Libris aniversează 30 de ani de pasiune pentru cărți și peste 18 milioane de titluri vândute cu o nouă identitate vizuală, marcând astfel trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare a librăriei online. De-a lungul celor trei decenii și două generații de librari, peste 1,6 milioane de cititori au cumpărat cărți, iar recordul de vânzări a venit pe 30 noiembrie 2020, când au fost expediate 17.500 de volume.
Românii citesc mai mult, mai variat, iar recomandările și portofoliul curatoriat reprezintă argumente importante în decizia de cumpărare. Libris marchează trei decenii de existență pe piața de carte cu o nouă identitate vizuală și demararea unui plan amplu de investiții în experiența cititorilor pe site, dar și în afara acestuia, prin interacțiuni culturale cu scriitori sau echipa Libris.
Astfel, website-ul Libris.ro, destinație vizitată lunar de peste 800.000 persoane interesate de cărți și experiențe culturale se schimbă complet și pune mai mult în lumina reflectoarelor “vedetele” industriei: cărțile și pe autorii lor. Cititorii vor regăsi, pe lângă selecția vastă de 50.000 titluri în limba română și peste 235.000 titluri în limba engleză, o varietate de recomandări de lectură, recenzii și opțiuni de a răsfoi volumele preferate înainte de achiziție.
Așa cum cărțile cele mai iubite au nevoie din când în când de o reeditare, și nouă ne-a venit rândul să ne prezentăm cu o copertă nouă în fața cititorilor, mai atractivă, mai dinamică și mai actuală. Ne inspirăm din alegerile cititorilor noștri în aceeași măsură în care ne propunem să oferim la rândul nostru inspirație, a explicat Laura Țeposu, CEO Libris.
La oferirea noii experiențe de lectură și interacțiune culturală a lucrat activ o echipă de peste 20 specialiști în eCommerce, marketing și IT, strategia de rebranding a Libris fiind realizată cu ajutorul agenției locale Brandient.
Investiții de 4 milioane de euro pentru experiența cititorilor
În anul care marchează trei decenii pe piața de carte, comanda medie pe Libris a depășit pragul de 100 de lei, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2020 și cu 25% față de 2019. Cele mai mari creșteri față de anul 2019 s-au înregistrat pe segmentul de dezvoltare personală (48%), biografii (33%) și cărți pentru copii (19%). În raport cu 2020, Biografiile și Dezvoltare personală au avut creșteri de 25%, respectiv 20%.
Investițiile făcute în ultimii 3 ani în depozitul de carte de la Brașov, cu o suprafață totală de 5.000 de metri pătrați, se ridica la aproape 5 milioane de euro și asigură un stoc permanent de 1 milion de volume, având capacitatea de a crește până la 3 milioane de volume.
Bugetul de investiții în experiența cititorilor -de la livrare mai rapidă și un stoc mai extins, până la recomandări personalizate sau interacțiuni culturale– alocat de Libris pentru următorii 3 ani se ridică la 4 milioane de euro.
Suma va fi direcționată majoritar către extinderea depozitului de carte din Brașov, care urmează să se dubleze. Investiția în tehnologii, servicii tech și digitale care vor permite companiei să ofere clienților recomandări personalizate și un motor de căutare dezvoltat special pentru carte este estimată la 1 milion de euro.
De asemenea, atenția echipei Libris rămâne pe dezvoltarea interacțiunii cu cititorii, pentru care sunt create evenimente și experiențe culturale variate, atât offline, cât și online.
Când ai crescut într-o lume plină de cărți și lectură, ai învățat să le apreciezi valoarea și să le recunoști rolul în evoluția intelectuală și sufletească a omului. Conștentizarea importanței lecturii și a accesului fiecarui om la cărți ne ajută să găsim resurse pentru a investi în acest domeniu, chiar dacă pare o piață mică pentru un antreprenor. Astfel, scopul nostru este de a oferi acces facil la cărți oricui și nu în ultimul rând să dăm șansa fiecarei cărți să găsească un loc vizibil pe raftul fizic sau virtual. La baza fiecărei investiții în jurul ecosistemului cărții stă dorința noastră de a oferi o experiență fiecărui cititor, de a-i împărtăși propria noastră curiozitate vizavi de lectură, a mai precizat Laura Țeposu.
We know books, expertiză construită de-a lungul a două generații de librari
Fondată în 1991 de Ana și Virgil Oniță, Libris este una dintre primele companii post-decembriste dedicate cărții și culturii. „Vatra” Libris este librăria Șt. O. Iosif din Brașov, a cărei misiune de a oferi iubitorilor de carte cele mai interesante, actuale și dorite volume este continuată în online începând cu 2009, prin Libris.ro, librăria online fondată de Laura Țeposu.
Dintotdeauna ne-am dorit să oferim acces la cărți. Dacă în ’91 veneam noaptea la București să prind noutățile editoriale la Casa Presei Libere, iar când ajungeam în Brașov mă așteptau clienții la coadă în fața librăriei unde vindeam stocurile imediat, acum mii de colete Libris ajung în toată țara și chiar în afara ei, către cititori de toate vârstele. Sunt extrem de fericit că am trăit această revoluție din piața cărții, provocată de digitalizare, fapt care a facilitat accesul la carte mai mult ca niciodată. Oamenii din Libris care se află alături de noi sunt la rândul lor iubitori de carte și ne ajută să rămânem fideli ideii noastre de bază, aceea că Libris este și va rămâne despre cărți, a declarat Virgil Oniță, fondator Libris.
Pasiunea autentică pentru lectură a ghidat dezvoltarea Libris de-a lungul celor trei decenii de existență. Echipa actuală de 120 persoane este construită după aceleași principii, ancorate în ADN-ul de librari al fondatorilor. De-a lungul celor 12 ani de livrări online, librarii Libris au făcut peste 5 miliarde de pași printre rafturile cu cărți din depozit.
Avem 30 de ani de când respirăm cărți, dintre care 12 ani și în online, iar în tot acest timp am încercat să devenim pentru cititorii noștri adevărați specialiști în domeniul cărților. Când recomandăm un titlu este pentru că a fost trecut prin filtrul unui membru al echipei, când publicăm o recenzie este pentru că ne-a entuziasmat cu adevărat conținutul cărții citite, iar când pregătim o comandă de multe ori adăugăm din titluri și în wishlist-ul propriu, a mai spus Laura Țeposu.
Despre LIBRIS
Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria Șt. O. Iosif din Brașov. În 2009, apare Libris.ro care, în 12 ani de existență în online, a devenit nume de referință pe segmentul de librării, livrând comenzi către 1,6 milioane de clienți din întreaga lume.
În toți acești ani, Libris și-a asumat activ un rol de suporter al lecturii și a derulat campanii numeroase în acest sens. Din 2019, Libris a demarat proiectul CarteTeca, prin care își propune ca în 5 ani să ajungă în peste 350 de unități de învățământ, cu donații de volume actuale, care să-i atragă pe copii și adolescenți către lectură. Sub sloganul #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, Libris a lansat în martie 2018 un proiect prin care prezintă lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare.
Respectul pentru carte face parte, de altfel, din ADN-ul Libris, care a ajuns la a doua generație de librari. În aceeași linie, Libris a implementat în 2018 programul „Libris Reading Resort”. Astfel, fiecare angajat are dreptul de a acorda cititului 4 ore lunar din programul de lucru, având acces la oricare dintre cele peste 1 milion de volume aflate în stoc permanent în depozitul de la Brașov.
scrie un comentariu