Cosmin Leucuța intră timpuriu în librării cu un bildungsroman, Laptele negru al mamei, câștigător al primului concurs de debut literar organizat de Editura Adenium în 2013. Își va exersa mâna patru ani mai târziu cu volumul de proză scurtă Numele altora (CDPL, 2017), păstrând ulterior constantă alternanța roman-proză scurtă odată cu volumele Hoodoo (roman, Polirom, 2018), Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii (proză scurtă, CDPL, 2020), Cerul ca oțelul (roman, Humanitas, 2022).
Așa încât cel mai recent volum publicat anul acesta la Humanitas devine lesne de intuit în alcătuirea lui, păstrând totodată la aceeași intensitate inconfundabilul stil narativ Leucuța. Opt proze scurte alcătuiesc osatura volumului Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni.
De regulă, volumele de proză scurtă adună texte scrise de autor în răstimpuri și eventual ca exerciții de scriere creativă, ca solfegii de întreținere stilistică. Nu este și cazul acestui volum atent construit, care dezvoltă interesante simetrii între texte. De reținut aici că cele opt povestiri reconstituie în formă brută un soi de portret-robot al unui personaj care se mișcă permanent pe lângă noi și pe care îl numim stângaci realitate.
Odată intrat în lumea Leucuța, lași afară orice fel de lejeritate a vieții. În Lumea asta plină de minciuni nu e loc de superficialitate. Orice zâmbet se transformă într-o mină serioasă; tot ce ar putea părea facil devine grav.
„...de cele mai multe ori trebuia să ne mulțumim cu poveștile nerealiste pe care ni le spuneau cei mai mari a doua zi. Despre ce și cât au băut, câți bani au spart, ce muzică a bubuit, ce au futut. Știam că multe erau vrăjeli, mă rog, nu știam, nu puteam ști, dar bănuiam în sufletul nostru că paradisul nu putea fi atât de aproape și noi să nu-l putem atinge, ar fi fost crud și necinstit, dar tăceam și le savuram, uneori cu gurile căscate, și cred că ideea de a spune minciuni în halul ăla, de a părea zei în fața unor fraieri neștiutori ne făcea să absorbim toate tehnicile și chichițele narative folosite de cei mari pentru a crea starea aceea de tensiune și expectativă ca bureții uscați de sete.”
De pildă, împerecheate, primul și ultimul text – Adela, respectiv Zdrobit: o biografie în viu grai a unei tragedii moderne, două povești grele, provocatoare – configurează spațiul circular al volumului. Personajele lor sunt copii pentru care vina se amestecă cu inocența, viața cu moartea, normalitatea cu suferința.
În Adela, fetița fragilă pentru care realitatea exterioară este crudă și total neofertantă este un personaj numai bun de compătimit, de care nimeni nu are nici cea mai elementară grijă, nici măcar părinții ei separați, preocupați amândoi doar să-și anestezieze viețile cu alcool. Dincolo de aceasta însă, copila se dovedește capabilă să își croiască singură o altă realitate, a cărei eroină devine rapid datorită admirației de care se bucură din partea celorlalți puști. Nici măcar sfârșitul ei absurd nu poate șterge din realitate amprenta unei Adele memorabile, care confirmă că inocența are personalitatea ei.
În ultimă instanță, Biografia în viu grai care închide volumul construiește și ea o amprentă zdrobitoare a inocenței. Un caz ieșit din tipare, o tragedie greu de gestionat, răstoarnă toate datele cunoscute ale realității. Normalitatea care funcționează de obicei ca sistem de referință pentru oamenii maturi își pierde osatura, se înmoaie și curge printre degetele oricărei justiții morale. Actorii crimei, victima (în vârstă de 2 ani), dar și cei doi călăi (de 11 ani fiecare), sunt doar niște copii cât se poate de normali. Și toți copiii au părinți la fel de normali. Și cazul, normal, se cere instrumentat de specialiști. Dar instrumentele trebuie să fie adaptate la anormalitatea faptelor. Așadar, o întreagă comunitate își triază normele etice, își dărâmă principii, își construiește prejudecăți. După care legi morale s-ar putea instrumenta oare inocența? Binele și răul se lichefiază în creuzetul întâmplărilor, își amestecă densitățile și iau forma vasului acestei realități în care se coagulează fiecare poveste în parte.
Alte două povestiri instrumentează realitatea prin anamneză. Leucuța dovedește astfel în texte precum De vorbă cu Petronela sau Omul roș o neașteptată capacitate de a gestiona valențele dialogului în economia textului. Discuția dintre personaje își dovedește rolul terapeutic, devenind o formă de instrumentare a realității. Conversația prolifică ocupă tot spațiul prozei, reușind să metabolizeze vieți, destine, istorii personale, să configureze drumuri adiacente în sens maieutic, să moșească adevăruri ascunse, secrete, eșecuri mocnite să iasă la suprafață. Deși folosit uneori exclusiv, ca în cazul acestor două povestiri, dialogul poate suplini în proza lui Cosmin Leucuța funcția tuturor celorlalte componente narative, dând naștere unor texte complete.
Un alt ingredient, stranietatea, strecurată gradual în realitatea unor vieți oarecare, împerechează în volum alte două proze interesante care mizează inițial pe aceeași normalitate. În plină sănătate aparentă, un Cadillac al groazei se plimbă totuși nestingherit prin deșertul instinctelor noastre primitive. Genetic suntem construiți din frici, fricile activează în noi instincte primare, iar reacția care primează, supraviețuirea, înseamnă în ultimă instanță „ucide ca să trăiești”.
A fost al mamei mele transcrie în volum drumul de la frică la crimă. Textul provoacă, desigur. Îl poți citi în cheie distorsionată, ca pe un thriller simpatic, dar îți poate deschide hipnotic și ochiul interior, devenind o anamneză halucinantă a paranoiei umane, cu circumstanțe atenuante.
Același ingredient este folosit de Leucuța și în Prăjitură, un text în care realitatea distorsionează asemeni unui neon defect, pâlpâind intermitent între farsă și nebunie. Inițial cineva (nu aflăm cine) se joacă gratuit cu Alex, contabilul care, ajuns la birou, constată că mouse-ul laptopului e de fapt o prăjitură din pandișpan însiropat. Ce-i drept, una foarte reușită, cu toate detaliile aferente construite fidel din marțipan. Apoi mersul poveștii devine rapid o glumă proastă în care mimeticul marțipan ajunge să acopere din ce în ce mai multe bucăți de realitate. Personajul află la serviciu despre colegii care făcuseră un curs interesant de măiestrie artizanală, apoi acasă chiar despre soția lui, Laura, încât existența îi devine brusc un galantar cu cofeturi. Realitatea se înmoaie asemeni unui blat pufos, însiropat, în care Alex se afundă.
„A deschis frigiderul și a privit înăuntru, dar pofta de mâncare îi dispăruse. Era dezorientat. De ce îi făceau asta? Asta era lumea lui acum? Și Laura? S-a îmbrăcat și și-a luat ceasul de pe măsuța de cafea. L-a montat la încheietură și apoi l-a privit. Ora era... tot șapte fix. A privit cu atenție cadranul: era din marțipan. L-a smuls de la încheietură și l-a aruncat cu atâta forță în ecranul plat de pe perete, încât a rămas lipit acolo până a doua zi.”
Nimic nu poate ascunde în acest volum carnea crudă a realității. Personajele pare că își iau viața în serios, îi citești ușor cum participă implicați, cum se străduiesc să facă tot ce le stă în putință pentru a fi prezenți în propria viață. Lumile lor se configurează autentic din evenimente trăite conștient, interogativ și introspectiv. Numai că granița dintre bine și rău apare înfricoșător de fragilă spre inexistentă, iar tăvălugul realității conduce inevitabil la dezastre. Căci realitatea necosmetizată este un lung șir de adevăruri care dor. Iar povestirile lui Leucuța zdrobesc, dor, dezghioacă realitatea și ne provoacă să privim poate pentru ultima dată o lume plină de minciuni în care cu certitudine am crezut cu toții. Pentru că, vorba unui personaj din carte, minciuna face planeta să se învârtă. Ei bine, Cosmin Leucuța reușește să ne oprească planeta în loc și să ne țină aerul în plămâni. Și ne provoacă. Dincolo de bine sau rău, să fim autentici.
Cosmin Leucuţa, Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni, Editura Humanitas, anul publicării: 2024, nr. pagini: 168
Cartea poate fi cumpărată şi de la: libris.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro. Cumpărând cărţi prin aceste linkuri, citestema.ro primeşte un mic comision care ajută la gestionarea site-ului, fără ca preţul plătit de dumneavoastră să se modifice. Vă mulţumim!
Dacă doriţi să susţineţi şi altfel site-ul, click pe codul QR sau scan:
Fotografie reprezentativă: Magnus Jonasson / Unsplash (detaliu)
scrie un comentariu