După ciclul „Lupta mea”, cu care Karl Ove Knausgard a surprins lumea literară internaţională, scriitorul nordic propune cvartetul „Anotimpuri”, o enciclopedie personală despre lume, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută. Toate cărţile lui Karl Ove apar în limba română la Editura Litera, iar din „Anotimpuri” au fost publicate deja primele două cărţi, „Toamna” şi „Iarna”.

„Am vrut să fac ceva diferit faţă de Lupta mea”, a mărturisit scriitorul într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Guardian. „Am vrut să fiu mai degrabă obiectiv şi mai puţin introspectiv. Mi-am dorit ca aceste cărţi să fie despre lumea din afară. În ele abia dacă găseşti ceva despre psihologie sau despre tulburări interioare. Le-am dorit ceva mai vesele şi mai îndepărtate de tot ce ar putea fi asociat cu Lupta mea.”
Pentru publicaţia The Paris Review, Karl Ove a povestit de la ce a început totul legat de „Anotimpuri”:
„L-am început ca pe un proiect personal. Când o aşteptam pe fiica noastră, am vrut să scriu ceva pentru ea, un fel de jurnal sau de scrisoare, pe care ea să-l citească atunci când va creşte, despre cum arătau lucrurile din jurul ei atunci când s-a născut, cum era familia ei, care erau gândurile sau obiceiurile noastre. Cam în aceeaşi vreme, am semnat un angajament cu o revistă americană prin care trebuia să public un text scurt în fiecare ediţie timp de un an. Şi am ajuns să scriu despre 10 lucruri care mă făceau să cred că merită să trăieşti, apoi despre 10 lucruri care mă făceau să mă împuşc. Editorul a renunţat la proiect înainte să-i trimit textele, dar în acea formă incipientă textele mi s-au părut un început bun. Aşa că am continuat să scriu despre un subiect nou în fiecare zi, astfel că cele două proiecte, de la un punct încolo, au devenit unul singur.”
Se ştie că scriitorul transpune în cărţile sale foarte mult din ceea ce trăieşte în viaţa personală. Numele personajelor sale sunt chiar cele ale cunoscuţilor săi, chestiune păstrată şi în „Anotimpuri”. Totuşi, Karl Ove crede că „este vorba doar despre romane. Viaţa mea este foarte diferită şi include mult mai multe lucruri decât cele pe care le prind în cărţile mele. Dar sunt de acord că, atunci când ating coarda personală a cuiva, trebuie să suport consecinţele”.

„A avea un scriitor în familie este ca un blestem pentru acea familie”, mai spune Knausgard în interviul acordat publicaţiei The Guardian. „Personal, mă simt mai mult sau mai puţin vinovat atunci când scriu, mai ales că este vorba despre copiii mei acolo şi am responsabilitatea de a-i proteja. Cărţile acestea sunt şi un cadou pentru fiica mea. Poate va aprecia cadoul meu când va împlini 40 de ani. Eu, unul, nu i-am înţeles pe ai mei până pe la 40 de ani.” În acelaşi timp, pentru Paris Review, Knausgard a spus că „naşterea unui copil, care ocupă evident un loc central în orice familie, schimbă tenta oricărui proiect. Cum e şi aici, unde este clară nota de optimism. Ceea ce nu înseamnă că eu însumi sunt foarte optimist, pentru că nu e deloc aşa. Dar toate textele acestea sunt.”
Karl Ove Knausgard crede despre sine că nu a ştiut mult timp să se aprecieze corect. „Întotdeauna am crezut că sunt un om bun. De aceea am fost şocat să aud de la alţii că uneori pot fi nemilos sau neglijent sau lipsit de empatie. Tot timpul încerc să fiu cât mai bun. Nu-i o glumă, e purul adevăr. Scrisul este, pentru mine, o evadare, un loc în care mă simt liber. Când eram mai tânăr mă tot întrebam dacă pot fi un scriitor şi un tată bun. Acum, pentru mine, este mai important să fiu un tată bun.”
Găsiţi toate cărţile lui Karl Ove Knausgard pe site-ul Editurii Litera, pe libris.ro şi elefant.ro.
Anul viitor, tot la Editura Litera, va fi publicat romanul Un timp pentru toate de Karl Ove Knausgard.
- Poate dincolo e mai bine? – despre „În căutarea nefericirii” de Ioana Drăgan - 2 octombrie 2023
- Orice viaţă poate fi spusă în doar câteva rânduri – despre „Câine negru, porumbel rătăcitor” de Radu Găvan - 15 septembrie 2023
- Romanul unei întrebări: „Cine sunt eu?” – despre „Sunt şi copii în zigzag” de David Grossman - 20 august 2023