carturesti.ro

Recunosc că nu sunt un mare fan al romanelor istorice, aceasta și pentru că, elevă fiind, nu am pătruns sensul învățării istoriei, cel puțin așa cum era ea predată la vremea aceea. Cu toate acestea, există momente în care lectura unui roman cu caracter istoric mă fascinează și, totodată, mă pune pe gânduri. Este și cazul celei mai recente lecturi ale mele, „Zahhak”, de Vladimir Medvedev.

În ciuda primelor pagini, scrise accesibil și într-o notă ușor umoristică, lectura romanului se dovedește a fi o piatră de încercare, mai ales pentru lectorii grăbiți sau aflați în căutare de texte ușoare. Fără a fi neapărat un text greu, „Zahhak” este o construcție complexă, scrisă pe mai multe voci și populată de personaje cu nume greu de pronunțat, având drept subiect o perioadă tulbure din istoria Tadjikistanului, după destrămarea URSS, în timpul războiului civil de 5 ani care a devastat țara.

Acesta este contextul de la care Medvedev pleacă în elaborarea a ceea ce mie mi s-a părut o meditație-parabolă asupra sensului istoriei și a felului în care ea se scrie mai ales pentru țările mici și aflate la confluența unor coridoare geostrategice. Aceasta întrucât Tadjikistanul se învecinează cu țări precum Afganistan sau Uzbekistan, dar și cu R.P. Chineză. În acest punct, nu am putut să-mi reprim o comparație, forțată oarecum, dar inevitabilă, cu evoluția istorică a României, aflată și ea, din punct de vedere geopolitic, într-o zonă foarte sensibilă. Și, în mod oarecum anecdotic, am regăsit în paginile romanului și o referință la un erou din eposul eroic local, numit Ilia Muromeț!

Acțiunea romanului începe cu moartea bruscă și neașteptată a lui Umar Mirboboevici, medic în localitatea Vatan, fapt ce îi lasă familia, pe Vera, soția lui, și copiii (Andrei şi Zarinka), într-o situație incertă și deloc favorabilă, având în vedere originile rusești ale Verei. Se simte, încă din acest moment, izul de conflict etnic dintre populația majoritară, musulmană, și cea de origine rusă, motiv ce va fi amplificat pe parcursul romanului. În acest punct, Vera și copiii ei se văd nevoiți să se refugieze în munți, la rudele celui decedat, într-un alt kișlak (sătuc), Talhak. Aici vor afla cu stupoare că ceea ce părea cândva o simplă bănuială este o certitudine: adevărata familie a lui Umar se afla în Talhak, respectiv, soția lui legitimă și cei cinci copii ai lor. 

Deși mă așteptam ca firul principal al narațiunii să se desfășoare în jurul morții lui Umar, am constatat că, de fapt, scena e ocupată de un alt personaj, Zuhurșo Hușkadamov, care va influența, prin existența și faptele lui, viețile tuturor celor cu care intră în contact și ale multor altora. Zuhurșo, fost activist comunist, actualmente comandant al unei grupări de bandiți, este exponentul noii puteri politice de la „centru”, nefiind însă mânat de idealuri doctrinare, ci de meschine interese lucrative, care îl fac să își dorească o sursă de venit sigur și consistent – contrabanda cu droguri provenite din culturile de mac – într-o lume marcată de sărăcie.

Zuhurșo este prototipul despotului autentic: construcția acestui personaj, atât la nivelul imaginii, cât și la nivelul conduitei, ilustrează, din plin, acest fapt. Zuhurșo își face apariția în kișlac într-o manieră grandomanică, purtând pe umeri un șarpe boa uriaș, asemeni unui personaj epopeic, Zahhak, inducând ideea că el este stăpânul absolut, cu drept de viață și de moarte, asupra tuturor locuitorilor. Și pentru a demonstra acest drept pune în scenă o monstruoasă execuție a unui cunoscut al său, Ghioz, venit în audiență să apere drepturile țăranilor.

Scena este descrisă aproape cinematografic, în maniera unui film de Quentin Tarantino: primit cordial de Zuhurșo, cu ceai și multă veselie, ajunge să fie ucis, în chinuri, în fața întregului sat, care asistă, cu o atitudine aproape filosofică la acest omor, convins fiind că nu se poate face nimic, întrucât aceasta este voia lui Allah. Ceea ce nouă, modernilor, ni se pare neverosimil și halucinant are sens în acel spațiu arhaic, aspru, guvernat de cutume patriarhale și tradiții milenare.

„Ghioz primește ceaiul ca în somn. De parcă nu înțelege ce face. Ia farfuriuța, bea… Deodată îmi vine să râd – ce absurdă e viața noastră! Un om se pregătește să ia viața altuia, îl servește cu ceai, iar celălalt ia farfuriuța politicos, așa cum se cuvine.”

Apogeul narațiunii îl reprezintă, din punctul meu de vedere, uciderea lui Zuhurșo însuși, la care se raportează fiecare dintre celelalte personaje, cu propria-i perspectivă, ca într-un joc caleidoscopic de lumini și umbre. Dispariția lui Zuhurșo strică o orânduire, aceea a domniei bunului plac și a cruzimii extreme, având, totodată, o valoare simbolică: istoria se scrie cu sânge, iar dictatorii sfârșesc rău…

Vladimir Medvedev, „Zahhak”, Editura Pandora M, anul publicării: 2019, nr. pagini: 587, traducere: Antoaneta Olteanu


Cumpăraţi cartea de la:

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here