintă Mircea Mihăieş şi Dan C. Mihăilescu n-ai cum să ieşi altfel decât excelent.
Lansarea romanului „Negru şi Roşu”, de aseară, a înfăţişat un Ioan T. Morar niţel emoţionat de companie (de la bloggeri la membrii trupei Divertis sau Horia Roman Patapievici), dar şi de faptul că habar n-avea ce-or să spună cei doi de pe afiş.
Mircea Mihăieş a recunoscut că-l ştie de foarte multă vreme pe Biju (cum am aflat că-l alintă prietenii pe ITM) şi că acest al doilea roman al său pare un „salt aproape mortal” faţă de precedentul („Lindenfeld”, Polirom, 2005). Prin „Negru şi Roşu”, ITM „reabilitează naraţiunea de tip clasic; o mare îndrăzneală într-o perioadă dominată de experimentalism”. Mircea Mihăieş a mai apreciat că romanul, publicat tot de Polirom, face apel la un stil alb, în care faptele vorbesc de la sine. „O carte admirabilă din orice punct de vedere; ştiu sigur că va avea succes”, a mai spus Mircea Mihăieş.
Savuros, ce de obicei, discursul lui Dan C. Mihăilescu. După ce şi-a acoperit cuvintele cu o parafrază la Rebreanu, „Dumneavoastră nu cunoaşteţi ţiganul român”, Dan C. a vorbit despre personajul memorabil propus de ITM, un ţigan-român sau român-ţigan, pe nume Georgian, şaten, cu piele albă şi ochi albaştri, care ajunge să aibă o amantă evreică 🙂 Altfel, el a spus despre ITM că este „poate, cea mai neliniştitoare prezenţă din literatura noastră în viaţă”, pentru că a debutat ca poet, apoi a fost pe la Academia Caţavencu şi Divertis, a fost chiar şi consul general la Marsilia, iar acum, după un prim roman reuşit, vine cu un volum de „o încărcătură potenţială de scandaluri” foarte mare, din moment ce face referire şi la ţigani, şi la evrei sau Antonescu…
ITM a mărturisit că ideea romanului i-a venit după ce a citit un volum de Viorel Achim şi, mai ales, scrisoarea unui plutonier către mareşalul Antonescu. Altfel, am mai înţeles că fotografia de pe copertă îi aparţine soţiei autorului şi că romanul include chiar şi documente autentice din arhiva mareşalului.
A fost o seară frumoasă la Bastilia, care m-a făcut curios cu privire nu numai la acest roman, ci şi la „Lindenfeld”, pentru că încă nu l-am citit. Dacă sunteţi din oraşele prin care va trece turneul de lansare a romanului „Negru şi Roşu”, vă recomand să nu-l rataţi.
………………………………………………………………………………….
Următoarele date ale turneului de lansare:
Timisoara
Marţi, 15 octombrie, ora 18.00, Librăria Cartea de Nisip (Victor Vlad Delamarina nr. 1)
Prezintă, alături de autor: Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieş, Daniel Vighi
Arad
Miercuri, 16 octombrie, ora 18.00, Librăria Corina din Arad (Str. Mihai Eminescu)
Prezintă, alături de autor: Mircea Mihăieş
Lugoj
Joi, 17 octombrie, ora 17.00, Galeria Pro Arte Lugoj (Str. Al. Mocioni Nr. 1)
Prezintă, alături de autor: Mircea Mihăieş, Cristian Ghinea, Dorin Murariu
Vă mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase! Cronica dvs la lansare este o surpriză foarte plăcută!
Cu drag.
Am avut bucuria sa fiu aseara la lansare,o atmosfera f placuta,calda.De abia astept sa citesc cartea.
La Sibiu când apari, Bijule? Mi-e dor de o carte bună lansată în subsolul de pe Bălcescu!