Péter Demény s-a născut la 24 iulie 1972 la Cluj. Studii la secţia maghiară-română a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai. Licenţă în 1995, masterat în 1997. Și-a dat doctoratul în 2014 cu o lucrare despre poezia lui Zsófia Balla. În prezent, este redactorul-șef al revistei literare Matca. A publicat numeroase cărți atât în maghiară, cât și în română, dar a și tradus cărți din română în maghiară.
Vântul
Știi chestia aia care
tremură și cântă
când bate vântul?
Așa sunt și eu:
influențat de gesturile tale,
de șoaptele tale,
de zâmbetul tău,
de ființa ta care mă cuprinde mereu.
Dac-aș fi vapor, ai fi marea,
dac-aș fi marea, ai fi malul,
dac-aș fi floare, ai fi soarele,
dac-aș fi pământ, ai fi cerul.
Mă formezi ca pe-un lut îndrăgostit,
nici nu mai am forma mea proprie:
mi-e dor mereu de mâinile tale, vânticelul meu drag.
Regatul sălbatic
Sense and sensibility –
ăsta e titlul pe care ți l-aș da,
regina mea frumoasă.
Ești ca fluviul: nu-l vezi tot,
ți se pare doar,
vezi numai o parte din el,
câteva valuri trec prin ochii tăi și zici:
vai, ce fluviu frumos!,
când el e și în Viena, și în Marea Neagră.
Așa ești și tu,
mereu bună și pasională,
mereu zână și zânatică,
mereu inteligentă și vulnerabilă
– ești ca un mister blând,
dragostea mea, nu te pot înțelege, doar iubi.
Dacă îţi place site-ul citestema.ro (Citeşte-mă! / Citeşte, mă!):
scrie un comentariu