nemira.ro

Guadalajara, cartea mea de debut, este o colecție de 22 de povestiri, cu o tematică diversă, dar cu un spațiu comun în care se desfășoară, prin spațiu înțelegând mai mult decât simpla delimitare geografică – un peisaj urban contemporan.

Editura Humanitas, anul apariţiei: 2018, nr. pagini: 2018

Asemenea unui fotograf care caută să surprindă instantanee de stradă, am încercat să exploatez detaliile mărunte ale vieții cotidiene, cele pe lângă care trecem fără a le băga în seamă și în care putem regăsi emoțiile, preocupările și stările oamenilor.

Povestirile pleacă de la întâmplări cotidiene care pot evolua spre situații limită, și au în mijlocul lor personaje aflate într-un echilibru instabil. Oameni normali, în aparență, a căror lume poate fi schimbată la cea mai mică perturbație din afară. Fie că sunt în căutarea iubirii, a respectului celorlalți sau a dreptății, personajele sunt dominate de temeri de singurătate, de eșec, de irelevanță și de moarte și răspund provocărilor cu melancolie și tristețe, fără a fi neapărat împăcate cu soarta, dar și cu un umor ușor absurd pe alocuri. Sunt despre oameni pentru care nimic nu e sigur, a căror viață se desfășoară în incertitudine, chiar și atunci când vine vorba de lucruri luate ca sigure de către noi toți, dominați de păreri de rău pentru lucrurile pe care le-au făcut.


Iulian Popa s-a născut la Brăila, pe 3 august 1972. A urmat cursurile Facultății de Fizică a Universității București. Ulterior, a terminat un doctorat în fizică la Universitatea din Stuttgart. A publicat mai multe articole și lucrări de specialitate pe parcursul stagiilor de cercetare din Germania și Statele Unite. A publicat proză scurtă în revista Iocan, precum și în Revista de povestiri și în Argos SF&FGuadalajara reprezintă debutul său în volum.


Poţi cumpăra cartea Guadalajara de la libhumanitas.ro.


O povestire din carte poate fi citită aici.

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here