Rareori am avut sentimentul unui festin literar asemănător celui pe care romanul „Pasiune” al scriitoarei A. S. Byatt mi l-a oferit. Construcția narativă luxuriantă, intriga atent construită, acțiunea dezvoltată progresiv și îmbogățită constant cu noi direcții, personajele minuțios conturate precum și amplele referințe lirice fac din acest roman un spectacol literar de înaltă calitate, posibil a fi savurat doar pe îndelete, precum cea mai fină delicatesă.
Titlul romanului, în original „Possession”, a fost fericit tradus în limba română prin „Pasiune”, ducându-ne cu gândul la sentimentul de a fi confiscat de propria pasiune în momentul îndrăgostirii. A. S. Byatt reușește să redea magistral această stare de „posesie” pe care afectele (și mai ales dragostea) o au asupra psihicului uman.
Deși interzisă de normele sociale ale epocii victoriene, povestea de dragoste dintre Randolph Henry Ash și Christabel LaMotte pare atât de verosimilă, fiind descrisă cu atâta forță, încât mulți cititori nu au avut niciun dubiu cu privire la existența reală a acestora, încurajați fiind și de paginile de jurnal ale lui Christabel, precum și de corespondența dintre cei doi poeți. La impresia de autenticitate contribuie și determinarea cu care Rolland și Maud, cercetători literari contemporani, merg pe urmele firului istoriei spre a descoperi adevărul, sfârșind prin a afla nu doar iubirea veche, din alte vremuri, ci și propria lor iubire, revelată de prezent.
O poveste de dragoste de tip victorian, împletită cu una postmodernistă, filigranată cu versurile celor doi poeți, nu poate decât să facă deliciul dependenților de literatură bună, atât al celor ce adoră romance-ul, cât și al celor cărora le plac romanele polițiste, căci tinerii cercetători se metamorfozează subtil într-un soi de „detectivi” spre a reconstitui viețile idolilor lor.
A. S. Byatt reușește, în plus, să dozeze minunat suspansul investigației de tip detectivistic cu lirismul cald al poeziilor inventatei Christabel sau cu amplele dizertații ale lui Ash, conferind o notă de echilibru întregului roman, spre a-i reda ambele valențe. Acestora li se adaugă un consistent filon mitic, detalii științifice, străfulgerări spiritiste, dar și reflexii de tip dickensian (și nu numai), astfel că Byatt ne pune în fața ochilor un giuvaer literar, cu nenumărate fațete. Cum am putea să nu iubim o astfel de nestemată?!
„El dormea lipit de spatele ei, o virgulă neagră contrastând cu fraza elegantă a corpului ei palid.”
Într-un plan secund, dar nu mai puţin interesant, e dezbătută și condiția femeii, și mai ales a celei ce aspiră la a depăși limitele impuse de canoanele vremii. Christabel, un autentic talent, e văzută de contemporani drept o „poetesă”, ființă ce se joacă cu versificația, în lipsa altor preocupări mai onorabile, în timp ce Ash se bucură de recunoașterea deplină și unanimă a talentului său, ca o consecință firească a unei virtuți ce nu poate fi decât masculină.
Conviețuirea lui Christabel cu Blanche Glover, pictoriță talentată, vine să complice și mai mult niște existențe feminine a căror traiectorie pare clar trasată în epoca victoriană. Pasiunea lui Blanche pentru Christabel e ca o undă reflectată a pasiunii lui Ash pentru aceeași Christabel, într-un trio afectiv cu consecințe dramatice: o sinucidere și un copil „din flori”. Aceste acute afective sunt ponderate, dar și puse în valoare, de discreția cu care Ellen Ash acceptă, zeci de ani, ideea adulterului soțului ei, într-o înțelegere a vieții de familie mai presus de conveniențe și de propriul ego.
Acestui romantism tipic epocii, Byatt îi contrapune, ca într-un joc caleidoscopic, abordarea „modernă” asupra iubirii, dezgolită de emoție, ca de o haină ponosită și inutilă în maratonul către acuplare și extaz fizic.
„Totuși, relațiile dintre ei suferiseră o transformare. Erau copiii unei epoci și ai unei culturi care priveau cu neîncredere iubirea, „îndrăgostirea”, amorul romantic, atitudinea romantică in toto și care, drept răzbunare, încuraja proliferarea limbajului sexual, a lingvisticii sexului, a analizei, disecției, deconstrucției, expunerii.”
Romanul lui Byatt, ce a beneficiat și de o ecranizare în 2002, avându-i pe Gwyneth Paltrow și Aaron Eckhart în rolurile principale, a fost considerat o bună pereche a romanului lui John Fowles, Iubita locotenentului francez. Oricare ar fi reverberațiile pe care le va stârni, romanul Pasiune reprezintă un must pentru toți cei îndrăgostiți de literatură.
A. S. Byatt, „Pasiune”, Editura Nemira, anul publicării: 2009, traducere: Virgil Stanciu, nr. pagini: 880
Fotografie reprezentativă de Chris Barbalis pe Unsplash
Savurez cu aceeaşi plăcere o ceaşcă de cafea şi o lectură bună, recunoscătoare că există cărţi, că s-au inventat semnele acestea, numite litere, pe care oamenii talentaţi le folosesc pentru a scrie poveşti…
Îmi place, în egală măsură, să citesc, dar şi să discut cu alţii, pasionaţi ca şi mine de lectură, despre impresiile şi sentimentele stârnite de o carte. Iar dacă numărul celor cu care pot să discut despre cărţile citite este mai mare ca simplul meu cerc de prieteni, cu atât mai bine… Bun venit în lumea mea, prieteni!
- Scrisul e precum olăritul: umple goluri și creează conținut – despre „Calul de lut” de Anuradha Roy - 7 septembrie 2023
- Oana Paler, despre „Stadii”: „Aștept orice formă de reacție la romanul meu, de la hate până la wow” - 31 mai 2023
- Când microcosmosul de certitudini existențiale se zguduie – despre „Stadii” de Oana Paler - 24 mai 2023
