Ioana Florescu are 24 de ani şi este masterandă în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice a SNSPA în București. A publicat poezii în EgoPHobia, revista Euphorion, omiedesemne, revista Echinox, Literomania, revista Ficțiunea, iar în timpul liber scrie despre cultură bucureșteană în cadrul Jurnalului de Sâmbătă.
***
familia care trăiește în mine e un parazit
care mă stoarce de puteri cu fiecare cuvânt și sfat nesolicitat
lipitoarea care nu se satură niciodată de mine.
legăturile de sânge
îmi iau de la gură
în loc să îmi dea de mâncare
când nu uită că exist.
de tine s-au lepădat toate rudele
și te sună ocazional de sărbători
din obligație morală față de
copilul răposatului
care s-a lepădat de provincie, de tradiții, de morți și de renume.
îmi pare rău, tată
că nu am mai fost pe la tine
mereu sunt pe fugă și nu te mai prind
aș fi vrut să-ți vorbesc
ca să știi că nu îndrăznesc să uit
durerile pe care le simt în lipsa ta.
pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești
și totuși, mortul a ajuns în groapă demult
și în memoria sa aruncați cu noroi
în mine și în tot ce se poate.
cuibul de viespi nu te mai atinge
și știu că nu te-a iubit niciodată
dar m-ai lăsat singură cu ei
și sunt lăsată pradă unor înțepături
la care acum ești imun.
parazitul încă mă consumă
coabitez cu dușmanul
deși el mă aruncă din mașină
la marginea orașului
și eu trebuie să învăț drumul spre casă.
soarta nu a fost niciodată de partea mea.
deadbeat
aseară am plecat de la microfon plângând
dar nu plângându-mi de milă
boo fucking hoo
mai pune și tu mâna să scrii chestii fericite
la vecini e război, inflația scumpește tot
din fericire nu și chiria mea de 70 m2
marked safe from the cost of living, for now.
sad poetry only breeds melancholia and depression
și totuși fericirea mea crește exponențial când sunt cât mai departe de tine posibil
vreau informații inutile pentru întrebări pe care nu ți le voi pune
și azi trag să reconstruiesc ce am pierdut din mine
investind tot într-o casă fără viitor.
home is sweeter when you’re not here
și Valentine’s Day e o altă sărbătoare overrated,
din care nu câștig nimic
și pierd tot mai mulți bani
măcar azi sunt împăcată
că nu celebrez nimic.
cornul imprudenței
nu știu să stau locului aproape niciodată
sunt atâtea locuri în care vreau să ajung
simt foame, somn și sete
pot să fac tot și să nu fie îndeajuns.
fac 10.000 de pași pe zi din colț în colț
și pe unde mă mai poartă corpul
pentru extra serotonină
observ tot ce mă înconjoară
și ce ar fi viața fără:
biserici, bănci, case de pariuri și farmacii
în ordine aleatorie, după nevoile fiecăruia.
cerem împrumuturi pentru lucruri peste posibilitățile noastre financiare
ca să impresionăm oameni de care nu ne pasă
do the products we consume actually consume us?
nu mergem la doctor decât pentru urgențe și practicăm self-medication
că farmaciile sunt la tot pasul și noi știm mai bine
când inflația e mare
e jeg prin spitale și dacă vrem sănătate de calitate
apelăm la clinici private.
mergem cu speranță să băgăm la pariuri
că poate dă norocul peste noi
și renunțăm la viața de bugetar
când de fapt nu e nimic altceva decât un joc de noroc
o patimă a adicției
în care mai mult ne afundăm.
semnul crucii când treci pe lângă biserică
a devenit convenția socială din autobuze
și Dumnezeu nu există
decât atunci când avem cea mai mare nevoie de un miracol.
scrie un comentariu