la prima lectură poezie

La prima lectură: poeme de Nicoleta Munteanu

scris de citestema.ro

Nicoleta Munteanu (n. 1998, Buzău) este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea Transilvania din Brașov, specializarea Română-Engleză și a unui masterat în Inovare culturală, în cadrul aceleiași facultăți. 

Lucrarea sa de disertație a reprezentat și volumul de debut în poezia contemporană, intitulat Astronimic (Editura Bestseller, 2022). Volumul surprinde o suită de teme: maturizarea forțată, abuzul în relație, tema abandonului, codependența emoțională și relația mamă-fiică. 

De asemenea, a publicat în reviste și platforme dedicate poeziei, precum Critic Arad, Noise Poetry, Spații Culturale, Kryton (Spania), eCreator, Poezia de Duminică şi O mie de semne.

Totodată, face parte din antologia „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare” (Editura Cartex, 2024), coordonator Marian Mihai. 


mi-e scârbă de gândurile mele

de tot ce-ai vrut să-mi spui

& n-ai mai apucat

unele cuvinte rămân dârele de rușine

din genunchii copilului din mine


suflă, mamă, deasupra juliturii mele

suflă, mamă, căci rana mă ustură

culege din pielea mea pietricelele înfipte

suflă, mamă, cu durere pentru ce ai crescut


mi-e scârbă de pâinea mucegăită neasumată & veche

Dumnezeu plânge-n palme după ea

plânge cu sânge și cuie

tu devii

emoția scursă din tavan până la dulapul cu pâine

nu mă ating de nicio glumă făcută

nimic din ce se poate șterge nu îmi aparține

prieteniile sunt pentru cei care au răbdare să asculte

eu nu mai pot asculta nimic

râsul înfundat al copilului din dulapul cu pâine

mă face să cred că, într-adevăr, nu

tu mă strigi pe un nume care nu e al meu

și despre care nu știi nimic


stângăcia cuvintelor tale

nu e decât o parte

din pâinea arsă a lui Dumnezeu

care se coace prea mult

în pântecul fragil al conștiinței

& se naște prin găurile din palmele mele


Dumnezeu încă plânge cu sânge și cuie


când vei strânge pământul în mâini

când vei merge la supermarket după pâine

când te vei lovi de alți oameni la fel de pierduți

vei înțelege

că dezamăgirile cele mai mari vin din cuvinte

cuvântul din noi

& noi din toate

din pâine și lut

minciuni și cuie

n-a mai rămas nimic

de făcut prin casă

(acum totul e pus în ordine

liniștea e unde trebuie să fie)

încep să te ascult și simt nevoia să te întrerup constant

prieteniile sunt pentru cei care au răbdare să asculte

eu nu mai pot asculta nimic

iubirea pentru înțelepciune începe să mă obosească

atunci când refuză existența unei sticle de apă

atunci când refuză existența unor sfârșituri mai blânde

atunci când nici măcar nu pot duce un poem până la capăt

atât de mult doare

spațiul dintre două singurătăți

atât de mult mă dor

oboseala, foamea & scrisul


suflă, mamă, deasupra inimii mele

suflă, mamă, și mai crește-mă o dată

*

de fiecare dată

când îți vorbesc

mă duc mai jos

în timpul meu

devin copil

nu pot să te ating

nici măcar cu gândul

mi-aș vulgariza

propriul contur

al existenței

ar trebui să te văd

măcar o dată

întâmplător în supermarket

ca să știu că ești și tu lut

să te văd plângând

îmbătrânind


îmi împletești cuvintele

în vraja poemelor 

nu exiști

nu exiști

nu exiști

nu

Exiști

x

i

ș

t

i

ca un puzzle necompletat

ca un rebus

cuvântul-cheie

e numele tău

mai trebuie doar

să-ți descifrez începuturile

te scrii ca o nebună

cu vocea mea

viciul posesiunii

îți dă dreptul să folosești

cuvinte străine

ca blestem pentru

tot ce-am vrut să spun

& n-am mai apucat

malaxorul poetului

sfărâmă orice urmă

a prezenței tale

exiști

nu exiști

exiști

nu

nu?

nu.

Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!)

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu