Joi, 19 noiembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează live &online, pe Facebook (pe pagina facebook.com/polirom.editura), romanul Hipodrom de Nora Iuga, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.”. Lansarea va prilejui un dialog al autoarei cu Adela Greceanu și Vlad Zografi.
Copilăria, tinerețea și senectutea sunt cele trei borne pe care este construit bildungsromanul Norei Iuga, povestea unei vieți ce a gravitat mereu în jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bucurii, dar și al marilor tristeți. Aici începe povestea fetiței Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, cu lecții la școala Ursulinelor și sași care își păstrează tradițiile cu strictețe și, mai ales, cu Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoțit gândurile toată viața. Tot aici revine mai târziu ca tânără profesoară la o școală cu predare în limba germană în timpul regimului comunist și devine feblețea elevilor, ceea ce o ajută să treacă peste toate neajunsurile epocii. La vârsta senectuții, deși locuiește la București, gândul i-a rămas la același oraș al copilăriei. Hipodrom, un roman cu puternice accente autobiografice, aduce în fața cititorilor o viață încercată, dar presărată cu momente luminoase, precum și slăbiciunea autoarei pentru Sibiu și locuitorii lui, pe care i-a purtat în suflet mereu.
Puteţi cumpăra cartea de la:
Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club. A publicat volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Opinii despre durere (1980), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piața cerului (1986), Dactilografa de noapte (1996, 2010), Spitalul manechinelor (1998, 2010), Autobuzul cu cocoșați (2001, 2010), Petrecere la Montrouge (2012), Cîinele ud e o salcie (2013), ascultă cum plîng parantezele (2016). Volumele sale de proză și poezie au fost traduse în mai multe limbi. A tradus peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller etc., dar și cărți pentru copii. În anul 2007 a primit Premiul „Friedrich-Gundolf”, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, Darmstadt. La recomandarea președintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, în anul 2015 este decorată cu ordinul „Crucea de merit” în grad de cavaler. În anul 2017, președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor. La Editura Polirom a publicat romanele Sexagenara și tînărul (2004, 2012), Săpunul lui Leopold Bloom (2007), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Harald și luna verde (2014, 2016) și Lebăda cu două intrări (2016, 2017).
scrie un comentariu