Editura Polirom vă prezintă un fragment din Parizianul de Isabella Hammad, roman distins cu Palestine Book Award (2019), apărut de curând în colecţia Biblioteca Polirom, seria Actual, traducere din limba engleză și note de Sînziana Dragoș.
Parizianul este un roman captivant şi complex, plin de suspans, inspirat din viaţa străbunicului autoarei, prin intermediul căreia se reconstituie o epocă istorică fascinantă: sfârşitul Imperiului Otoman şi deşteptarea conştiinţei naţionale palestiniene. Midhat Kamal, fiul unui negustor de textile înstărit din Nablus, pleacă în 1914 să studieze medicina în Franţa şi, pe măsură ce cunoaşte o lume şi o civilizaţie noi, descoperă fragilitatea relaţiilor interumane şi a propriei persoane. Prin ochii săi suntem martori la evoluţii politice încâlcite, la tragedii şi la lupta pentru independenţă a palestinienilor de la începutul secolului XX până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Pe fundalul unui climat politic tensionat care continuă să caracterizeze Orientul Mijlociu şi în prezent, romanul abordează problema identităţii, a iubirii eterne, a modului straniu în care trecutul poate perturba prezentul.
„O poveste a culturilor aflate în acelaşi timp în conflict şi în armonie, Parizianul e plin de comori – iubire, război, trădare şi nebunie – şi marchează debutul unei scriitoare cu un talent strălucit.” (The Guardian)
„Parizianul este o lectură desăvârşită: delicată, reţinută, extraordinar de inteligentă, neobişnuit de echilibrată şi cu adevărat frumoasă. E un roman realist în tradiţia lui Flaubert şi Stendhal – tot ce se petrece nu pare atât imaginat, cât predestinat.” (Zadie Smith)
„Un roman istoric captivant, o poveste de dragoste tulburătoare şi o epopee familială revelatoare.” (Jonathan Safran Foer)
Isabella Hammad, născută în 1991 la Londra, de origine palestiniană, este o tânără voce de o forţă remarcabilă în peisajul literar. Poveştile ei se desfăşoară deopotrivă în Orientul Mijlociu şi în Occident şi dezvăluie modul în care dezrădăcinarea, nostalgia şi pierderea locurilor şi oamenilor dragi se răsfrâng asupra familiilor şi generaţiilor. A primit numeroase premii – Plimpton Prize for Fiction (2018), O. Henry Prize (2019), Sue Kaufman Prize (2020), decernat de Academia Americană de Arte şi Litere, Betty Trask Award (2020) – şi burse de creaţie: Axinn Foundation Fellowship, acordată de New York University (2016), Gerald Freund Fellowship, acordată de MacDowell Colony (2017), Lannan Foundation Fellowship (2020). Romanul Parizianul a fost distins cu Palestine Book Award (2019) şi nominalizat la Edward Stanford Fiction Award (2019) şi Walter Scott Prize for Historical Fiction (2020).
Fragment
Trenul a ajuns la Poarta Damascului din Ierusalim puţin după prânz; Midhat a luat un taxi și a pornit spre nord. Văi albe, stâncoase, câmpiile împădurite din Ayn al‑Haramiya, terase de piatră de la care porneau în pantă lanuri de grâu pline de secerători. Vederea dealurilor a avut un efect ciudat asupra lui și a privit pe fereastra automobilului umbrele adânci pe care le aruncau, copleșit de o emoție puternică și neașteptată. Apoi s‑a zărit Nablusul, înconjurat de crânguri de măslini. Case albe, terase rotunde, minarete cu coroane în formă de ceapă. Mașina a încetinit în pantă. Midhat l‑a plătit pe șofer şi s‑a dat jos, inspirând mirosul de salvie.
— Habib alby! („Dragul meu!“)
— Teta! Teta! Doamne, ce mică te‑ai făcut!
— Și cât ai crescut tu! Ești așa de palid, ești bolnav? Yalla („Să mergem“) Teta, hai înăuntru!
— Tata e acasă?
— Te așteaptă. Înăuntru a simțit miros de ceapă, de sumac şi de încă ceva, izul specific, ca de var și mucegai, care i‑a trezit o amintire ce pălise în anii de nepăsare. O parte întreagă din mintea lui s‑a deşteptat. Forma ferestrelor de la bucătărie, cu un geam crăpat, farfuria aceea de argint de care nu‑și mai aducea aminte, dar pe care o recunoştea acum. Până și măsuțele din Damasc ale Laylei erau pline de ceva ce nu știa să numească, și toată lumina dantelată a dimineții strălucitoare cădea pe broderie. Trecutul ţâşnea din obiectele acelea.
Focul de grătar ardea. I‑au căzut ochii pe un tablou caligrafic familiar și, apropiindu‑se de divan, s‑a întrebat dacă cei ai casei aveau să‑l întâmpine, poate Um Jamil și Jamil, care locuiau la parter, sau alți vecini. Dar nu se vedea și nu se auzea nimeni. Apoi, de după un colț a apărut tatăl lui, îmbrăcat în costum, cu tarbush.
— Tată!
— Bine ai venit acasă.
Midhat s‑a întins să‑l îmbrăţişeze, dar la început Hagi Taher nu s‑a clintit. Totuşi, în timp ce Midhat lăsa brațele în jos, Taher a făcut un mic gest, parcă împotriva voinței sale, și i‑a îngăduit să‑l cuprindă, înclinând uşor capul şi închizând ochii. Îmbrățișarea a fost scurtă și rigidă.
— Hamdillah as‑salameh! Sper că ai călătorit bine. Acum trebuie să vorbim.
— Desigur!
— Stai jos aici. Bine. Uite. Trebuie să discutăm unele lucruri, să luăm niște hotărâri cât mai iute cu putință.
Apoi s‑a oprit, cantărindu‑l pe Midhat din priviri. Își ținea mâinile împreunate, iar cu degetul cel mare al unei mâini îşi scărpina dosul celeilalte mâini, încrețind pielea din jurul arătătorului.
— Mai întâi, înțeleg că un tânăr are o anumită libertate. Ar trebui să aibă o anumită libertate. Asta e, ya’ni, așa e normal. Totuși, Midhat, ideea mea a fost întotdeauna că vei petrece acești ani în Europa, cât timp turcii sunt în război, ca să obţii o educație europeană. Și după aceea, ideea mea a fost întotdeauna că o să te întorci acasă, în țara ta, ca un om educat și cu experiență, pregătit să continui pe calea urmată de strămoșii și de semenii tăi. O cale a onoarei, fhimet? Onoare și… stabilitate.
Hagi Taher folosea un amestec elevat de limbă clasică și dialect care îi suna ciudat lui Midhat. Tânjea după un pahar cu apă. Tatăl lui a continuat.
— Il‑mohim („Important“), nu te vei mai întoarce în Franța. Dacă încerci s‑o faci, îmi iau mâna de pe tine. Nu mai primești nici un ban, nici un sprijin, nimic. Înțelegi? Nu o să îngădui nici un fel de purtare rușinoasă. Midhat a rămas mut de uimire. Apoi a spus:
— Baba.
— Se pare că ți‑ai pierdut judecata.
— Dar ce am făcut?
— Sper doar, sper totuși că ai învățat cât de cât ce înseamnă să fii adult în acești cinci ani petrecuți în străinătate. Pentru care am plătit din buzunarul meu.
Isabella Hammad, „Parizianul”, Editura Polirom, anul publicării: 2022, nr. pagini: 608, traducere din limba engleză și note de Sînziana Dragoș
scrie un comentariu