Mă numesc Irina Francisca Ion și am absolvit în 2021 Facultatea de Automatică și Calculatoare UPB. Nu mi-am mai publicat nicăieri lucrările până acum, dar m-am alăturat recent Cenaclului Visceral și treaba asta m-a motivat să încerc.
Autoportret
Tot ce-mi amintesc din viața mea
e că nimeni nu știa exact să spună
dacă semăn mai mult cu mama
sau cu tata.
Am învățat de mică să mint
ca un pui de hienă nou născut
Primeam caramele de la mătuși care miroseau a
blană de urs, naftalină și carmol
doar pentru că păream timidă și prostuță
Voiam ca profa de religie să fie mama mea
așa că am mințit-o că există Dumnezeu
mi-au mestecat atâția în creier cu un forceps
mă scurg prin crăpături
de-aia îmi simt eu mușchii lipiți
pe oase ca un costum de scafandru prea
strâmt.
Uneori când adorm visez
degetele de la picioarele altcuiva pe
degetele mele
ca niște mănuși mici de carne
lăsate la uscat pe calorifer
le simt interiorul călduț și cleios
mă gândesc la cum fac sex oamenii din autobuz
tot călduț și cleios
într-o masă amorfă de globule și negi împrăștiate
pe jos și sub scaune
mă apucă iar plânsul când mă gândesc
la papagalii din bâlci care ghicesc viitorul pe post-its
pe-al meu scria
„mâinile tăiate nu se mai întorc niciodată acasă”
nici celelalte mâini
nu se mai întorc
La târg un bătrân a vrut să-mi cumpere ceva frumos
doar dacă era ziua mea
I-am spus că e
e ziua în care joc scaunele muzicale
regula e să scoți un scaun pentru fiecare dată
când te-ai simțit singur pe lume
La târg un bătrân ne-a întrebat
„Ce damblale aveți, măi, copii?
Toți avem câte una
Eu, de exemplu, le am pe toate”
Damblaua mea e că
am obosit
să mă rașchetez de pe toți pereții
să-mi simt inima ca un pui la rotisor
m-aș autosabota pentru un gram de inspirație
simt că n-am fost niciodată sinceră
am scris vreo 3 poeme și după am plâns mult
am încercat să scap de corpurile astea din mine
de frânghiile astea din mine
am ars orașe
am dormit în bălți
am locuit în alte femei
totul ca să simt gâlmele din piele cum ies
și să rămân a mea.
am rămas
sper să ne întâlnim undeva la capătul incendiului
până când aerul începe să miroasă a maci sălbatici
și nimic nu mai contează pe lume
ca-ntr-o romanță ieftină ne ascundem în beciuri
scriem poezie proastă
și adormim în frig
e liniște aici războiul e altundeva
doar pe geamul deschis se aude
departe pe câmpul de maci
cum îmi sfârâie neuronii împinși
pe țeava de tun.
Săptămâna italiană
Femeia fără oase
cară în plasa de Lidl
un șobolan mort
și revista Sudoku pentru avansați.
Conduce-un autobuz cu numere de Bulgaria
e parcată de azi-noapte
pe fundul unui lac.
ne pregătim de excursie
ne pregătim de război
ne pregătim, bunicule, nu te grăbi
te-ai închis în cavou deja de câțiva ani
de când te-ai născut bătrân
legat de mâini și de picioare în camera de-alături
toți am uitat dacă aveai sau care ochi era de sticlă.
Am venit să facem curat
să-ți pui viața în plasa asta de Lidl
Plecăm în excursie, să-ți iei cămașa de noapte
Pastila de gât crema de coate
Reportofonul să-nregistrezi poezii
și costumul de nuntă –
îți stă bine în el, să nu-l mai dai jos niciodată.
Dar ce facem cu tata, bunicule
viața lui e prea mare n-o cuprindem în plase
Viața lui e la mine-n telefon – un ultim mesaj
„vorbim mai încolo
acum îmi e rău
scade oxigenul”
și el e-n asfalt
Viața lui e pe scenă, visa să fie actor
visa să fie pilot poet mecanic de tren
la liceu într-o piesă l-a jucat pe Ulise
și el e-n betonul din scenă
Viața lui e la Radio în cămin ’76
ascultă CC Catch, face bișniță cu blugi
prăjește felii groase de parizer pe reșou
și el e sub Piața Revoluției
Viața lui, ce facem, bunicule,
cu viețile astea insuportabil de mari?
Care nu se absorb de la sine
Care ne lasă în urmă parola de Filelist
pete de vin pe perdea facturi neplătite la Digi
buletine tăiate la colțuri un loc lipsă un loc mereu
și se duc în mulțime
încet
în lacuri și puțuri
înot
în pizda mă-sii
în orice altceva
înapoi
îngrășământ
în mine.
În tine bunicule n-a mai rămas nimic
decât tăcerea asta dintre două morți și-absurdul de-a fi
Hai pune-ți paltonul, mergem în excursie
Dacă plecăm acum, prindem locuri în față.
Femeia fără oase
ne cară pe toți
în drum legănat
să-nvățăm să înotam
șobolanul e cald
miroase a acru
miroase a seara
în care inimile noastre s-au simțit
grele ca atârnând într-o
pungă de plastic.
How I love being a woman
Când ne-am născut
durerea era deja în noi
ca un mic buzunar secret cusut în uter
cu Ață Roșie
Am dat-o zestre de la una la alta
într-o ladă grea de stejar
roasă la colțuri lada miroase
A Vechi și Stătut
a cearșaf sângeriu agățat pe sârma de rufe
Miroase a Rușine
să-ți fie că te-ai îngrășat
Nu se mai uită nici dracu la tine
Miroase a Frică
la masa de Crăciun înfigi furculița
într-un platou cu ochi vineți
pe pat de salată
Miroase a Mama
l-a iertat pe tata când a plecat
m-a mințit c-a zburat la Paris
de-acolo am eu frică de avioane
și de brânza cu mucegai
Mai miroase a Vină
care nu poate să fie decât a mea
eu mi-am cerut-o
eu am tăcut
eu am primit lada și-n loc s-o tai cu toporul
Mi-am făcut patul în ea
Suntem trei generații
Eu mama bunica am moștenit gastrita
Nu
Am moștenit privirile bărbaților
Palmele lor
„Nu ești bună de nimic”-uri
Am moștenit o greață
Un stomac pe care cresc solzi
Un corp care se rupe și se transformă
încet încet în
Scut
Durerea lor se împletește cu durerea mea
într-o coadă groasă de cal
într-un pas grăbit la 11 noaptea
pe un pat de spital fără anestezie
Doare?
Asistenta mă întreabă plictisită
în colțul camerei toporul râde înfundat
Doare încă dar nu
Mai Doare
Deloc
scrie un comentariu