O surpriză plăcută romanul „Dorinţă” al lui Richard Flanagan, tazmanianul care m-a încântat cu „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”. De altfel, „Dorinţă” este romanul pe care Flanagan l-a publicat înainte de „O cale îngustă…”, este mai scurt şi oarecum mai puţin complex – deşi aici e de comentat.
Dacă al doilea este rodul a vreo 12 ani de muncă şi îi este dedicat tatălui scriitorului, supravieţuitor al dramei militarilor australieni prizonieri de război ai trupelor japoneze, primul aduce în prim-plan o tragedie care a tentat mulţi scriitori, ba mai nou chiar şi regizori: expediţia lui Sir John Franklin, ofiţer în Marina Regală britanică, cu Terror şi Erebus, două vase care au dispărut în Oceanul Arctic la mijlocul secolului XIX.
Povestea acestei expediţii, ficţionalizată de scriitorul Dan Simmons în romanul The Terror, a fost sursa unei miniserii extraordinare pe care am urmărit-o recent pe Amazon Prime (e produsă pentru canalul AMC). Serialul marşează pe ceea ce s-a speculat şi se pare că s-a dovedit: echipajele celor două vase naufragiate au recurs inclusiv la canibalism în încercarea lor disperată de a supravieţui.
Ei bine, romanul lui Flanagan îl vizează pe Sir John Franklin, dar nu neapărat ca membru al acelei expediţii. Franklin a fost şi guvernator al actualei Tasmanii (denumită înainte Pământul lui Van Diemen) timp de vreo şase ani, cu numai câţiva ani înaintea plecării cu Terror şi Erebus. De aici, Flanagan şi-a construit un fir ficţional, susţinând că Franklin şi soţia lui, Lady Jane, au adoptat o fetiţă de pe insulă, Mathinna.
O direcţie a romanului urmăreşte felul în care această fetiţă se adaptează sau nu încercărilor de „civilizare” ale familiei guvernatorului. Alta, sare dincolo de anii expediţiei şi de dispariţia lui Sir Franklin, când nimeni altul decât Charles Dickens este rugat de Lady Jane să scrie ceva pentru a repara imaginea soţului ei (despre care se zvonea că şi-ar fi condus la moarte echipajul şi că ar fi încurajat actele de canibalism).
Pe de altă parte, cum Dickens se bucură de atenţie din partea lui Flanagan şi nu e doar un personaj trecător, afli câte ceva, adevărat sau nu, despre munca sa şi despre pasiunile sale intime (vezi cum se îndrăgosteşte de o femeie mult mai tânără, alături de care joacă într-o piesă scrisă în numele înţelegerii cu Lady Jane).
Sunt, aşadar, câteva planuri pe care Flanagan le urmăreşte în paralel şi încearcă să le combine, avându-l pe Sir Franklin ca element de legătură. Cât de bine i-a ieşit „împletitura” veţi vedea în carte. Drept coagulant, Flanagan trebuie să fi mizat pe dorinţa de libertate a personajelor sale. Pentru Mathinna, libertatea este despre istoria neamului din care se trage şi despre cum orice limitare socială o resimte ca pe un chin. Pentru Franklin, libertatea înseamnă posibilitatea de a explora şi de a face descoperiri, iar în cazul lui Dickens poate fi vorba despre libertatea scrisului şi a jocului actoricesc, dar şi despre cea a posibilităţii de a alege după pofta inimii în dragoste.
„Dorinţă” are ceva din substanţa şi din forţa marelui scriitor de regăsit în „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”. Aici, e plăcut modul în care Flanagan atinge uşor suprafaţa tuturor lucrurilor povestite şi când şi când intră mai bine în subiect. Dacă amestecul de direcţii ale cărţii ar putea părea insuficient justificat, felul în care ştie să surprindă drama personajelor sale este de apreciat. Una peste alta, cartea te ajută să descoperi chestiuni inedite despre istoria Tasmaniei (cândva colonie penitenciară) şi te îndeamnă să afli mai multe despre expediţia lui Sir John Franklin. După cum nu e de neglijat nici introducerea în lumea scriitorului Charles Dickens.
Richard Flanagan, „Dorinţă”, Editura Litera, anul publicării: 2019, nr. pagini: 272, traducere: Petru Iamandi
Cartea este disponibilă pe libris.ro şi pe site-ul editurii.
scrie un comentariu