Ioana Pârvulescu: „Mi se pare că «eternul masculin» trebuie și el recuperat”

„Eu îmi urmez doar personajul, ca pe o călăuză” mi-a spus Ioana Pârvulescu, cu prilejul acestui interviu, menit să îndrepte atenţia cititorilor asupra noului său roman, „Prevestirea”, apărut de curând la Editura Humanitas. Un roman centrat pe un personaj cu rezonanţe biblice, Iona, călăuză într-un timp îndepărtat.

Stimată doamnă Ioana Pârvulescu, am citit interviul dumneavoastră din ziarul Adevărul, unde, printre alte chestiuni foarte interesante, am văzut ce anume a însemnat documentarea pentru romanul Prevestirea. De aceea, nu o să vă rog să repetaţi ce aţi spus acolo, dar aş vrea să pornim mica noastră discuţie de la următoarea constatare: privită din afară, munca la o astfel de carte pare copleşitoare. Aţi citit enorm doar pentru a vă informa şi pentru a lega anumite informaţii. A venit apoi efortul de a construi şi imagina totul, într-un context atât de îndepărtat istoric. Pentru ce toate acestea? Care a fost cea mai importantă miză pentru dumneavoastră atunci când v-aţi propus proiectul unui roman despre profetul Iona?

De ce urci pe vârful unui munte? De ce iubești ceva sau pe cineva? De ce faci sporturi extreme? Aleg doar trei lucruri la fel de grele, de frumoase și de riscante ca scrisul – și el un munte, o dragoste, un sport extrem. Nu fiindcă îți propui o miză. Dacă lucrurile capătă sens, îl capătă ulterior. Uneori nici nu-ți dai seama bine care e miza, când scrii, vin alții și o observă, pentru că din afară și de la o distanță potrivită lucrurile se văd mai bine. Alteori, în cazurile socotite fericite, deși lucrul e discutabil, miza se vede abia după ce moartea îți dă vizibilitate (fiindcă adesea contemporaneitatea are ochii legați). Poate că aici miza a fost să înțeleg povestea unui om. Unui semen și frate, vorba poetului. Probabil că miza asta îi unește pe cei mai mulți scriitori.

Citind cartea, m-am gândit nu de puţine ori că poate ar fi fost mai potrivit titlul Iona. A fost o alegere personală Prevestirea sau una mai degrabă de marketing? Cineva, chiar nu mai ţin minte cine, mi-a spus odată că titlurile care sunt doar nume de persoane nu se vând bine.

Nu știu dacă se vând, pe moment, dar succes de durată au multe: de la Faust la Ulysses, Madame Bovary la Maitreyi sau, la începuturile literaturii române Manoil,  Elena, Mara,  apoi Adela și câte altele, ca să mă raportez doar la literatura modernă și să nu mai vizitez antichitatea, clasicismul, teatrul, unde nu mai scapi de nume. Ce-i drept domină numele feminine, fiindcă misterul feminin atrage mereu. Mie mi se pare că „eternul masculin” trebuie și el recuperat. Și dacă scriitorii bărbați au scris despre eternul feminin, ne revine poate nouă, scriitoarelor, să echilibrăm balanța cu eternul celălalt. N-am ales Iona ca titlu pentru că mai există unul în literatura română, cel al lui Marin Sorescu, deși, după mine, piesa lui putea să se numească la fel de bine și Godot sau oricum, pentru că acolo, din câte îmi amintesc, e omul pur, în luptă cu absurdul existenței și dezbrăcat de informații de epocă.

Legat de titlu, există două categorii de situații: când știi titlul de la început, pornești cumva de la el, și când îl cauți din greu, la sfârșit. Acesta din urmă a fost și cazul meu și, după ce mi-am întrebat prieteni apropiați și membri ai familiei, mi-am trimis lista finală unor colegi de la Humanitas, în care aveam încredere, iar Prevestirea a fost ales prin vot democratic. A contat, desigur, faptul că spre el înclinam și eu.

Ce alte titluri mai aveați pe listă?

Multă vreme, titlul meu de lucru a fost Porumbelul, pentru că Iona asta înseamnă. deci pe listă am avut Porumbelul. O poveste adevărată, Dragă Iona, Povestea vestitorului, Tatăl, Din viață-n viață, Umbra verde și încă vreo două-trei.

---

Puteţi cumpăra romanul Prevestirea de la:

---

Am citit acest fragment în carte: „Când am ştiut prima dată că port copil în mine, a fost ca şi cum totul căpăta înţeles, eram deja în altă viaţă.” Pentru dumneavoastră, Prevestirea este al patrulea roman şi nu ştiu dacă e ca în continuarea fragmentului din carte: „După ce ajungi la zece copii şi o droaie de nepoţi (…), nici nu mai bagi de seamă asta.” Aţi perceput diferenţe în creşterea celui de-al patrulea „copil” faţă de perioadele anterioare?

În lumea veche trebuia să faci o mulțime de copii ca să-ți trăiască măcar câțiva. Acceptă scriitorul asta? Însă întrebarea dumneavostră mă face să mă gândesc și la ceva nostim: dacă o carte a unui autor a fost adesea comparată cu un copil, care o fi nepotul? Oare cărțile care se nasc din propriile cărți, episodul al doilea? Dacă e așa, aș avea doar o nepoată, Viitorul începe luni, născută din Viața începe vineri. La al patrulea copil literar sau, mai precis, romanesc, ești, cumva, în temă, dar asta nu te scutește de emoții, bucurii, tristeți. Lumea e într-adevăr plină de sens de la prima încercare, iar sensul ăsta nu-l pierzi și nu-l divizezi.

Cu Prevestirea are loc o schimbare majoră a direcţiei prozei dumneavoastră, care se duce acum mult mai mult în trecut şi are de-a face, spre deosebire de celelalte cărţi, cu textele biblice. Eraţi foarte prinsă în atmosfera secolului XIX şi în interbelic, cel puţin acolo vă situam eu scriitura. V-aţi dorit această desprindere? Şi e doar un episod sau veţi rămâne în această zonă?

În privința romanelor, deja cu Inocenții se făcuse o schimbare. Dar dacă, așa cum s-a spus, timpul este unul dintre personajele tuturor romanelor mele, totul capătă coerență. Eu îmi urmez doar personajul, ca pe o călăuză. Nu știu încă nimic despre zona pe care o va alege el, e posibil să mai zăbovească o vreme în lumea străveche sau, dimpotrivă, să vină în prezent. Așadar el, timpul, personajul meu favorit, își va alege singur decorul și costumele.

Este scriitorul un dumnezeu pentru personajele sale? Poate fi controlat romanul de la început până la sfârşit sau există un punct dincolo de care unele personaje se răzvrătesc şi dumnezeul care le-a conceput pare că-şi ia când şi când mâinile de pe ele?

Întrebarea dumneavoastră atinge un lucru esențial. Dacă e un demiurg, scriitorul e mai degrabă unul cioranian, pentru că rareori o creație iese așa cum ar vrea el. Iar dacă demiurgul ar fi ca un scriitor, ar fi destul de rău, să ne gândim doar la chinurile prin care trec bietele personaje pentru ca romanul să iasă bine. Dar întotdeauna personajele ajung să preia controlul, cel puțin în cazul meu. Cred că n-ar ieși bine o carte în care scriitorul nu știe să le asculte, să le lase să se răzvrătească. De pildă Iona al meu n-a vrut să fie ascet și încruntat tot timpul, știe să zâmbească minunat (e drept că nu râde niciodată, în schimb plânge în hohote uneori) și știe să iubească. Cum aș fi putut oare să-mi închipui un Iona care nu s-a îndrăgostit niciodată? Atunci el ar fi fost monstrul, și nu peștele cel mare care l-a înghițit!

Fiecare cititor îl va percepe pe Iona în felul său. Cum vă doriţi dumneavoastră să fie privit acest Iona din Prevestirea?

Da, aveți perfectă dreptate, și poate că fiecare are un Iona al lui. Poate că în fiecare dintre noi e uneori un Iona. Mi-ar plăcea ca el să fie privit cu simpatie, așa cum sunt priviți, în genere, artiștii, cărora cei din jur le acceptă multe ciudățenii. Prin frământările lui nevăzute, prin chinurile lui, prin cuvintele lui în care crede, el merită dragostea semenilor.

Recunosc că sunt la primul roman scris de dumneavoastră pe care îl citesc, deşi mi s-a recomandat insistent să mă apuc de Inocenţii, cartea pe care aţi pomenit-o mai înainte, publicată în 2016, tot la Editura Humanitas. Sigur, ştiu că sunt de facturi diferite, dar tocmai pentru că îmi place mult povestea din Prevestirea, ataşamentul care se simte între povestitor şi cititor, mi-ar plăcea să-mi spuneţi cu ce aţi prefera să înceapă un cititor pasionat relaţia cu scriitoarea Ioana Pârvulescu? Nu vă rog să alegeţi între „copii”, dar un început trebuie să existe…

Eu aș trage la sorți. Aș pune bilețele cu toate titlurile, le-aș amesteca, aș închide ochii și aș lua unul. Că tot ieșim dintr-o carte în care mișcările omului sunt dincolo de alegerile voinței lui. Vă rog să-mi spuneți neapărat și mie ce carte v-a indicat hazardul.