litera.ro

O familie care a sfidat destinul. O familie care a învins. O familie care a ajuns legendară. Romanul Leii Siciliei, de Stefania Auci, povestea fascinantei familii Florio din Sicilia, apare la editura Nemira, în colecția Babel. 

Romanul care a cucerit lumea, în curs de traducere în 22 de țări, un adevărat fenomen în Italia în 2019, este prima parte dintr-o trilogie dedicată ascensiunii spectaculoase a familiei Florio în Palermo, o saga de familie plină de pasiune mediteraneană.

Din momentul în care ajunge la Palermo, în 1799, familia Florio nu se mai uită înapoi și decide să ajungă deasupra tuturor, cât mai bogată și cât mai puternică. Și reușește: în scurt timp, ambițioși și motivați, frații Paolo și Ignazio își transformă prăvălia de condimente în cea mai bună din oraș, apoi încep să cumpere case și terenuri de la nobilii din Palermo și își pornesc propria companie de navigație. Iar când Vincenzo, fiul lui Paolo, preia conducerea familiei, ascensiunea continuă grație unui vin de calitate inferioară care se transformă într-un nectar regesc.

Totuși, pentru oamenii din Palermo, ei rămân niște „străini“, al căror sânge „pute de sudoare“.

Bărbați excepționali, dar fragili, cei din familia Florio au nevoie de femei excepționale: femei ca Giuseppina, care sacrifică totul, sau Giulia, tânăra milaneză care intră tumultuos în viața lui Vincenzo.


Fragment

Trăsura oprită în fața prăvăliei de mirodenii Florio a blocat cu totul traficul de pe via dei Materassai. Locul de trecere e atât de strâmt, încât cu greu se poate strecura cineva pe acolo. În aer, primele rândunele și o mireasmă proaspătă de iarbă, întrepătrunsă când și când de damful dulce al puținelor flori care au îndrăznit să-și arate fața soarelui.

În interior, Michele tocmai servește un client – un meșter artizan venit să se aprovizioneze cu pigmenți de culoare și miniu de plumb. Ceva mai într-o parte, Ignazio este cu totul dedicat unei vizitatoare.

O aristocrată. O damă cu trăsături frumoase, înfășurată într-o mantie cu bordură din blană de vulpe – numai bună pentru a se proteja de frigul nemilos de martie. Pielea femeii dezvăluie totuși câțiva ani în plus, îndemânatic mascați cu un strat gros de pudră. Ignazio schițează un zâmbet, continuând să zdrobească în mojar amestecul de pelin, anason stelat și frăsinel. Prezența sa la tejghea a devenit o raritate în ultima vreme.

Din 1803, când au rupt legăturile cu familia Barbaro, afacerea fraților Florio a mers cu toate pânzele sus. Acum au legături strânse cu renumiți negustori napoletani și englezi, devenind ei înșiși furnizori angro de marfă. Și-au câștigat încrederea tuturor, având tot interesul să mențină raporturi bune cu sicilienii, din moment ce restul Italiei se afla sub controlul absolut al francezilor. Cu câteva luni în urmă, Napoleon cucerise Regatul Neapolelui, Bourbonii refugiindu-se cu coada între picioare în Sicilia, unde se puseseră sub protecția englezilor. Înfrângerea fusese catastrofală. Așa se face că Palermo a rămas unul dintre puținele porturi eliberate de influența lui Napoleon, o piață de schimb foarte prețioasă pentru coaliția anti franceză.

Ignazio se ocupă acum în primul rând de administrarea afacerii și de gestiunea financiară. Cu toate acestea, pentru anumiți clienți mai speciali, nu se ferește să revină la tejghea.

– Vizitele acestea la magazinul Domniilor Voastre sunt atât de… exotice! O mulțime de arome din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Apropo, unde este don Paolo?

– Fratele meu trebuie să se întoarcă dintr-o clipă într-alta. În momentul în care a zărit trăsura Domniei Voastre pe uliță, s-a gândit că veți fi cu siguranță interesată de un anumit obiect, despre care ați discutat la ultima vizită cu care ne-ați onorat.

Privirea femeii devine brusc foarte interesată.

– Ați adus ambră, nu-i așa?

Ignazio încuviințează din cap, continuând să piseze plantele în mojar.

– Ambră de Marea Baltică, de cea mai înaltă puritate. Este adusă tocmai din stepele Asiei, gata granulată.

Un scârțâit de balamale.

– Doamnă, își prezintă omagiile Paolo Florio, făcând o plecăciune elegantă. Apoi, așezând pe tejghea un sipet din lemn prețios și fildeș: să-mi scuzați întârzierea, însă tocmai pentru Domnia Voastră mi-am făcut de lucru.

Femeia își întinde instinctiv gâtul în direcția lui.

– Așadar?

– După cum vedeți, chiar și sipetul în sine este o adevărată bijuterie, însă n-are nicio valoare în comparație cu conținutul său, spune Paolo, deschizând sipetul și lăsând să se reverse sclipiri aurii pe tejghea. Priviți-o! Nu-i așa că-i o minunăție? Ca să nu mai spun că este exact ce vă trebuie: poate nu știați, dar ambra alină problemele cu stomacul și conservă energia corpului…

– Chiar așa? se miră dama, atingând micuțele sfere. Își retrage brusc mâna, exclamând surprinsă: sunt calde!

– Pentru că ambra nu e o piatră, ci o rășină. Se spune că lumina ei păstrează însăși scânteia vieții. Dați-mi voie însă acum să… spune Paolo aplecându-se spre ea și întinzându-i colierul. Hai, curaj, probați-l!

Rochia femeii pare să se aprindă de la miile de reflexii luminoase. Atinge colierul cu evlavie, îl admiră. Uimirii îi ia locul dorința nestăvilită. Hotărârea a fost luată deja.

– Cât?

Paolo se încruntă, mimând o atitudine reticentă. Într-un târziu, îi murmură la ureche prețul. Gura femeii se încrețește brusc, iar chipul i se ofilește. (…)

Femeia însă nu-l mai ascultă. Ochii pur și simplu I s-au umplut de licăririle luminoase ale mărgelelor de ambră. Scoate un suspin dramatic.

– Bine, fie! Vă las un acont și o scrisoare de angajament de plată. Va trece soțul meu pe aici ca să achite diferența.

Ignazio își ascunde dezaprobarea în spatele unui acces de tuse.

Iar angajamente de plată, alți bani plătiți în rate. Unii aristocrați sicilieni sunt bogați doar cu numele și titlurile, care, de fapt, nu valorează nici măcar cât tăblițele de piatră pe care le sunt sculptate blazoanele.

În schimb, fratele său nici nu clipește:

– Iar eu voi fi aici să-l întâmpin.

Și dispare în odaia din spate, să aducă hârtie de scris și călimara. În schimb, Ignazio răstoarnă amestecul de ierburi mărunțite într-un flacon cu alcool și agită compoziția cu ajutorul unei baghete din sticlă. Apoi o cheamă pe slujnica damei.

– Ia aminte! Tonifiantul acesta trebuie să se odihnească la loc întunecat opt zile. Apoi, după ce strecori lichidul, îi servești stăpânei tale în fiecare seară câte un păhărel. Înțelesu-m-ai?

Femeia încuviințează, mormăind un caciettu care-I dezvăluie originile campaniene. Ignazio sigilează dopul, învelind apoi flaconul într-o pânză de culoare închisă și înmânându-i-l slujnicei, în vreme ce stăpâna acesteia semna angajamentul de plată.


Stefania Auci, născută în 1974 la Trapani, este profesoară la Palermo și scrie pentru bloguri literare și alte publicații online. Este autoarea a două romane de mare succes, Fiore di Scozia (2011) și La Rosa Bianca (2012), precum și a romanului istoric Florence, publicat în 2015. Romanul Leii Siciliei, dedicat familiei Florio, a fost bestseller în anul 2019 în Italia.

Credit foto scriitoare: Yuma Martellanz

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here