Eclecticism is the degree zero of contemporary general culture: one listens to reggae, watches a western, eats McDonald’s food for lunch and local cuisine for dinner, wear Paris perfume in Tokyo and ‘retro’ clothes in Hong Kong; knowledge is a matter of TV games. It is easy to find a public for eclectic works. (Jean François Lyotard)
Cel mai însemnat aspect pe care îl găsesc la volumul de debut al Adelinei Pascale este exercițiul imagologic din poezia sa: perspectiva ochiului identitar care îl proiectează pe Celălalt, iar dacă identitatea este prin natura sa dialogică și referențială, Celălalt există în măsura în care ochiul identitar îl proiectează pe Celălalt proiectându-se pe sine. Legătura poate funcționa și invers. Nu putem să ne raportăm la ceilalți fără a filtra tot acest „flux al conștiinței” Celuilalt prin identificarea personală (familială, culturală, națională). Iar Adelina Pascale stăpânește perspectiva exotismului asiatic printr-un echilibru de transcripție senzorială. Cu cât este mai îndepărtată de centru (propria cultură), cu atât mai mult instantaneele poetice hrănesc cealaltă cultură fără a recurge la imagini de tip etnocentric, nici măcar involuntar:
„în hong kong oamenii au închis deja ferestrele/ fulgerele încep de acolo/ iar dragostea/ e lumina de la un capăt până/ la celălalt.”; „e prima noapte de septembrie în taipei/ curentul de aer trece prin noi cu blândețe/ iar noi mai departe”; „la 21:00/ muncitori din Seoul, Lagos și Singapore/ caută cele câteva terase care servesc shoturi cu/ soju și sardine”.
Teoria climatelor lui Montesquieu (Montesquieu însuși un adept al exercițiilor imagologice, bunăoară, Scrisori persane) poate fi confruntată cu detaliile senzoriale. Dacă climatul poate influența natura sinelui, căldura orientală predispune la sensibilitate, moleșeală și corporalitate hiperperceptibilă:
„și dacă magnitudinea nopții se strecoară în mine/ și se aclimatizează/ și dacă singurătatea vine din întunecime/ spun GATA”; „la hotelul Hongqiao din cartierul Minhang/ cada e pregătită/ sare de baie și eucalipt/ ulei esențial de mandarine și scrub/ o oglindă în formă de inimă/ în care să rememorezi/ de-a lungul corpului proaspăt ras/ formele apei”; „toate nopțile fantomatice ca niște maxilare/ să ne mestece”; „peste tot corpul plin de aluniţe se întinde soarele/ un cărăbuș se împotmolește într-un ambalaj din plastic/ și tot ce se-ntâmplă aici se întâmplă cu mine”; „tot orașul ăsta în flăcări/ iar frumusețea un puseu organic/ în care plonjăm/ efervescenți și fragili/ doi senzori în căutarea vitalității”.
Dacă imaginea reprezintă o traducere a Celuilalt, dar și o auto-traducere(via Daniel-Henri Pageaux), Orientul poetic este legitimat de două ori: prin geografia locală și prin hărțile emoționale în care sunt trasate dragostea, curiozitatea și teama. Ceea ce amintește de Grădina de piatră, romanul lui Nikos Kazantzakis – jurnal de călătorie poetic, unde funcția dialogică și cea plurilingvă au rolul de a familiariza cititorul cu diferența. La Kazantzakis nu doar tema călătoriei fascinează, ci și fluiditatea stilistică definește complexitatea romanului: îmbină metafora poetică, observațiile unui jurnal de călătorie, meditația filosofică și religioasă, funcția eseistică și epistolară, narațiunea și dialogul, toate acestea creează un soi de cosmopolitism stilistic fascinant. Multitudinea procedeelor fuzionează cu pluralismul cultural, cu tradițiile, obiceiurile și întreg mentalul popoarelor asiatice pe care le întâlnește în drumul său.
Versurile au ceva din delicatețea tablourilor japoneze, din muzica jiuta, din sunetele shamisenului, din lumina estică. Poemul care dă numele volumului surprinde minimalist o tradiție a subtilității și a culorii alimentare:
„prind cu bețișoarele ruloul de orez și mă întind/ după soya și wasabi/ la masa de lângă se bea sake”.
De altfel, Roland Barthes (v. Imperiul semnelor), admirator al lumii orientale, analiza pe îndelete funcțiile bețigașului în tradiția japoneză: „Căci beţigașul (a treia sa funcție), pentru a diviza, separă, îndepărtează, ciugulește, în loc să taie și să apuce așa cum fac tacâmurile noastre; el nu violentează niciodată alimentul (…).” Eclectismul inevitabil sporește actul cartografic al magazinelor de manga, restaurantelor cu noodles, templelor, benzinăriilor, grădinilor de bonsai, cimitirelor de mașini, yoga și fast-foodurilor.
Dincolo de profilurile erotice surprinse cu o ingenuitate vizibilă, poezia Adelinei Pascale încapsulează exerciții poetice de tip imagologic, unde beatitudinea variațiilor conduce uneori la eliberare, alteori la teamă:
„cum voi putea vreodată să memorez acest/ sentiment de teamă/ ca pe o formă de meditație”.
Adelina Pascale, maki for 2, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2021, nr. pagini: 72
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Jakub Dziubak pe Unsplash
- Lofi girl – despre „maki for 2” de Adelina Pascale - 4 februarie 2022
- Tatăl nostru care ești în exil – despre antologia „Revoluție și inocență” de Mario Benedetti - 16 noiembrie 2021
- Diapazonul punitiv – despre „stepă și transă” de Dumitru Fanfarov - 15 octombrie 2021
