Miruna Romanciuc are 26 de ani, este medic rezident și scrie poezie de 3 ani. A publicat poeme în reviste online și în format fizic printre care: Noise Poetry, Parnas XXI, Revista de povestiri, Euphorion, Echinox, O mie de semne, Opt motive, revista Monitorul de Poezie, Șangri-La Artistic Ground – secțiune Noncanon, Tuș Zine, Steaua, Planeta Babel, Axis Libri la rubrica „Jurnal Poetic”, revista Golan, Literomania, Museum of intimacy și pe blogul Ramonei Boldizsar. A citit poeme la ediția a doua din Saloanele Literare Familia, la invitația lui Mircea Dan Duță, iar unele dintre ele sunt disponibile în Peru și Columbia, publicate în revistele Kametsa, respectiv Noche Laberinto. A participat la ediția a 3-a a Festivalului de Poezie Alba Iulia Stand-Up Poetry, moderat de Marcel Vișa, unde a susținut prima lectură publică, iar cea de-a doua a fost în cadrul festivalului Ecosistem, organizat de Shangri-La Artistic Ground. Câteva dintre poemele sale se găsesc în cadrul antologiei Generația O Mie de Semne – 59 de poeți apăruți la „Poșta redacției”, coordonată de Gelu Diaconu, CDPL, 2022, iar din decembrie scrie recenzii pentru citestema.ro, ca parte a echipei Kooperativa Poetică.
E important să țină cineva cu tine
tăcerea.
E important să fie în tensiune. Cuvintele
care cad peste ea să ricoșeze
și să ne taie urechile.
Cu toate astea, cele mai bune lucruri care
mi s-ar fi putut întâmpla m-au privit în ochi
și au mers mai departe.
E ianuarie. Bucureștiul fixat cu pixeli
reci în telefon, la care să mă întorc
în lunile de vară pentru răcoare organică.
E ianuarie. Ai venit acasă rupt de oboseală
după 24 de ore de muncă. Lucrurile
au îmbătrânit lângă mine foarte repede.
Am vrut să te îmbrățișez cât mai mult.
Ai vrut să dormi cât mai repede.
Și am înțeles.
Ce bine e să nu mai iei
lucrurile astea personal. Îmi pun cafea.
Mă uit în ochii pisicilor de pe stradă.
Țin celălalt capăt al tăcerii.
*
îmi mișc iarna ca pe o mână
cu care dau la o parte tot
ce e ținut aici cu forța
moartea e blândă azi în celule
mai durează până își va face corp
din corpul meu. mă trezesc iar
bat ritmic în dimineața asta târzie –
un piept din ceață și frig
îmi strâng picioarele sub mine
din nepotriviri mâloase și număr
impulsuri domesticite ca pe niște bancnote
cu care să cumpăr liniște
⁂
Griji din argint care opresc
creșterea bacteriană
în răni.
Vino – aici e un râu în care
poți să speli organele externe
ale răbdării.
Liniște – auzi furia cum face
mereu o crustă
pe care s-o ronțăi seara
înainte să dispari.
⁂
apăs cu coatele pe tot
ce s-ar mai putea
spune cineva să-mi vândă urechile
și să-mi aducă reversibilitate cash
până atunci stau complet nemișcată
în corpul ăsta transpirat după sport
îmi imaginez procedura prin care
transform un organ
în autosuficiență liniștea
încape la limită în zăpada întinsă sub soare
în frigul de pe față mă așez lângă ea
strat cu strat
scrie un comentariu